Corneliu Porumboiu, despre „Fotbal infinit”: „Am încercat să fiu foarte liber”
https://www.ziarulmetropolis.ro/corneliu-porumboiu-despre-fotbal-infinit-am-incercat-sa-fiu-foarte-liber/

Regizorul Corneliu Porumboiu, despre noul său documentar eseu, „Fotbal infinit”, care a avut recent premiera mondială la Festivalul de la Berlin, iar din 9 martie va fi lansat în cinematografe: „În astfel de filme pot explora, de la formule narative şi până la gen”.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 februarie 2018

Realizat sub forma unui documentar eseu, „Fotbal infinit”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, pornește de la ideile unui funcționar local din Vaslui, Laurenţiu Ginghină, cunoscut din copilărie al regizorului, care are curajul să își pună întrebări despre regulile jocului de fotbal: De ce este terenul dreptunghiular? Ar trebui să aibă voie jucătorii să alerge pe tot terenul? Există vreun raport intim între fotbal și viață?

„Fotbal infinit” a fost prezentat recent în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, în secțiunea Forum.

Este distribuit de Voodoo Films și va putea fi văzut în cinematografele din România începând cu 9 martie.

În cadrul unei conferinţe de presă la Bucureşti după o proiecţie pentru jurnaliştii şi criticii de film din România, Corneliu Porumboiu a vorbit pe larg despre „Fotbal infinit”. Ziarul Metropolis a extras cele mai importante afirmaţii făcute de unul din cei mai originali regizori români.

……….

Acum un an și ceva  eram cu un prieten al meu, fratele lui Laurențiu, care se chinuia cu sportul ăsta. Laurențiu îmi spusese cu zece ani în urmă că vrea să schimbe fotbalul, că are niște reguli noi.

La zece ani după, am spus că trebuie să văd ce e în spatele acestei chestii. L-am sunat pe Laurențiu și a doua zi am vorbit puțin cu el, despre cum i-a venit ideea.

Am evitat tot timpul să discutăm despre reguli în sine. Am vorbit cu el la telefon şi pe e-mail. A început să mă intereseze povestea din spate. Am zis să iau o echipă mică de filmare și să merg la Vaslui, să stăm de vorbă. Dacă iese ceva, iese, dacă nu, nu.

Am discutat despre sport în sine. Despre ce înseamnă asta. Totul a venit pas cu pas. Nu m-am gândit că o să fac un film.

Pe de altă parte, de trei ani mă lupt cu un proiect de film de ficțiune (n.r. – „Gomera”), am zis să ies puțin din el și să încerc altceva.

Am filmat șase zile ințial și apoi m-am întors după un timp și am mai filmat două zile.

……….

Am încercat să fiu foarte liber cu subiectul, cu Laurenţiu și cu materialul. De aceea nu am zis de la început că o să fie un film. Îmi place asta, îmi place subiectul, îmi place ce e în spate. De aceea am și ales să filmez cu două camere, pentru a putea edita.

Am luat decizia de a intra și eu în cadru pentru că nu puteam să îl las doar pe el să își explice teoriile despre fotbal, iar eu să rămân în spate. Nu mi se părea funcțional. A fost o decizie funcțională aceea de a intra în cadru și de a discuta despre sportul lui.

……….

E un film din zona documentarului eseu. Nu e atât de nou ca formulă. Se lucrează foarte mult în zona asta, nu îl văd ca pe o noutate. Până la urmă, cred că e foarte important acest personaj.

Filmul e un hibrid între portret, eseu, documentar.

……….

Taică-miu a fost arbitru (n.r. – arbitrul de fotbal Adrian Porumboiu). Știu fotbal foarte bine. E singurul sport pe care îl practic și pe care îl joc.

……….

Ca într-un fim pe care l-am făcut înainte (n.r. – documentarul eseu „Al doilea joc”, 2014), am încercat și aici poziţia de „arbitru”, să las filmul să curgă, să caut o anume fluiditate. Filmul de ficțiune e cu totul altfel. Însă în astfel de filme (n.r. – ca „Fotbal infinit”), de proiecte mici, produse de compania mea, fără finanțare de la stat, pot explora, de la formule narative și până la gen.

……….

Poate nu este o legătură directă, imediată, între regulile din fotbal și regulile din viață.  Însă e evident că societatea se schimbă, poate schimba și sportul. Şi viceversa. Evident că există legături între sporturi și culturi. De exemplu, sporturile americane: multe sunt teritoriale, trebuie să câștigi teritoriu, sunt foarte bine reglementate.

Și fotbalul se schimbă în timp, felul de a fi privit la televizor. Acum spectatorul e și antrenor, şi arbitru, și jucător.

……….

Mi s-a părut că proiectul lui Laurenţiu este unul artistic. L-am perceput mai mult ca pe un artist decât ca pe cineva care schimbă sportul în sine. E un proiect la care lucrează de ani de zile. Dacă s-ar aplica, el tot ar mai lucra la el.

……….

Fiecare dintre noi priveşte lumea în felul său. Subiectele mă aleg pe mine, nu aleg eu subiectele. M-a interesat foarte mult povestea acestui sport. Asta a fost.

……….

E un film de nişă. Ca regizor, aş vrea să fie văzut de cât mai mulţi spectatori. Dar probabil nu va avea o distribuţie foarte largă. S-ar putea să funcţioneze în zona VOD (n.r. – Video on Demand). Fiind un film mai mic, şi asteptările sunt pe măsură. Sper să fie văzut, dar nu mă aştept să fie un hit.

24
/01
/16

12 filme din Norvegia și Islanda, 39 de proiecții, 15 localități din România și 3270 de spectatori (copii instituționalizați, romi și copii din localitățile fără cinematograf) - date care rezumă prima ediţie a caravanei de film pentru copii – CINEMATOUR KIDS.

23
/01
/16

„The Finest Hours: Furtună extremă” este un thriller de acţiune eroic, bazat pe o extraordinară poveste adevărată. Cea mai grozavă acţiune de salvare întreprinsă de o ambarcaţiune mică, din istoria Pazei de Coastă din SUA, este prezentată într-un film care transportă publicul chiar în mijlocul acţiunii, creând o experienţă cinematografică complet captivantă, de proporţii epice.

22
/01
/16

CRONICA FILM Coproducţie în limba engleză având pe afiş mai multe staruri internaţionale, „Youth” duce într-un punct mort autoflatarea de mare stilist a lui Paolo Sorrentino, care în „La grande bellezza” încă oferea ceva seducător. Nu mai e cazul în noul film, simplă vulgarizare a unor presupuse teme grele.

22
/01
/16

“Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, singura producție românească de lungmetraj prezentă la cea de-a 66-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (11-21 Februarie), va rula pe marile ecrane românești din 18 martie, după ce va avea premiera mondială în secțiunea "Forum" a Berlinalei.

21
/01
/16

Apărut în 1975, „Cursa” era debutul în lungmetraj al lui Mircea Daneliuc. Un debut proaspăt şi incisiv, care lansa un regizor cu un stil ce se va dovedi unic în cinematografia română. În distribuţie, Constantin Diplan, Mircea Albulescu şi Tora Vasilescu, aceasta din urmă aflată la început de carieră.

21
/01
/16

„La capătul lumii” („Tout en haut du monde”) este un film de animație captivant cu o poveste fascinantă, plină de culoare și suspans. Din 26 februarie cei mici pleacă din sala de cinema direct spre Polul Nord. Ambarcarea se face din cinematografele din toată țara.

21
/01
/16

Cea de-a zecea ediţie a Galei Premiilor Gopo, eveniment ce recompensează realizările anuale ale cinematografiei autohtone, va avea loc pe 28 martie 2016, în Bucureşti. Urmând modelul celebrelor Gale din domeniul cinematografiei europene Goya, Cesar sau BAFTA, Premiile Gopo reprezintă cel mai important eveniment dedicat valorilor filmului românesc.

20
/01
/16

Rușii nu au apreciat ecranizarea romanului "Război și pace" realizată de BBC și nu agreează libertatea prea mare pe care și-au luat-o producătorii postului față de opera lui Lev Tolstoi. Nu-i de mirare dacă amintim că noul serial BBC conţine numeroase scene de sex, decolteuri adânci şi chiar o scenă (inventată) de incest.

20
/01
/16

„Filme pentru liceeni” debutează în 2016 cu o nouă peliculă văzută de liceenii din 13 orașe din țară: Mustang, debutul regizoarei Deniz Gamze Ergüven. Filmul este premiat cu Europa Cinema Label la Festivalul de Film de la Cannes, cu premiul LUX, oferit de Parlamentul European și este propunerea Franței la premiile Oscar.

19
/01
/16

Victor Babeș, Anghel Saligny, Petrache Poenaru, Emil Palade, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ana Aslan, Ion Cantacuzino, Hermann Oberth, Nicolae Vasilescu Karpen, Gogu Constantinescu și Traian Vuia sunt câţiva dintre românii incluşi în seria de filme documentare intitulată „Gândit în România, care va fi lansată joi, 21 ianuarie 2016, de la ora 17.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, București).

18
/01
/16

Sezonul premierelor cinematografice românești va fi deschis de un thriller 100% ardelenesc. Este vorba despre cel de-al treilea lungmetraj regizat de Marian Crișan, „Orizont”, care va rula pe marile ecrane din 12 februarie 2016.

18
/01
/16

Christian Bale a abandonat proiectul cinematografic despre viața constructorului de mașini Enzo Ferrari, pe care plănuiește să-l regizeze Michael Mann. Actorul galez în vârstă de 41 de ani a fost obligat să renunțe la film din cauza riscului de a-și asuma din nou o mare transformare fizică.