Constantin Brâncuşi va avea muzeu omagial la Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-brancusi-va-avea-muzeu-omagial-la-craiova/

7 milioane de euro va costa Muzeul omagial Constantin Brâncuşi, pe care Consiliul Judeţean Dolj îl va ridica în curtea Muzeului de Artă din Craiova, sub forma unui Centru Internaţional.

Un articol de Petre Ivan|5 iunie 2014

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat într-o conferinţă de presă că proiectul „Centrul Internaţional Constantin Brâncuşi – Centru Turistic Interactiv” va primi o finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013, informează Mediafax.

„O investiţie fără precedent în ţară, apare într-un moment în care, aşa cum vedeam chiar şi în mass-media, în nicio localitate din România, inclusiv Bucureşti, nu s-a realizat nimic important pentru românul cel mai cunoscut în lume. Am convingerea că acest loc se va transforma într-unul de pelerinaj, pentru că şase opere ale lui Constantin Brâncuşi, lucrări aflate în proprietatea CJ Dolj şi păstrate la Muzeul de Artă, vor putea fi acum mult mai bine puse în lumină”, a declarat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Constantin Brâncuşi şi politicul din România

Pe de altă parte, Senatul a respins o propunere legislativă privind înfiinţarea unui Muzeu Naţional de Artă „Constantin Brâncuşi” la Târgu-Jiu, care ar fi urmat să constantinfuncţioneze în subordinea Muzeului Naţional de Artă al României, în administrarea Consiliului Judeţean Gorj şi să primească finanţare din bugetul Ministerului Culturii şi din venituri extrabugetare.

Printre obiectivele acestui muzeu se numără promovarea operei şi vieţii lui Constantin Brâncuşi, identificarea şi inventarierea tuturor lucrărilor artistului aflate pe teritoriul României şi protejarea şi conservarea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu, din care fac parte Coloana Infinitului, Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor, Masa Tăcerii, se arată în proiectul de lege, care a fost iniţiat de parlamentari ai mai multor partide.

Senatul a fost prima cameră sesizată în privinţa acestui proiect de lege, Camera Deputaţilor fiind cea decizională.

Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876, Hobiţa, Gorj – 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.

Foto: Constantin Brâncuşi – wikipeda

30
/09
/21

Website-ul digitizArte, platforma interactivă online de debut și auto-publicare (self-publishing) destinată tinerilor creativi - muzicieni, artișt plasticii, designeri, ilustratori, graficieni - susține artiștii emergenți înscriși printr-un un program educațional compus din cinci ateliere online, ce pot fi urmate pe website, un ghid pentru tinerii creativi și o galerie cu lucrările câștigătoare alese în urma apelului deschis. Cele șapte activități pot fi urmate pe digitizArte, începând din luna septembrie.

30
/09
/21

Asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință organizează prima conferință internațională Fusion: Talks, ediția I, 2021. Conferința este un eveniment hibrid, care se desfășoară online și, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a restricțiilor aferente, cu public la POINT Hub, str. General Eremia Grigorescu nr. 10, București, în perioada 11-14 octombrie 2021.

29
/09
/21

Pe 4 și 5 octombrie, aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între 1993-2000 ca fotograf personal. În ziua de luni, are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă între 1-10 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.

27
/09
/21

Pavilionul de Artă București Art Safari își prelungește programul cu o săptămână, de marți 28 septembrie până duminică 3 octombrie, pentru a permite miilor de iubitori de artă, care și-au achiziționat săptămânile trecute bilete online, să reușească să viziteze Pavilionul Art Safari (în care accesul, în condițiile măsurilor de prevenție sanitară, a fost încetinit de măsurile de control al fluxului).

16
/09
/21

„Poetic Invasion of the Cities” (PIC), o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale, care își propune să ajungă la un public nou din comunitățile implicate, inclusiv la cel aflat în zone defavorizate, a avut o prezență notabilă la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

16
/09
/21

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.