Compania de dans Jean-Claude Gallotta prezintă My Ladies Rock – ”un spectacol exploziv, senzual și poetic”
https://www.ziarulmetropolis.ro/compania-de-dans-jean-claude-gallotta-prezinta-my-ladies-rock-un-spectacol-exploziv-senzual-si-poetic/

Compania de dans Jean-Claude Gallotta vine pentru prima dată în România, la cea de-a XXII-a ediţie a Întâlnirilor JTI. „My Ladies Rock”, în coregrafia lui Jean-Claude Gallotta va fi prezentat în premieră pentru publicul român la Bucureşti, pe 30 iunie, ora 20:00, la Teatrul Naţional Bucureşti, sala Ion Caramitru. Spectacolul va fi prezentat şi în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), pe 2 iulie, ora 17:00 şi pe 3 iulie, ora 19:00 la sala Eugenio Barba din Sibiu.

Un articol de Petre Ivan|12 mai 2022

Fiul unor emigranți italieni, Jean-Claude Gallotta descoperă dansul la 22 de ani, după absolvirea Beaux-Arts din Grenoble. La finele anilor ’70, în New York, îl întâlnește pe Merce Cunningham și intră în universul dansului post-modern. Când se întoarce la Grenoble, înființează împreună cu Mathilde Altaraz, Groupe Émile Dubois, care devine în 1984 unul dintre primele centre naționale de coregrafie din Franța. Inventează un dans jucăuș și vibrant, cu o construcție bogată, permițând interpreților să-și arate talentul prin improvizație și virtuozitatea prin calitatea execuției.

Jean-Claude Gallotta a creat peste 80 de coregrafii, prezentate publicului iubitor de dans de pe toate continentele. De asemenea, o oferit unele dintre piesele sale principalelor balete naționale din Franța, precum Opéra de Paris, Opéra de Lyon și Opéra de Bordeaux. Pe parcursul anilor, și-a îmbogățit repertoriul combinând dansul cu literatura, muzica sau filmul.
Compania Jean-Claude Gallotta este asociată a Maison de la Culture Grenoble și, de asemenea, a început un parteneriat cu Théâtre du Rond Point din Paris.

„Pentru My Ladies Rock, am ales piesele pe care le ascultam când eram adolescent (…)”, spune coregraful într-un interviu pentru Quest-France. „Atunci când scriu, am impresia că fac o muncă de autor. Ca un omagiu pentru Merce Cunningham, muncesc în liniște: am melodiile în minte, dar îmi imaginez în primul rând coregrafia, dramaturgia dansului. Apoi, văd dacă muzica se potrivește cu mișcarea. (…). Nu sunt împotriva muzicii, dar vreau să păstrez o anumită libertate față de muzică”, explică Jean-Claude Gallotta, potrivit aceleiași surse.

„Nu te plictisești nicio secundă”, scrie Web Theatre despre „My Ladies Rock”, iar pentru Le Figaro Magazine spectacolul este „inedit și încântător”. Publik’ Art scrie despre un dans „exploziv, senzual și poetic”, iar Sud Ouest despre „un spectacol eveniment, care trebuie descoperit”. Dansatorii sunt „în mod evident fericiți să se miște pe această muzică, eliberând o vitalitate care e în perfectă armonie cu interpreții melodiilor. Trec scena prin foc și sabie. (…) Un spectacol generos, care demonstrează cum inteligența și amuzamentul pot merge mână în mână” (Ballet 2000).

Pentru spectacolul din București, biletele se găsesc la Casa de bilete a Teatrului Național București și online în reţelele Eventim, Entertix și MyStage.
Pentru spectacolele de la Sibiu, biletele se pot procura online în rețeua Entertix.

Inaugurate în anul 2000 de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile JTI  au fost dedicate îndeosebi dansului, găzduind coregrafi și trupe celebre, printre care Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram Khan Company, Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy, în 2017 „Noism”, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, în 2018 compania de dans „Martha Graham”, iar în 2019 compania IT Dansa, din cadrul Institutului de Teatru din Barcelona. Întâlnirile JTI din 2020 și 2021 au fost amânate din cauza pandemiei desfășurându-se cu un decalaj de un an. Ultima ediție i-a avut ca invitați pe Wynton Marsalis, cel mai mare trompetist contemporan și Jazz at Lincoln Center Orchestra.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.