Cristian Mungiu, despre noul său film în Screen Daily
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristian-mungiu-despre-noul-sau-film-in-screen-daily/

Regizorul Cristian Mungiu a declarat că se pregăteşte să realizeze un nou film, care va vorbi despre compromis şi implicaţiile rolului de părinte, noua producţie fiind legată şi de perioada actuală pe care o traversează cineastul român.

Un articol de Petre Ivan|13 martie 2015

Cristian Mungiu a vorbit despre noul său film în Screen Daily: „Am scris câteva scenarii în ultimii trei ani şi m-am hotărât, în cele din urmă, pe care vreau să îl fac primul. Sper să încep filmările în următoarele şase luni”, a spus Mungiu pentru Screen Daily.

Acesta va fi primul film de la „După dealuri/ Beyond the Hills”, care a avut premiera la Festivalul de la Cannes în 2012.

Este o poveste care se referă la momentul în care mă aflu acum în viaţă”, a spus acesta. „Vorbeşte despre compromis, rolul de părinte şi copii şi înţelegerea relaţiei dintre ceea ce le spui copiilor şi ceea ce văd ei că faci tu – Cristian Mungiu.

Pentru prima dată, filmul va avea ca personaj principal un bărbat, spre deosebire de lungmetrajul premiat cu Palme d’Or „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, în 2007, care prezintă o femeie ce îşi ajută o prietenă să facă un avort, în perioada comunistă, când era considerat ilegal, dar şi de pelicula „După dealuri”, care se petrece într-o mănăstire.

Finanţat de CNC

În ultimii ani, Mungiu a primit două finanţări de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). Astfel, luni, CNC a anunţat rezultatele celei de-a doua sesiuni a concursului de proiecte cinematografice pe 2014, Mungiu primind cea mai mare finanţare, de 1.910.000 lei, pentru titlul „Fotografii de familie”.

De asemenea, la ediţia din 2013 a concursului CNC, cineastul a obţinut cea mai mare finanţare, de 4.455.000 de lei, pentru titlul „RMN”.

Cristian Mungiu nu a făcut public până acum niciun detaliu despre aceste două proiecte cinematografice.

Foto: Cristian Mungiu – cinemagia

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.  

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.