Concert exclusiv Mozart la Sala Radio 
https://www.ziarulmetropolis.ro/concert-exclusiv-mozart-la-sala-radio/

Mozart, compozitorul considerat adesea ca cel mai înzestrat muzician de geniu al tuturor timpurilor, este cel căruia îi este dedicat concertul Orchestrei de Cameră Radio, ce se va desfăşura miercuri, 2 martie (19.00) la Sala Radio, sub bagheta dirijorului CRISTIAN BRÂNCUŞI.

Un articol de Liliana Matei|24 februarie 2016

În numai 35 de ani de viață, Mozart a compus un număr imens de lucrări, în diferite genuri muzicale: peste 600 de compoziții (opere, simfonii, concerte, partituri corale etc.), ducând la nivel de perfecțiune un număr considerabil dintre creațiile sale. Genialul artist din Salzburg a fost idolatrizat de mulți mari compozitori. Despre Amadeus, Wagner spunea “Cel mai extraordinar geniu îl ridică pe Mozart deasupra tuturor maeștrilor, în toate secolele și în toate artele.”, iar Ceaikovski mărturisea “Mozart este punctul culminant pe care frumusețea l-a atins în sfera muzicii”.

În seara de la Sala Radio dedicată exclusiv marelui Mozart veți asculta Casaţiunea nr. 1 în sol major, gen muzical compus pentru evenimente în aer liber desfășurate în timpul verii, această lucrare fiind concepută pentru a celebra trecerea studenților din Salzburg la un ciclu de învățământ superior. Concertul nr. 20 în re minor pentru pian şi orchestră a avut premiera la Viena în 1785, cu Mozart însuși ca solist. La Sala Radio îl veți asculta în ipostază solistică pe pianistul Lucian Velciu. Seara se va încheia cu Simfonia nr. 36, supranumită Linz, de la numele orașului austriac unde Mozart a făcut un popas în drumul dintre Viena și Salzburg. Familia nobiliară din oraș i-a cerut să prezinte un concert, ceea ce a făcut ca genialul Amadeus să scrie simfonia în doar 4 zile !

Evenimentul se derulează sub bagheta lui CRISTIAN BRÂNCUŞI, membru fondator al Orchestrei de Cameră Radio şi dirijor principal al acesteia. Din 1990, artistul a prezentat alături de ansamblu sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţie contemporană. Atras în egală măsură și de muzica de avangardă, este deseori invitat sa dirijeze în Festivalul „Saptamâna Internațională a Muzicii Noi”, precum și în cel intitulat „Worldmusic Days”. Activitatea sa de dirijor cuprinde imprimări pentru radio, televiziune, muzică de film, pentru casa de discuri „Electrecord” și AKSAK (Franta), concerte simfonice și spectacole de operă. A fost apreciat și în concertele pe care le-a dirijat în afara țării, în Italia, Germania. Polonia, Rusia, Filippine, SUA, Spania, Venezuela, Uruguay etc.

Pianistul LUCIAN VELCIU a susţinut recitaluri pe diferite scene: Universitatea de Muzică Luxemburg, Sala Studio a Ateneului Român Bucureşti, Muzeul Naţional George Enescu, Muzeul de Artă din Constanţa, Palatul Mogoşoaia, Castelul Peleş, Sala Radio ş.a.

Lucian Velciu a participat la programul de perfecţionare din cadrul Colegiului Pro (1998-2001) și la un curs de vară (iulie 2002) susţinut în Luxemburg de pianista Dana Protopopescu. Pianistul a câştigat laurii unor competiţii de gen: premiul al II-lea la Concursul internaţional de pian Carl Filtsch Sibiu – ediţia 1997, Premiul I şi Marele Premiu la Concursul Pro Piano – 2001, Bucureşti.

Prezenţa pe podiumul de concert a început din perioada studiilor universitare când a susţinut diferite recitaluri. A fost invitat în emisiuni ale posturilor Radio România şi TVR, realizate de Iosif Sava, Rodica Sava şi Ivona Cristescu, iar după 1998 a susţinut recitaluri în emisiuni televizate la PRO TV.

30
/05
/23

Cele 10 documentare din programul primei ediții LYNX Festival sunt deja sold-out, cu două zile înainte de începerea evenimentului. În perioada 1 – 5 iunie, la Brașov, pasionații de film și natură se vor putea delecta cu un program complex și complet de proiecții, vernisaje și expoziții de fotografie, activități în natură, masterclass-uri cu invitați internaționali, întâlniri cu artiști locali și reprezentanți ai ONG-urilor de mediu și alte evenimente-surpriză.

30
/05
/23

Muzeul Național de Artă al României este gazda unui nou eveniment „Întâlnire la muzeu”, marți 30 mai 2023, de la ora 18:00, în Sala Auditorium, strada Știrbei Vodă nr. 1. Invitații lui Călin Stegerean sunt Bernard Blistène și Ami Barak, personalități de prestigiu ale artei contemporane.

19
/05
/23

Muzeul Național de Artă Contemporană – MNAC București anunță noul sezon expozițional care va fi inaugurat joi, 25 mai 2023. Cu o puternică prezență internațională (în trei dintre cele șapte spații expoziționale, precum și în cadrul noului program de mediere culturală, MNAC International Academy), inaugurând totodată cooperarea strategică cu Timişoara Art Encounters.