Comedia ,,Nuntă a la grec 2” vine în întâmpinarea fanilor din 1 aprilie, la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/comedia-nunta-a-la-grec-2-vine-in-intampinarea-fanilor-din-1-aprilie-la-cinema/

Continuarea uneia dintre cele mai de succes comedii din ultimii ani, ,,Nunta a la grec 2” va avea premiera în cinematografele din România pe 1 aprilie, fiind distribuită de Freeman Entertainment. 

Un articol de Liliana Matei|31 martie 2016

Nia Vardalos, actriţa nominalizată la Oscar, semnează scenariul şi revine în rolul principal alături de actorii preferaţi din prima parte. Odată descoperit, secretul familiei Portokalos va reuni întregul clan pentru o nouă nuntă, mult mai mare şi mai… grecească.

În scenariul scris de Vardalos, povestea sare peste zece ani de la ultimul moment în care am văzut familia Portokalos. Toula şi Ian sunt căsătoriţi de mult timp şi, aşa cum este normal,  relaţia şi-a mai pierdut din scântei. La fel ca multe mame de adolescenţi, Toula este la cuţite cu fiica ei şi încearcă să găsească timp pentru ea şi relaţia cu soţul ei.

Kirk Jones („Nanny McPhee”) regizează cel de-al doilea capitol al comediei, produs tot de Rita Wilson, împreună cu partenerii Playtone – Tom Hanks şi Gary Goetzman.

Despre interacţiunea regizorului cu membrii distribuţiei Nia Vardalos remarcă: „Mi s-a părut haios să-l văd pe Kirk Jones, regizorul nostru britanic, lucrând cu o distribuţie aşa de colorată, atât de etnică. Nimeni nu-l auzea spunând ceva, pentru că noi vorbeam cu toţii. Mult… Şi foarte tare !”

Din 1 aprilie, îndrăzneaţa şi indrăgita familie Portokalos promite hohote de râs la cinema în ,,Nunta á la grec 2”.

28
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Este greu de explicat cum un film în care se vorbește atât de mult – intelectuali care discută non-stop despre lumea în schimbare pe care o trăim – poate oferi o vizionare pe alocuri pasionată. Este ceea ce reușește regizorul francez Olivier Assayas în „Vieți duble” (2018).

26
/07
/19

Festivalul Cinemascop a debutat în 2018, în Grădina de vară din Eforie Sud, iar între 1-7 august 2019, această locaţie prinde viaţă din nou, odată cu a doua ediţie. În fiecare zi vor avea loc ateliere de creaţie pentru copii, vor fi realizate picturi murale, o expoziţie foto va putea fi vizitată, iar odată cu ora 21:00 încep proiecţiile de film.

26
/07
/19

De astăzi până duminică (26-28 iulie),  trei zile și trei nopți de soft adventures - asta te așteaptă la SHORTSUP - Marele Picnic Cinematografic. Domeniul Mogoșoaia devine o vacanță cu hamace și filme, frisbee și standup paddle-ing, cea mai lungă masă de picnic și cel mai mare ecran outdoor văzut la ShortsUP.

25
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Câștigător al premiului pentru cel mai bun scenariu în competița Festivalului de la Cannes în 2018, „Lazzaro felice” („Lazzaro cel fericit”), scris și regizat de italianca Alice Rohrwacher, ajunge în sfârșit și în cinematografele de la noi. Un film de o tandrețe și de o inventivitate dezarmante.

24
/07
/19

Filmul documentar „Muzica Rănilor de război”, care tratează perioada dinaintea și din timpul Primului Război Mondial și abordează o fațetă mai puțin cunoscută a vieții lui George Enescu, va fi proiectat în cadrul evenimentelor asociate ediției din acest an a Festivalului, în urma unui parteneriat dintre organizatori și Asociaţia pentru Educație și Sănătate Mens Sana, sub egida căreia a fost realizat filmul.

24
/07
/19

CRONICĂ DE CARTE Criticul de film Lucian Maier revine în atenţie cu o carte provocatoare, „Timp şi conştiinţă în cinema”, proaspăt apărută la Editura Eikon. Un titlu ambiţios. Şi o premisă la fel: renunţarea la o analiză exclusiv estetică a cinemaului şi trecerea la o analiză a filmului ca discurs.

23
/07
/19

Producția maghiară „Versuri pocite” (2018), regizată de Gábor Reisz, a câștigat atât trofeul „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film, cât și premiul publicului în competiția celei de-a șasea ediții a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 18 și 21 iulie la Timișoara și Gottlob. Peste 3.500 de spectatori au luat parte la cele 30 de proiecții și evenimente programate în patru zile de festival.

17
/07
/19

Inspirat dintr-un caz real petrecut într-un sat izolat din Italia anilor ‘80, în urma căruia au fost descoperiți 50 de muncitori exploatați de o familie de aristocrați, cel de-al treilea lungmetraj al lui Alice Rohrwacher, „Lazzaro cel fericit” /„Lazzaro felice”, ajunge pe marile ecrane din România din 26 iulie, distribuit de Independența Film.

16
/07
/19

26, 27, 28 iulie - trei seri de filme scurte cum nu s-au mai văzut! Amuzante până la lacrimi, înnebunitor de frumoase, sensibile și apoi brusc brutale, delicios de deștepte și pe alocuri perfecte, scurtmetrajele de la Marele Picnic de anul acesta vor rămâne cu tine mult, mult după ce s-a terminat proiecția. Le vezi din hamace și de pe pătura de picnic, dar unde te duc ele - asta e cu totul și cu totul altă aventură.