Copiii teribili de la Caffé D’arthé
https://www.ziarulmetropolis.ro/copiii-teribili-de-la-caffe-darthe/

CRONICĂ DE TEATRU În micuţa cafenea de pe Popa Nan, timpul trece altfel. Decorul vintage te invită să păşeşti în afara cotidianului, fără să-ţi fie teamă că realitatea te va prinde din urmă. Nu întâmplător regizoarea Iris Spiridon a ales Caffé D’arthé pentru un spectacol intim, care îţi lasă impresia că te priveşti în secret în culisele unui joc interzis.

Un articol de Teodora Gheorghe|5 aprilie 2013

CRONICĂ DE TEATRU În micuţa cafenea de pe Popa Nan, timpul trece altfel. Decorul vintage te invită să păşeşti în afara cotidianului, fără să-ţi fie teamă că realitatea te va prinde din urmă. Nu întâmplător regizoarea Iris Spiridon a ales Caffé D’arthé pentru un spectacol intim, care îţi lasă impresia că te priveşti în secret în culisele unui joc interzis.

Totuşi, actorii şi spectatorii se regăsesc atât de aproape unii de ceilalţi, încât scena se mută direct în sufletul privitorului.

Inspirat de Jean Cocteau, „Le Salon des enfants terribles“ spune (sau mai degrabă strigă surd) povestea halucinantă a patru tineri care trăiesc într-o lume ce nu le mai aparţine. În acest univers uzat, ei îşi atârnă existenţa unul de celălalt, ca pe un palton vechi. Întrebările nu îşi caută niciodată răspunsul. Cuvintele sunt rostite ca prin vis, iar dialogul se înfiripă din frânturi de amintiri şi dorinţe.

Erotism şi fascinaţie pentru moarte

Paul (Istvan Teglaş), Gérard (Pavel Ulici) şi Elizabeth (Letiţia Vlădescu) formează un trio neobişnuit, fiind protagoniştii unui teatru de păpuşi stricate. Relaţiile dintre ei se învârt în jurul obsesiilor cvasi-filozofice, cochetând nonşalant cu erotismul decadent şi fascinaţia morbidă pentru moarte.

Paul, fratele lui Elizabeth, dezvoltă o pasiune aproape donquijotescă pentru cel care l-a lovit cu un bulgăre de zăpadă, rănindu-l. Dargelos este simbolul lumii pe care a lăsat-o în urmă; trecutul care se insinuează la propriu în pieptul său, reamintindu-i, prin durere, că nu a murit încă.

Jocul lui Istvan Teglaş este deopotrivă rafinat şi brutal, senzual şi glacial, conturând un personaj dual, care pendulează între stări de reverie şi izbucniri despotice. În braţele lui Gérard, Paul este un infirm neputincios, dar răbufneşte de-a dreptul în accesele de gelozie, un ecou deloc subtil al unui aranjament incestuos.

Gérard o iubeşte pe Elizabeth, dar nu poate trăi fără Paul, căruia îi poartă o simpatie compătimitoare. Elizabeth este capricioasă şi manipulatoare, îndepărtând-o de Paul pe inocenta Agathe (Ana Ivan), singura victimă reală, captivă într-un ménage à quatre pe care nu îl poate înţelege.

Letiţia Vlădescu reuşeşte un rol minunat, dansând cu voluptate de-a lungul intrigilor ţesute în pântecul camerei cu lumină difuză. Farmecul ei are un aer de tragedie burlescă, completat cu succes de spontaneitatea lui Pavel Ulici şi graţia vinovată a Anei Ivan.

Sufletele din cutia muzicală

Complexitatea personajelor rezidă în capacitatea de a îmbrăca mereu un alter-ego diferit, rămânând în acelaşi timp fideli unei inerţii inefabile. Pe canapeaua din mijloc, trupurile se găsesc adesea unul în prelungirea celuilalt, parazitând acelaşi spaţiu claustrant. Nu avem un indiciu clar că în spatele uşii pe care intră şi ies personajele există cu adevărat un „afară“. Ele se mişcă în interiorul propriei himere, acompaniate de acordurile suave ale unei cutii muzicale.

Din când în când, spectatorii, aşezaţi cuminţi pe scaune, primesc câte o invitaţie să îşi părăsească realitatea. Într-un moment oarecare (sau nu) Elizabeth se apropie de câteva fete din „sală“ şi le şopteşte ceva. Pentru noi ceilalţi e secret.

Suspansul se intensifică, pe măsură ce personajele ies tot mai mult din poveste, devenind autorii şi nu protagoniştii ei. Parcă ne simţim datori să intervenim atunci când Agathei i se smulg hainele cu forţa, sau când Paul o bruschează pe Elizabeth. Ne coborâm timid privirile când Gérard se îndreaptă furtunos spre noi.

În „Le Salon des enfants terribles“ nu există cupluri. Triunghiul amoros este de fapt un cerc vicios în care fiecare este dependent de celălalt. Personajele lui Iris Spiridon se dezumanizează nu pentru că ar fi renunţat la moralitate, ci pentru că iubesc nebunia.

O piesă originală, care merită savurată până la ultima picătură.

Fotografii: Elena Simion

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.

29
/08
/23

Spiritul generozității prin muzică se multiplică pe perioada Festivalului Internațional George Enescu printr-o mulțime de evenimente conexe organizate de parteneri de tradiție ai Artexim, în 12 orașe din toată țara dar și în locații din București. Pe lângă concerte și recitaluri, programele includ proiecții de film, expoziții și o inedită instalație artistică cu elemente de realitate augmentată.