Concert aniversar la Sala Radio dedicat Zilei Radio România
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-aniversar-la-sala-radio-dedicat-zilei-radio-romania/

În continuarea tradiţiei instaurate în stagiunile precedente, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită în jurul datei de 1 noiembrie la un concert special, dedicat ZILEI RADIO ROMÂNIA. La 1 noiembrie 1928, cu 87 de ani în urmă, a avut loc difuzarea primei emisiuni a serviciul public de radio al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, instituţie ce poartă astăzi numele de Societatea Română de Radiodifuziune – SRR (cunoscută sub numele de brand Radio România).

Un articol de Liliana Matei|27 octombrie 2015

De această dată, în concertul aniversar programat vineri, 30 octombrie (19.00) la Sala Radio – sub bagheta lui ADRIAN MORAR, dirijor al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca – veţi asculta o lucrare a compozitorului şi dirijorului român Alfred Alessandrescu: Amurg de toamnă. Numele muzicianului este strâns legat de această aniversare: el a condus Orchestra Simfonică Radio (astăzi Orchestra Naţională Radio) între 1933-1959 şi a fost director muzical al Radiodifuziunii Române (1933-1938,1945-1947).

În acelaşi eveniment veți aprecia și unul dintre cele mai cunoscute concerte pentru vioară, creaţie a lui Beethoven: Concertul în re major pentru vioară și orchestră, în interpretarea CRISTINEI ANGHELESCU, solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio.
În a doua parte a serii, Orchestra Națională Radio vă propune două compoziții – Uvertura Academică Festivă și Variaţiuni pe o temă de Haydn – semnate de un alt „titan” al repertoriului german: Brahms.

Prima lucrare a fost compusă de Brahms în semn de recunoștință pentru Universitatea din Breslau (sau Wrocław – denumirea poloneză) din Polonia, una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Europa Centrală, fondată în 1702. Premiera Variaţiunilor pe o temă de Haydn a avut loc chiar sub bagheta lui Brahms, în interpretarea Filarmonicii din Viena, în 1873.

Din anul 1995, ADRIAN MORAR este dirijor la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, dar a colaborat frecvent cu teatrele lirice şi filarmonicile din ţară. La Opera Naţională Bucureşti a debutat în anul 2001, iar  în stagiunea 2006-2007 a fost director artistic al instituţiei. De asemenea, susţine frecvent spectacole şi la teatrele muzicale din Iaşi, Constanţa, Timişoara şi Craiova.

Este adesea oaspete al Filarmonicilor din Iaşi, Cluj, Ploieşti, Craiova, Sibiu, Braşov, Botoşani, Timişoara, Târgu Mureş, Satu-Mare şi colaborează cu Orchestrele Radio din Bucureşti. Adrian Morar a participat, în compania diferitelor ansambluri a căror conducere muzicală a asigurat-o, la festivalurile: Cluj modern (1996), Bartók-Puccini (Miskolc, Slovacia, 2002, 2006), Festivalul cântecului şi dansului (Bangkok, Thailanda, 2002), Oameni de aur ai Operei (Cluj-Napoca 2003, 2004), Dimitrios (Salonic, Grecia, 2003), Schubertiada (Bucureşti, 2003), Festival la Citadelle (Îls d’Yeu, Franţa, 2004), Festivalul Internaţional George Enescu (Bucureşti, 2007) şi a susţinut turnee în Elveţia, Franţa Germania, Grecia, Spania, Ungaria, Thailanda.

CRISTINA ANGHELESCU provine dintr-o familie de muzicieni şi a început studiul viorii cu tatăl său, cel care i-a îndrumat cu atenţie şi profesionalism formarea artistică. Cristina Anghelescu a fost invitată să concerteze în săli renumite ca Schauspielhaus – Berlin, Ceaikovski – Moscova, Teatro Monumental y Auditorium – Madrid, Smetana Hall – Praga, St. John’s Smith Square – Londra, Finlandia Hall – Helsinki şi în compania unor orchestre importante din Dresda, Paris, Praga, Bratislava, Caracas, Moscova, Budapesta, Londra etc. A efectuat numeroase turnee în toate ţările Europei, în Taiwan, America de Sud şi cea de Nord, Africa de Sud etc.

INFO

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.

21
/04
/23

Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să vină la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

20
/04
/23

Doar o zi ne mai desparte până la cel mai așteptat spectacol de muzică și dans, susținut de Georgian Legend. Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, revin mâine 21 aprilie pe scena Sălii Palatului din București cu show de excepție. Prințese și prinți ai dansului vor încânta publicul cu dansuri pe melodii georgiene din vremuri de poveste, demult apuse.

20
/04
/23

Miercuri, 26 aprilie 2023 (19:00), concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO va fi dedicat în exclusivitate genialului Wolfgang Amadeus Mozart, care în doar 35 de ani de viață a „respirat" muzică, lăsând în urma sa peste 800 de lucrări (simfonii, concerte, opere etc.), compuse începând de la vârsta de 5 ani!

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.

19
/04
/23

Proiectul AdMusicam Concert Series, o componentă a programului de instruire #AdMusicam, adresat muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani, revine, după o perioadă de absență cauzată de restricțiile din timpul pandemiei, cu un nou concert, care va avea loc marți, 25 aprilie 2023, ora 19.00, la Muzeul Municipiului București - Palatul Suţu.

10
/04
/23

Marți, 11 aprilie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” aniversează 60 de ani de la prima sa repetiție. Celebrul ansamblu a fost fondat în anul 1963, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de către profesorul, dirijorul și muzicianul Marin Constantin.

05
/04
/23

În weekendul 21-23 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” participă în premieră la a șaptea ediție a Festivalului Spotlight, eveniment de artă vizuală în aer liber, organizat în București.

31
/03
/23

100 de ani de la nașterea muzicologului, profesorului și criticului muzical Viorel Cosma (1923-2017), unul dintre cei mai importanți specialiști în muzica lui George Enescu, vor fi marcați azi, de la ora 10:00, în Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București.

30
/03
/23

Joi, 6 aprilie 2023 (ora 19.00), cunoscuta solistă vocală IRINA SÂRBU aniversează 20 de ani de activitate artistică printr-un concert prezentat alături de BIG BAND-ul RADIO, dirijat de SIMONA STRUNGARU. Din repertoriu nu vor lipsi piese precum ”Fascinating Rhythm”, ”Our Love Is Here To Stay”, ”I Got Rhythm”, ”A Foggy Day”, ”Travelin' Ligh”.