Copiii în cinema – firesc, emoţie şi energie
https://www.ziarulmetropolis.ro/copiii-in-cinema-firesc-emotie-si-energie/

Trei regizori importanţi ai Noului Cinema Românesc – Radu Jude, Marian Crişan şi Adrian Sitaru. Trei scurtmetraje ultrapremiate care mizează pe stimularea emoţională a spectatorului – „Lampa cu căciulă” (2006), „Megatron”(2008) şi „Excursie” (2014), relansate pe platforma Cinepub. O temă universală comună: relaţia complicată copil – părinte. 

Un articol de Ionuţ Mareş|31 martie 2016

Încă de la începutul cinematografului, copiii au fost protagonişti privilegiaţi, fiind inevitabil portretizaţi în special în relaţie cu familia sau şcoala.

Fiecare epocă a filmului a oferit capodopere în care copiii au acaparat ecranul prin naturaleţe şi energie, două pietre de temelie ale cinematografului – de la fraţii Lumiere, Charlie Chaplin sau Jean Vigo, trecând prin Vittorio de Sica, Satyajit Ray sau Francois Truffaut, şi până la Maurice Pialat, Steven Spielberg sau Hirokazu Koreeda.

Lista este lungă, şi asta pentru că numeroşi mari cineaşti au realizat cel puţin un film de referinţă cu copii.

Sunt personaje ofertante – fiecare spectator poate uşor relaţiona emoţional cu un protagonist-copil, pentru că experienţele, indiferent de mediul cultural, sunt universale.

Atunci când sunt obţinute pe ecran, candoarea, firescul şi misterul copilăriei dau greutate filmului. Sau cel puţin captează mai uşor publicul. Însă alegerea copilului potrivit este esenţială, şi trebuie dublată ulterior de o regie abilă, pentru că simpla folosire a unor astfel de personaje nu garantează reuşita – dimpotrivă, implică mai multe obstacole decât în cazul actorilor profesionişti.

Noul Cinema Românesc s-a apropiat la rândul său ocazional de tema relaţiei copil-părinte, de cele mai multe ori în scurtmetraj, acolo unde libertatea de a experimenta şi căuta este mai mare.

Radu Jude a devenit cunoscut odată cu „Lampa cu căciulă”, scurtmetraj care a circulat şi a fost apreciat în numeroase festivaluri în 2006 şi 2007.

Bazat pe o povestire a lui Florin Lăzărescu, „Lampa cu căciulă” este poate cel mai neorealist film al Noului Cinema Românesc – un copil (Marian Bratu) dintr-un sat sărac porneşte cu tatăl său (Gabriel Spahiu), într-o duminică ploioasă şi noroioasă, înspre oraş, cărând într-o pătură televizorul alb-negru ce trebuie, din nou, reparat.

lampa-caciula-play

Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Este recognoscibil talentul lui Radu Jude – dovedit cu fiecare film ulterior – de a obţine personaje credibil-realiste, a căror forţă vine deopotrivă din scriitura atentă la nuanţe şi detalii şi dintr-o regie de actori care caută să obţină ceea ce un clişeu ar desemna drept „adevăr al vieţii”.

„Lampa cu căciulă” conţine, evident, multe din mărcile consacrate ale lui Radu Jude, dar şi câteva note care nu vor mai fi găsite în opera lui de mai târziu.

Este filmul său care mizează cel mai mult pe un anume acroşaj emoţional – însă nu foarte deranjant – al spectatorului. Asta vine atât din universalitatea şi clasicismul naraţiunii, bogată în semnificaţii, cât şi dintr-o regie care pune accentul pe momente cu încărcătură emoţională, când atenţia este captată de chipul expresiv al copilului.

Este un film lipsit de cinismul blând şi de latura de provocare a spectatorului dezvoltate în anii care au urmat.

Premiat cu Palme d`Or la Cannes şi, apoi, cu numeroase alte trofee, „Megatron” încheia o serie de scurtmetraje în care Marian Crişan experimentase formal şi tematic, în căutarea unei voci regizorale proprii.

Şi l-a pregătit pentru debutul în lungmetraj, „Morgen” (2010), unul din cele mai bune prime filme ale cinematografiei române.

Povestea din „Megatron” nu e atât de bine ancorată în contextul românesc, deşi lumea cele două persoaneje – mama şi fiul – este una săracă, încă neaşezată şi în care drumul la oraş pentru o masă la McDonald`s de ziua băiatului este trăit ca o aventură.

Una care scoate treptat la suprafaţă dificultatea copilului de a trece peste despărţirea părinţilor.

megatron-play

Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Din nou, un film care mizează pe emoţie şi a cărui energie vine din conflictul şi tensiunea dintre mamă – bine interpretată de Gabriela Crişu – şi copil (Maxim Adrian Strinu), a cărui răzvrătire şi hotărâre subînţelească de a încerca regăsirea fie şi a unui singur moment din viaţa de dinaintea separării părinţilor este sursa forţei filmului lui Marian Crişan.

Scris de Adrian Titieni, „Excursie” continuă preocuparea regizorului Adrian Sitaru (şi) pentru lumea copiilor, regăsibili ca personaje în mai multe dintre filmele sale. Dar şi pentru infiltrarea discretă a fantasticului în real.

excursie-play

Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Titieni şi Sitaru lansează o întrebare privind moralitatea presei şi chiar privind manipularea, pornind de la întâmplările neaşteptate trăite de un copil în ale cărui mâini ajunge o cameră neprofesionistă de filmat.

Este un film dominat de o privire ironică şi în care expresivitatea şi dezivoltura copilului, Eric Aradits, sunt completate de experienţa lui Adrian Titieni în rolul tatălui mai sever.

Un scurtmetraj al cărui fir narativ surprinde, intrigă şi este sursă de umor în acelaşi timp.

Cele trei scurtmetraje sunt disponibile, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână.

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

 

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.