Conferință DIPLOMAȚIA – o artă?
https://www.ziarulmetropolis.ro/conferinta-diplomatia-o-arta/

Fundaţia Calea Victoriei vă invită sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 11:00, la evenimentul DIPLOMAȚIA – o artă? Va fi un dialog captivant între un istoric – doamna Georgeta Filitti – şi un diplomat – domnul ambasador Sergiu Celac– care ne poate oferi o perspectivă complexă asupra artei diplomaţiei, analizând momente importante şi personalitati marcante din istorie.

Un articol de Elena Simion|16 septembrie 2014

“Daca în teorie oamenii sunt făcuți să se înțeleagă, practica dovedește prea adesea contrariul. Așa au apărut mediatorii, diplomații – persoane chemate să stingă diferende, conflicte, dispute sau – lucru și mai important – să le prevină.

Un dialog subtil, paciența, cunoștințe vaste folosite adecvat, o perfectă stăpânire de sine pot face succesul unui diplomat.

Într-o lume plină de disparități, unde forța tinde să primeze în fața dreptului, doar rafinamentul diplomației mai poate calma unele situații incendiare. ” spune doamna Georgeta Filitti.

diplomatia

Georgeta Filitti este specializată în istoria modernă şi contemporană a României, cercetător ştiinţific la Institutul de istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în perioada 1961-1998, până la gradul de cercetător principal I, consilier la Fundaţia „Ion Ghica” (1997-2004), bibliotecar, şef de secţie la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (2003-2007),  cercetător principal I, la Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc (din 2007) și autoare a multor articole, cărți sau traduceri.

Puteți afla mai multe informații despre istoricul Georgeta Filitti din interviul realizat de colega noastră, Adina Scorțescu: https://www.ziarulmetropolis.ro/georgeta-filitti-poveste-cu-boieri-wikipedia-si-bucurestiul-frumos/

 Sergiu Celac este un politician și fost ministru de externe român. Din 1990, a fost acreditat în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În perioada 1996-2000, în calitate de ambasador cu însărcinări speciale în Ministerul Afacerilor Externe, Sergiu Celac a efectuat misiuni în zona balcano-adriatică, Asia Centrală și Caucaz, Orientul Mijlociu și a participat la numeroase conferințe internaționale.

 O discutie purtată de doamna Georgeta Filitti cu ambasadorul Sergiu Celac, adevărat decan al diplomației românești, ne va ajuta să înțelegem o parte din subtilitățile acestei profesiuni indispensabile.

Fragment din conferinţa „Familia Ghica – domnitori, scriitori şi sfinţi” cu Georgeta Filitti şi Neagu Djuvara:

Conferința va avea loc la Grand Hotel Continental, una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș, monument istoric renumit, cândva centrul high-life-ului bucureștean. Hotelul se află pe Calea Victoriei 56, intrare din str. Ion Campineanu, iar evenimentul se va desfășura în Sala Nicolae Tonitza, de la  etajul 4.

Pentru detalii și pentru participarea la eveniment vă puteți înscrie la [email protected]



02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.