Concurs de manuscrise, la Editura Univers
https://www.ziarulmetropolis.ro/concurs-de-manuscrise-la-editura-univers/

După ce în ultimii ani s-a dedicat traducerii şi publicării unora dintre cei mai cunoscuţi scriitori din literatura universală, Editura Univers se reîntoarce către literatura română, prin lansarea unui concurs de manuscrise, la care sunt invitaţi să participe scriitorii care vor să-şi vadă cărţile publicate.

Un articol de Liliana Matei|8 iulie 2015

Participanții trebuie să trimită manuscrisele lor, exclusiv în formă electronică, în documente scrise cu diacritice, la adresa [email protected], până la data de 15 septembrie 2015.

Cele mai bune dintre manuscrisele primite vor avea o şansă să intre în planul editorial. Selecția manuscriselor va fi făcută de către redactorii editurii, dar și de o serie de referenţi externi: scriitori, critici şi cititori.

„Ne dorim o constanță a publicării autorilor români, dar nu avem un plan dinainte fixat. Calitatea manuscriselor va decide frecvența cu care cărțile apar; de aceea ne dorim texte cât mai bune, capabile să încânte cititori cât mai diferiți, de la cei cu gusturi mai sofisticate, până la cei pentru care lectura este prilejul optim de relaxare. Însă vrem ca toți să simtă cuvintele palpitând cu fiecare pagină întoarsă”, declară reprezentanții editurii.

Deoarece calitatea este criteriul care contează, sunt bineveniți toți scriitorii, indiferent de vârstă, zonă geografică sau parcursul profesional.

„În prima etapă a acestei inițiative ne dorim să publicăm romane, volume de proză scurtă și literatură pentru copii, dar vrem să încercăm și un domeniu nou și extrem de incitant – cărțile de colorat pentru adulți.”

Cărțile selectate vor fi anunțate pe 15 octombrie.

Literatura de bună calitate – acesta a fost obiectivul Editurii Univers în cei peste 45 de ani de activitate. Nume mari ale literaturii universale au fost traduse și reunite în colecții cu tradiție, precum „Romanul secolului XX”, „Romanul secolului XXI”, „Globus” sau „Enigma” sau în serii de autor. Tot la Univers au publicat scriitori importanți ai literaturii române contemporane: Ion Manolescu, Ovidiu Verdeș, Caius Dobrescu, T.O. Bobe.

22
/07
/22

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București reîncepe proiectul Biblioteca la firul ierbii desfășurat pe parcursul a 4 ediții: 23 și 30 iulie în parcul Drumul Taberei și 13 și 20 august în parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR).

19
/07
/22

Institutul Cultural Român, rețeaua de reprezentanțe și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), îl aniversează, printr-un proiect online difuzat global, pe celebrul scriitor român Norman Manea, supraviețuitor al Holocaustului, una dintre marile conștiințe ale lumii contemporane, care împlinește venerabila vârstă de 86 de ani.

19
/07
/22

Zilele acestea a plecat spre librăriile din întreaga țară ediția în limba română a romanului Sărutul femeii-păianjen, cea mai cunoscută carte a scriitorului argentinian Manuel Puig, publicată în traducere de Editura Pandora M în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction (traducere de Ilinca Ilian). Romanul a fost ecranizat cu succes în 1985, în regia lui Héctor Babenco, filmul aducându-i un Oscar actorului William Hurt, iar peliculei mai multe nominalizări, inclusiv pentru regie. În 1992, musicalul cu același nume a fost montat pe Broadway, piesa fiind recompensată cu Premiul Tony.

18
/07
/22

Poezia înseamnă viață trăită și mult mai mult decât atât. Dincolo de o armonie și de o știință a cuvintelor, poezia se leagă de orice simțământ omenesc, de orice nuanță a firii noastre. Poetul Teodor Burnar ne invită într-o astfel de lume, unde viața trăită estre portretizată cu realism și unde cuvintele devin purtătoare de emoție într-un labirint lăuntric.

18
/07
/22

Joi, 21 iulie, Festivalul Internațional de Literatură din Roma îl are ca invitat pe Mircea Cărtărescu, la Stadium Palatinum din Roma. Letterature-Festival Internazionale di Roma este o manifestare literară anuală de mare anvergură, cu o tradiție de 20 de ani, în cadrul ciclului de evenimente culturale „Estate Romana”. Festivalul propune în fiecare an o serie de serate de lecturi de texte inedite ale unor apreciați scriitori italieni și internaționali, cu intermezzo-uri coregrafice și muzică live, în spațiul feeric și deosebit de sugestiv de la Stadium Palatinum.

13
/07
/22

La Curtea Veche Publishing se află în pregătire prima biografie tradusă în limba română a liderului ucrainean - „Volodimir Zelenski. În mintea unui erou” de Régis Genté și Stéphane Siohan.

04
/07
/22

Heather Morris, autoarea bestsellerurilor Tatuatorul de la Auschwitz, Călătoria Cilkăi și Trei surori, vândute în peste 15 000 000 de exemplare în întrega lume, vine la București și se va întâlni cu publicul în cadrul a două evenimente, pe 4 și 5 iulie.

04
/07
/22

Încă un nume important al literaturii universale intră în portofoliul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M. Este vorba despre Roberto Bolaño, unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului XX din America Latină, a cărui operă, publicată postum, a creat un adevărat cult în lumea literară internațională, fiind tradus pe toate meridianele globului.

24
/06
/22

Miercuri, 29 iunie, începând cu ora 19.00, la Palas Mall Iași, va avea loc o întâlnire cu Cristian Tudor Popescu, prilejuită de apariția volumului „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative”, bestsellerul editurii Polirom la Bookfest 2022, la secțiunea nonfiction.