Cu Gala Tânărului Actor HOP 2021, la Alba Iulia
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-gala-tanarului-actor-hop-2021-la-alba-iulia/

După ce anul trecut a fost la înălţime, pe acoperişul Teatrului Naţional din Bucureşti, în 2021 tânărul HOP călătoreşte aproape 350 km, până în inima Transilvaniei. Îşi pune cortul la Alba Iulia, lângă cetate. Vine aici cu aşteptări, cu entuziasmul şi curajul exploratorului.

Un articol de Liliana Matei|17 iunie 2021

Cum revizitarea lui Caragiale îl pune în fața unei noi provocări, tânărul HOP se pregătește, își ia avânt și, cu trei zile înainte de marea confruntare, se aruncă în universul coregrafic al lui Gigi Căciuleanu și participă la un atelier de creație (30 august – 1 septembrie 2021) pe marginea împerecherii vorbei cu mișcarea.

Așa întărit în cuget și simțiri, posesor al unui limbaj alchimic dansactoricesc, tânărul HOP e pregătit pentru marea confruntare din perioada 2 – 4 septembrie 2021 de la Alba Iulia.

Până la întâlnirea din septembrie, Gigi Căciuleanu spune ce așteptări are de la tinerii aspiranți la trofeul HOP:

„Zvâcul şi neaoșul. Să aibă curajul originalităţii şi al necunoscutului. Să nu le fie teamă de ceea ce reprezintă. Să nu se scuze că există. Să nu se trădeze pe ei înşişi cu niciun preţ şi pentru nimic în lume. Să nu le fie teamă de morile de vânt ale nebuniei lor creatoare. Să nu-şi sabordeze propriul talent cu imitaţii şi ieftinături oportuniste oricât ar fi acestea de lucrative.” (din interviul acordat de Gigi Căciuleanu lui Ioan Big pentru Zile și nopți)

GALA TÂNĂRULUI ACTOR HOP, ediția a 24-a

Unde: Alba Iulia

Workshop cu Gigi Căciuleanu: 30 august – 1 septembrie 2021

Concurs: 2-4 septembrie 2021

Concursul va fi transmis live pe contul de VIMEO al UNITER și pe site-ul www.galahop.uniter.ro.

*

Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual.

Motto-ul prezentei ediţii: Caragiale – o lume în mişcare

„Ce lume! Ce lume! Ce lume!” (O scrisoare pierdută)

Director artistic: GIGI CĂCIULEANU

Data limită de trimitere a materialelor pentru înscriere: 15 iulie 2021

Detalii aici.

Organizatori:

Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România

Consiliul Județean Alba

Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba Iulia

Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii

Coproducător: Societatea Română de Televiziune

Parteneri:

Primăria Sector 5 Bucureşti și Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”

TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania

ITI – Institutul Internațional de Teatru, Secţia Română

Partener de tradiţie: Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Adi Bulboacă, Andrei Gîndac

 

 

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.