Concert de muzică veche românească la Muzeul Cotroceni
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-de-muzica-veche-romaneasca-la-muzeul-cotroceni/

Radio România Muzical şi Muzeul Naţional Cotroceni organizează un concert de muzică veche românească susţinut de ansamblul “Imago Mundi”. În sala Cerchez a Muzeului Cotroceni, joi, 26 februarie, de la ora 19.00, va avea loc un eveniment cu semnificaţii speciale – înregistrarea acestui concert va reprezenta România în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte ale Uniunii Europene de Radio, “Ziua muzicii vechi”, programată, în fiecare an, pe 21 martie.

Un articol de Petre Ivan|5 februarie 2015

Concert de muzică veche românească la Muzeul Cotroceni / Nu întâmplător a fost aleasă data de 21 martie – este ziua când s-a născut cel mai reprezentativi compozitori pentru muzica pe care, astăzi, o numim, generic, muzica veche: este vorba despre Johann Sebastian Bach, venit pe lume în anul 1685.

“Ziua muzicii vechi” este o aniversare înscrisă în calendarul UNESCO din anul 2013, sărbătorită la nivel global în 21 martie, iar proiectul Uniunii Europene de Radio se subsumează acestei aniversări.

În 2015, 7 radiodifuziuni europene din Spania, Germania, Marea Britanie, Cehia, România, Suedia și Danemarca propun tot atâtea concerte de muzică veche cu nume dintre cele mai importante ale momentului, care vor putea fi ascultate în casele a milioane de europeni.

Alături de contratenorul Andreas Scholl, Orchestra barocă a Uniunii Europene, Ansamblul Concerto Copenhagen, dirijat de Lars Ulrik Mortensen (într-o producție în care apare și mezzosoprana română Ruxandra Donose), la inițiativa Radio România Muzical se alătură în acest important proiect și Ansamblul de muzică veche românească “Imago Mundi”. Repertoriul ales reflectă tradițiile muzicale din secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea – cântări semnate de autori anonimi, dar și de cunoscutul cărturar Dimitrie Cantemir. Concertul este unul special și datorită proiecțiilor video concertasociate muzicii interpretate live.

Ansamblul “Imago Mundi” a fost înființat în anul 2001 de Oana Ivașcu și Daniel Ivașcu și a devenit, în scurt timp, binecunoscut datorită proiectelor lui inovative, de prezentare a muzicii vechi, tradiționale românești într-un spirit adaptat publicului secolului XXI.

“Pilgrim” și “Isvor” sunt două dintre aceste proiecte salutate de public și de critică. În prezent, Ansamblul “Imago Mundi” este compus din Oana Ivașcu – oboi, Daniel Ivașcu – percuție, Adrian Buciu – flaut, Andreea Țimiraș – violoncel, Cătălin Ștefănescu – chitară, cobză, mandolină și Ștefan Barbu – vioară, toți muzicieni recunoscuți pentru activitatea lor muzicală națională și internațională.

La finalul concertului din 26 februarie, va avea loc și lansarea albumului “Isvor” semnat de Ansamblul ”Imago Mundi”, o reeditare a discului apărut în 2011 la Editura Casa Radio, epuizat atunci rapid din magazinele de specialitate.

Foto: Concert de muzică veche românească – wikipedia

21
/07
/22

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 22-31 iulie 2022 și continuă să aducă în atenția publicului, ca destinații culturale, orașele Brașov și Sighișoara, dar și câteva sate pitorești din Transilvania, unele dintre ele aparținând patrimoniului universal celebrat la nivel internațional: Prejmer, Hălchiu, Criț, Meșendorf, Viscri și Prod.

20
/07
/22

În perioada 20-22 iulie, se va desfășura pe coasta dalmată un festival original organizat și girat artistic de celebrul tenor, dirijor și compozitor de origine argentiniană José Cura, cu aportul a numeroși muzicieni români, mai precis Orchestra Metropolitană București și Corul artiștilor Operei Naționale București.

18
/07
/22

Peste 272.000 de participanți au celebrat muzica pe domeniul Castelului Banffy, la cea mai mare ediție din istoria festivalului

07
/07
/22

Miercuri, 7 iulie, în Sala Mare a Ateneului s-a încheiat prima ediție a Athenaeum Summer Festival – un concept inovator și modern ce a avut ca scop atragerea unei noi categorii de public dar și fidelizarea celui deja existent printr-o serie de evenimente speciale care s-au bucurat un public numeros. Ultima seara de festival a adus în atenția spectatorilor un eveniment special – concertul Athenaeum Wind Orchestra, dirijată de Adrian Petrescu, alături de solistul Daniel Crespo – trompetă.