Costume populare de sarbatoare expuse de Muzeul Tarii Crisurilor in Serbia
https://www.ziarulmetropolis.ro/costume-populare-de-sarbatoare-expuse-de-muzeul-tarii-crisurilor-in-serbia/

Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea va prezenta cele mai frumoase costume populare de sărbătoare în localitatea Vrsac, unde trăieşte a doua cea mai mare comunitate de români din Serbia, într-o expoziţie ce va fi vernisată luni, 3 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Potrivit comunicatului muzeului, expoziţia „Costume populare româneşti de sărbătoare din Ţara […]

Un articol de Andrada Văsii|3 decembrie 2012

Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea va prezenta cele mai frumoase costume populare de sărbătoare în localitatea Vrsac, unde trăieşte a doua cea mai mare comunitate de români din Serbia, într-o expoziţie ce va fi vernisată luni, 3 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Potrivit comunicatului muzeului, expoziţia „Costume populare româneşti de sărbătoare din Ţara Crişurilor-România”, ce prezintă costume şi podoabe de sărbătoare ce provin din patru zone etnografice importante – Crişul Alb, Crişul Negru, Crişul Repede şi Crasna-Barcău – va fi expusă la Muzeul oraşului Vršac, fiind dusă şi în Italia, la Castello Reale din Moncalieri – Torino.

Muzeul Ţării Crişurilor a mai anunţat că în oraşul din Serbia va fi vernisată şi expoziţia colectivă „Confluenţe”, la care vor expune 14 profesori de la Departamentul de Arte Vizuale al Universităţii din Oradea, ale căror lucrări (pictură, sculptură, arte decorative, artă video, instalaţii) ilustrează preocupările acestora. Ambele expoziţii vor fi deschise publicului până pe 3 februarie 2013.

La vernisaj, Corul de Cameră Fiat Lux din Oradea, dirijat de Antonia Nica, va susţine un recital cu prelucrări folclorice şi colinde.

Evenimentul cultural este organizat de Complexul Muzeul Ţării Crişurilor în colaborare cu Universitatea din Oradea, cu participarea Primăriei oraşului Vršac, Muzeul oraşului Vršac şi sub patronajul Consulatului General al României din Serbia, Consiliului Judeţean Bihor şi Primăriei Municipiului Oradea.

Sursa: Agerpres

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.