Colecția de artă BCR va fi expusă la Art Safari București 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/colectia-de-arta-bcr-va-fi-expusa-la-art-safari-bucuresti-2018/

Banca Comercială Română va expune în cadrul celei de-a cincea ediţii a Art Safari Bucureşti (11-20 mai, Piaţa George Enescu, Bucureşti) o parte importantă a tezaurului ei cultural.

Un articol de Liliana Matei|19 aprilie 2018

Expoziția de pictură „50 de pictori impresioniști din colecția BCR” este compusă din valoroase opere ale marilor artiști români, care nu se află în circuitul public: Tonitza, Petrașcu, Pallady, Dărăscu, Ressu, Țuculescu, Baba, Bernea și mulți alții.

„Arta este considerată adesea ca una dintre singurele constante din viața noastră. Ca un reper constant în viața românilor, BCR a colecționat, de-a lungul timpului, valori ale creației artistice, pe un traseu paralel muzeelor și colecțiilor. Banca a devenit astfel un fin observator, dar și deținător al patrimoniului cultural românesc. BCR își expune o parte din tezaurul său, cu o selecție de pictură românească, de la Nicolae Tonitza la Ion Țuculescu. Colecția băncii, care cuprinde și o secțiune de artă contemporană, s-a dezvoltat în principal pe coordonatele stilistice ale perioadei interbelice. Este o epocă în care mari artiști, cu viziuni puternic individualizate, au contribuit la apariția unei arte românești cu o abordare diversificată a momentelor din spațiul românesc, dar și în Europa, în consonanță cu marile direcții estetice ale epocii”, a declarat Ionuț Stanimir, Director Executiv Direcția de Comunicare BCR.

„Colecționând artă, o bancă își extinde tezaurul și devine un conservator al patrimoniului cultural. Suntem onorați că vom expune în cadrul Art Safari București acest tezaur al BCR, o instituție cu o lungă tradiție de colecționar”, a declarat Ioana Ciocan, Director Art Safari București.

Nicolae Tonitza, „Peisaj la Balcic”, 1934-1936, ulei pe carton, Colecția BCR / Art Safari

În cadrul expoziției „50 de pictori impresioniști din colecția BCR”, iubitorii de artă vor putea admira opere ale artiștilor: Alexandru Ciucurencu, Aurel Băeșu, Camil Ressu, Corneliu Baba, Dumitru Ghiață, Eustațiu Stoenescu, Gheorghe Petrașcu, Henri H. Catargi, Horia Bernea, Ion Theodorescu Sion, Ion Țuculescu, Iosif Iser, Jean Alexandru Steriadi, Marius Bunescu, Max Arnold, Nicolae Dărăscu, Nicolae Tonitza, Octav Băncilă, Rodica Maniu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Samuel Mutzner, Ștefan Luchian, Ștefan Popescu, Theodor Pallady, Vasile Popescu.

Art Safari București va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, drept principale focusuri, o expoziție de artă contemporană organizată de Hervé Mikaeloff (curatorul Louis Vuitton Foundation din Paris) și expoziția “Natural-Cultural”, dedicată artei românești importante, curatoriată de Alina

Șerban. Pavilionul expozițional este semnat de arhitectul Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția – edițiile 2016 până în prezent.

Biletele early-bird pot fi achiziționate până pe 25 aprilie, pe www.artsafari.ro.

Foto sus: Horia Bernea, „Grădina verde”, ulei pe pânză, Colecția BCR / Art Safari

20
/04
/23

Spotlight – Bucharest International Light Festival revine între 21 şi 23 aprilie la Bucureşti cu noi experienţe şi locaţii în premieră. Cea de-a şaptea ediţie Spotlight Festival se numeşte ”Geometry of the City” şi transformă Calea Victoriei şi ARCUB – Hanul Gabroveni prin spectacole de video mapping, proiecţii de lumină şi instalaţii multimedia din Franţa, Austria, Ungaria şi România.

20
/04
/23

Expoziția colectivă centrală Chronic desire – Sete cronică, inaugurată odată cu Deschiderea Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, va avea finisajul în acest sfârșit de săptămână. Evenimentul ce se va desfășura pe parcursul a trei zile va conține ateliere, dezbateri, performance, tururi ghidate și concerte care intră în dialog cu sau activează lucrările din expoziție.

10
/04
/23

La începutul lunii, ca într-un city break în care au devorat tot ce se putea în materie de artă contemporană, mai mulți membri ai Comisiei pentru Cultură și Educație (CULT) din Parlamentul European au văzut tot ce are de oferit Timișoara în prezent, în muzee, săli de spectacol și spații neconvenționale. Expresia redundantă, care a fost rostită de mai mulți parlamentari europeni a fost: „Cum putem să ajutăm“?

05
/04
/23

ARCUB, Institutul Francez și Goethe-Institut își unesc forțele pentru o expoziție-eveniment, care aduce laolaltă fotografie, pictură, sculptură, obiect, instalație audio și video, artiști din Germania, Japonia, Franța, Italia și România: 𝙐𝙉𝘿𝙀𝙍 𝙏𝙃𝙀 𝙃𝙊𝙐𝙎𝙀. 

04
/04
/23

Muzeul Național de Artă al României oferă un program special de vizitare în data de 5 aprilie 2023, prima zi de miercuri a lunii în care toți vizitatorii beneficiază de gratuitate.

31
/03
/23

Programul cultural TM2023 pentru luna aprilie include un festival de artă, tehnică și istorie analogică, road performance-uri într-un camion, conferințe cu personalități de renume, sesiuni de plantare, concerte, ateliere de dans, expoziții, cât și tururi ghidate, lansări de carte și multe altele.

30
/03
/23

„KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci”, cel mai nou spectacol de teatru creat de compania Vanner Collective, pe textul dramaturgei Raluca Mănescu, ce își propune să demaște masculinitatea toxică și fuga barbaților din fața propriilor emoții și frici, va avea două reprezentații la București, la Centrul Educațional Replika, pe 30 și 31 martie, de la ora 19:00.