CONIL Fest, Festivalul Integrării, Ediția a-XIV-a
https://www.ziarulmetropolis.ro/conil-fest-festivalul-integrarii-editia-a-xiv-a/

Palatul Naţional al copiilor este în sarbătoare! În 28 -29 Ianuarie 2017 va avea loc cea de-a XIV-a ediţie CONIL Fest – Festivalul Integrării.

Un articol de Liliana Matei|27 ianuarie 2017

Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii tipici și copii cu nevoi speciale îi vor purta pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive, într-un maraton artistic desăvârșit, pus la cale de inimoșii organizatori – Asociația CONIL și Asociația 3M, în parteneriat cu PROEDUS și Primăria Municipiului București.

Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate ne vor fi oferite de invitații noștri speciali de la școlile pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, demonstrând astfel că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie promovată.

Sunt invitați să participe la acest important eveniment cultural, copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani din gradinițele și școlile publice și private din București și din țară.

  Asociația CONIL își doresc să sprijine integrarea copiilor cu cerințe educaționale speciale precum și promovarea adevăratelor talente.

Pe parcursul celor două zile de festival intrarea publicului în sală este liberă.

07
/12
/22

În perioada 19.09.2022 – 18.04.2023, Asociația Entuziart își deschide din nou inimile copiilor din Școala Profesională Specială Sf Nicolae” din București oferindu-le acestora 232 de ore gratuite de art terapie prin pictura si dans, ateliere de fotografie si posibilitatea de a își expune creațiile in cadrul unei expoziții de arta ce va avea loc in luna aprilie 2023 si va marca încheierea proiectului.

07
/12
/22

Institutul Cultural Român va fi prezent la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, desfășurată în perioada 7-11 decembrie, cu o ofertă de peste 50 de titluri: volume din sfera memorialistică, albume de artă sau literatură, pe care cititorii prezenți la Romexpo le vor putea cumpăra cu o reducere de 30 %.

06
/12
/22

Miercuri, 7 decembrie 2022, de la ora 11.00, în Sala de Balet, cei mici sunt așteptați să vizioneze o Lecție de balet. Evenimentul, adresat copiilor de vârstă şcolară, cuprinde o oră de studiu de balet – special construită pentru a promova arta dansului clasic în rândul celor mici – cu tehnici de balet clasic şi contemporan, cu secvenţe coregrafice, dar şi cu variaţiuni din spectacolele de balet.

06
/12
/22

Filarmonica "George Enescu" invită publicul la concertele din datele de joi, 8 decembrie şi vineri, 9 decembrie 2022, ora 19, desfăşurate în somptuoasa Sală mare a Ateneului Român, cu un program integral Johannes Brahms. Orchestra simfonică a Filarmonicii îl va avea la pupitrul dirijoral pe tânărul James Feddeck, cu o carieră impresionantă în ascensiune, iar ca solist pe renumitul pianist Andreas Haefliger, cunoscut pentru sensibilitatea, spiritul pătrunzător şi transcendenţa cu care îşi impregnează programele sale novatoare.

06
/12
/22

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar”, realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR şi regizat de Cornel Mihalache, va avea premiera pe TVR 1 joi, 8 decembrie, la ora 21.00. Televiziunea Română marchează astfel împlinirea a 60 de ani de când s-au pus bazele trupei ce avea să se numească Phoenix și să scrie istorie în muzica românească, devenind un reper cultural important pentru generații întregi.

02
/12
/22

Academia Română prin Secția de arte, arhitectură și audiovizual, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București și cu Uniunea Arhitecților din România, organizează în perioada 5-23 decembrie 2022 expoziția aniversară „Arhitect Romeo Belea – 90 de ani“.