Creative Arts organizează un atelier de gulerașe personalizate
https://www.ziarulmetropolis.ro/creative-arts-organizeaza-un-atelier-de-gulerase-personalizate/

Duminică, 17 martie, începând cu ora 13:00, Creative Arts va organiza la Caffé D`Arthé, în prezenţa Ancăi Spiridon,un atelier pentru persoanele care doresc să reinventeze o ţinută.

Un articol de Judy Florescu|15 martie 2013

Creative Arts organizează duminică, 17 martie a.c., începând cu ora 13:00, la Caffé D`Arthé (Bucureşti, Str. Popa Nan, nr. 7) un atelier de creat guleraşe personalizate. Cursantele vor învăţa cum să scoată din context un accesoriu (gulerul) şi să îl personalizeze conferindu-i independenţă, schimbând astfel, complet, aspectul ţinutelor.

„Gulere de primăvară-vară” reprezintă cel de-al optulea atelier din platforma de creativitate numită Proiect13 care cuprinde 13 ateliere pe teme legate de modă şi stil de viaţă, organizate în perioada toamnă 2012 – primăvară 2013.

Atelierul se adresează persoanelor care vor să înveţe cum să reinventeze o ţinută sau îşi doresc să descopere modalitatea prin care pot aduce un plus de stil şi culoare ţinutelor de zi cu zi.

Participantele vor putea realiza un guler detaşabil care va fi accesorizat cu dantelă, perle, mărgele, nasturi sau paiete, în funţie de stilul pe care fiecare participantă doreşte să îl adopte. Astfel rezultatul final poate fi un guleraş victorian cu dantelă şi camee, unul jucăuş decorat cu nasturi coloraţi, unul clasic monocrom sau unul punk împodobit cu ţinte.

Fiecărei participante îi sunt puse la dispoziţie materialele necesare realizării şi accesorizării guleraşului (bază textilă, sistem de prindere, decoraţiuni).

Atelierul este susţinut de Anca Spiridon, trainer de accesorii şi accesorizare în cadrul Creative Arts şi designer In a State.

În ceea ce priveşte accesoriile, regula este că nu există nici o regulă. Un accesoriu este ceva mult mai subtil şi mai personal decât o ţinută pe care o putem împrumuta de pe catwalk sau dintr-o vitrină, fără să ne-o asumam neaparat; un accesoriu trebuie să ne aparţină, să ne reprezinte şi să ne însumeze în toată complexitatea noastră. Cineva spunea odată că nu avem un suflet ci suntem un suflet. Avem un trup și, aș putea adauga, ne purtăm sufletul pe dinafară prin toate aceste manifestări mărunte sau statement. (Anca Spiridon, trainer Creative Arts)

Costul atelierului este de 40 RON şi include voucherul de 10 RON din partea Caffe D’Arthe. „Campania din inimă pentru o inimă” va primi câte 10 RON din preţul fiecărui bilet achitat de participante.

Durata cursului: între 2 şi 4 ore, în funcţie de modelele alese de fiecare participant.

Înscrierea se poate face, între orele 10:00 şi 20:00, prin e-mail: [email protected] sau la telefon: 0721.321.890. Data limită de înscriere: 17.03.2013, ora 10:00.

Mai multe informaţii despre atelierele Proiect13 puteţi afla accesând pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Proiect13

Despre PROIECT13:

Proiect13 (susţinut de Creative Arts) reuneşte 13 ateliere pe teme legate de modă şi stil de viaţa, care vor fi organizate bilunar, începând din 15 septembrie 2012, la ceainăria Caffé D`Arthé.

 

Credit foto: Proiect 13

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

15
/01
/24

Peste 50.000 de perechi de ochi au avut plăcerea să privească expoziția Efectul Picasso în cele 4 luni de când s-a deschis. Vizitatori de toate vârstele au fost impresionați de cele 46 de lucrări de Pablo Picasso din colecția familiei sale, precum și de cele 65 de lucrări semnate de 37 de artiști români contemporani influențați de opera gigantului spaniol.

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.