Cosmina Stratan, o „shooting star“
https://www.ziarulmetropolis.ro/cosmina-stratan-o-shooting-star/

Actriţa Cosmina Stratan a fost selecţionată anul acesta în ,,Shooting Stars”, devenind astfel al şaselea actor român din prestigiosul program, după Ada Condeescu (2013), Ana Ularu (2012), Dragoş Bucur (2009), Anamaria Marinca (2008) şi Maria Popistaşu (2007).

Un articol de Liliana Matei|11 decembrie 2013

Actriţa Cosmina Stratan a fost selecţionată anul acesta în „Shooting Stars“, devenind astfel al şaselea actor român din prestigiosul program, după Ada Condeescu (2013), Ana Ularu (2012), Dragoş Bucur (2009), Anamaria Marinca (2008) şi Maria Popistaşu (2007).

Programul a lansat de-a lungul timpului carierele unor nume precum Carey Mulligan, Mélanie Laurent, Domhnall Gleeson sau Moritz Bleibtreu.

Ajuns la a 17-a ediție, programul Shooting Stars este organizat de European Film Promotion (EFP) în colaborare cu organizaţiile membre ale EFP printre care se numără şi Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (Romanian Film Promotion) şi este sprijinit de Programul MEDIA al Uniunii Europene.

Cosmina Stratan

Cosmina Stratan, în filmul „După dealuri“, regizat de Cristian Mungiu

Shooting Stars are ca scop promovarea pe plan internațional a celor mai talentaţi tineri actori europeni, cărora le facilitează întâlnirea cu membri importanți ai industriei cinematografice (actori consacraţi, regizori, producători de renume, directori de casting).

Cosmina Stratan, alături de alți 9 actori europeni

Alături de Cosmina, din program mai fac parte Danica Curcic (On The Edge, Danemarca), Maria Dragus (Summer Outside, Germania), Miriam Karlkvist (South Is Nothing, Italia), Marwan Kenzari (Wolf, Olanda), Jakob Oftebro (Victoria, Norvegia), Mateusz Kościukiewicz (In The Name Of, Polonia), Nikola Rakocevic (Circles, Serbia), Edda Magnason (Waltz For Monica, Suedia), George MacKay (For Those In Peril, Marea Britanie).

Cei zece actori selectați vor avea parte de un program intensiv de 3 zile (8-10 februarie) în care vor avea întâlniri cu directori de casting, producători și regizori, un workshop cu agenți internaționali, ședințe foto, o conferință de presă internațională, totul culminând cu ceremonia de decernare a Premiilor Shooting Stars în cadrul Festivalului de Film de la Berlin.

Tinerii au fost selectați dintr-un număr de 24 de nominalizati, propusi de organizațiile membre ale EFP. Juriul a fost alcătuit din actorul norvegian Anders Baasmo Christiansen, jurnalistul Charles Gant, regizoarea Hermine Huntgeburth, directoarea de casting Oriana Kunčić și producătorul Jani Thiltges.

„Cosmina Stratan domină prin emoții. În «După dealuri», joacă cu o precizie incredibilă și personajul ei transmite un sentiment foarte puternic”, a declarat juriul Shooting Stars.

Născută pe 20 octombrie 1984 la Iași, Cosmina Stratan este absolventă a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Pentru interpretarea din După dealuri (r. Cristian Mungiu), Cosmina a fost răsplătită cu Premiul pentru Cea mai bună actriță la Festivalul de la Cannes (2012).

În prezent, actrița poate fi văzută în serialul produs de HBO România, Rămâi cu mine.

Foto Cosmina Stratan: Vlad Bardu şi Mobra Films

11
/06
/14

Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a încheiat spectaculos pe 8 iunie, cu premiera mult-așteptată a filmului Boyhood (r. Richard Linklater) la care au asistat aproape 2000 de spectatori, în Piața Unirii din Cluj. În cele 10 zile de festival, TIFF-ul a transformat orașul într-un imens centru cultural, cu sute de proiecții, lansări, concerte, masterclass-uri și dezbateri.

10
/06
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

04
/06
/14

Prima jumătate a TIFF 13 a însemnat, personal, cinci zile cu destule filme bune (noi), câteva mari filme (vechi), două-trei rateuri, un concert-eveniment care a reînviat „Crucișătorul Potiomkin” (1925), o conferință pentru salvarea cinematografelor de stat și o neîntreruptă alergătură între săli de proiecție.

04
/06
/14

Cinema-Edu împreună cu echipa de film a liceului Lazăr invită liceenii să călătorească în lumea filmelor ALTFEL. Cinema-Edu este cel mai extins proiect de educație cinematografică și socială din țară, care a ajuns la ediția a IV-a.

03
/06
/14

Caravana Metropolis – Cinema in aer liber debuteaza vara aceasta, in premiera, la Teatrul de Vara din Targu-Mures (Piata Trandafirilor nr. 42), in perioada 5 - 8 iunie. De joi pana duminica, de la ora 21.30, muresenii sunt primii norocosi care vor putea viziona cele mai aclamate filme europene si de autor din ultimul an, unele proiectate in premiera nationala.

02
/06
/14

Caravana Metropolis – Cinema în aer liber poposeşte vara aceasta, pentru al treilea an la rând, în Piaţa Sfatului din Braşov, în perioada 10 - 15 iunie. De marţi până duminică, începând cu ora 21.30, braşovenii vor putea viziona o selecţie de excepţie de filme europene şi de autor, sub cerul liber.

02
/06
/14

Prima și cea mai amplă campanie menită să responsabilizeze publicul și autoritățile și să găsească soluții pentru refacerea rețelei de cinematografe din România, „Salvați Marele Ecran!”, lansează un apel de strângere de fonduri pentru Depozitul de Filme.

01
/06
/14

INTERVIU Într-un interviu acordat Ziarului Metropolis la Cluj, cu ocazia conferinței ”Salvați Marele Ecran” din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai-8 iunie), președintele TIFF și regizorul Tudor Giurgiu a explicat de ce trebuie salvate cinematografele din țară și cum vrea să facă acest lucru.

31
/05
/14

Cea de-a 13-a ediție (30 mai-8 iunie) a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) a găzduit sâmbătă conferința internațională Salvați Marele Ecran, ca parte a unei campanii începute în luna martie.