Concurs de dramaturgie contemporană la Cluj-Napoca
https://www.ziarulmetropolis.ro/concurs-de-dramaturgie-contemporana-la-cluj/

Asociaţia JAD, în parteneriat cu Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca şi Primăria Municipiului Cluj, lansează concursul de dramaturgie contemporană „Dramaturgi clujeni 2013“.

Un articol de Andrada Văsii|22 iunie 2013

Asociaţia JAD, în parteneriat cu Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca şi Primăria Municipiului Cluj, lansează concursul de dramaturgie contemporană „Dramaturgi clujeni 2013“.

Această competiție vizează descoperirea şi promovarea de noi talente clujene şi punerea în scenă a unor piese nemaijucate până în prezent.

Concursul se adresează tuturor autorilor de piese de teatru, fără limite de vârstă, care îşi asumă apartenenţa la comunitatea intelectuală clujeană (oraşul Cluj-Napoca şi regiunea Cluj), fie prin rădăcini, familie, studii, meserie sau idealuri de viaţă.

Un câștigător pus în scenă la Teatrul Național

Textele sunt aşteptate, în format electronic, la adresa [email protected], în perioada 20 iunie-20 august 2013. Nu se va primi decât un singur text per autor. Alături de texte, autorii vor trimite datele la care pot fi contactaţi (adresă, telefon, email).

Evaluările anonime ale juriului vor fi făcute publice în cursul lunii octombrie, iar piesa care va întruni unanimitatea pentru marele premiu va fi jucată pe scena Teatrului Naţional, în studioul Euphorion, până la finele acestui an.

Foto credit: UNATC, spectacolul „Livada de Vișini“ (Facebook)

03
/11
/15

Pe 4 noiembrie, la ora 20:00, Teatrul de pe Lipscani inaugurează cel mai nou spaţiu al sau: Lipscani Atelier Alternativ. Pe scena Sălii Atelier a Teatrului de pe Lipscani, veti putea urmări producţii ale unor tineri regizori şi actori, experimente teatrale şi alte manifestări culturale menite să promoveze tinerele talente din lumea culturală autohtonă.

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Expoziția de fotografie London Unedited - A Series of Unphotoshopped Photos by Tedora Maftei a fost vernisată, luni seară, în prezența a numeroși prieteni și colegi ai fotojurnalistei, precum și a numeroși bucureșteni care au aflat despre eveniment de pe paginile de socializare. Expoziția, deschisă la London Street Atelier, cuprinde 23 de fotografii realizate de Teodora Maftei în luna august la Londra și a fost organizată în scop caritabil.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.

03
/11
/15

Festivalul Național de Teatru, ediția a XXV-a, s-a încheiat duminică seară cu spectacolul "Bizoni. Fabula urbană #2" după Pau Miro, în regia lui Radu Afrim, producție a Teatrului Național "Radu Stanca" din Sibiu. Evenimentul, desfășurat la Sala Studio a Teatrului Național "I.L. Caragiale" din București, a început cu un moment de reculegere și mesajul UNITER pentru tragedia din clubul Colectiv.

02
/11
/15

Doi violoniști români, două viori Stradivarius, o singură scenă: Alexandru Tomescu și Răzvan Stoica susțin o reprezentație inedită în fața publicul român, joi, 3 decembrie, de la ora 20.00, în cadrul evenimentului Duo Stradivarius, găzduit și organizat de Palatul Bragadiru în parteneriat cu TVR.

02
/11
/15

Teatrul Național Târgu-Mureș a demarat la începutul acestei stagiuni proiectul de teatru documentar ROMO SAPIENS, proiect realizat în România şi Germania, respectiv în Târgu-Mureş, Bucureşti, Cluj şi Berlin. Tema dezvoltată de acest proiect este rasismul şi discriminarea, în contextul autohton românesc, dar şi în cel amplu, al migraţiei romilor în Europa.

02
/11
/15

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru, ediţia a XXV-a, în sala Sala Cupola de la Teatrul “Metropolis” din București, a fost vernisată expoziția „Gellu Naum 100”, cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naşterea marelui poet, prozator, dramaturg și traducător. Au fost prezenți Oana Pellea, Cristina Casian, Marin Moraru și David Esrig.

02
/11
/15

Expoziția de fotografie "London Unedited - A Series of Unphotoshopped Photos", de Teodora Maftei, va fi vernisată luni la București iar fondurile strânse în urma vânzării lucrărilor vor fi folosite pentru tratamentul fotojurnalistei, care este internată în stare gravă în urma incendiului din Club Colectiv.