„Cu sufletul la Gură”, prima carte a Cristinei Chirilă
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-sufletul-la-gura-prima-carte-a-cristinei-chirila/

Joi, 22 mai, de la ora 20.00, Cristina Chirilă, doctor în Psihologie cu pasiuni multiple, precum pictura, cinematografia şi literatura, îşi lansează prima carte,  la ceainăria Serendipity din Dumbrava Roşie, numărul 12, Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|19 mai 2014

La Serendipity te vei aşeza într-un leagăn, vei savura ceaiuri aromate și turtă dulce ca-n copilărie şi-ţi vei stimula intelectul răsfoind paginile cărţii „Cu sufletul la Gură“.

Evenimentul va aduce laolaltă numai oameni frumoși, iar Cristina Chirilă îți va semna cartea, pe care o poți cumpăra și în momentul lansării, dar și din librării, și îți va face cadou un audiobook în lectura actriței Cătălina Mustață, ca să trăiești mai intens scriitura.

„Cu sufletul la Gură” este un roman autobiografic fictiv, cu intrigi amoroase, o corespondență din care reies cât se poate de frust dorințe și voluptăți, un roman care urmărește drumul chinuit, plin de răzgândiri, sinuos și agonizant al unei puștoaice îndrăgostite de un artist care suferă de o tulburare psihică.

Este o carte despre artă și despre legătura ei cu nebunia, despre moralitate, despre perversitatea sistemului, despre vulnerabilități, despre dinamica duală și conflictuală a naturii umane, despre neliniști și sex.

O iubire cu sufletul la gură

„Cu sufletul la gură” se dorește a fi un roman al iubirii absolute. Al iubirii care trece prin tot ce e în sufletul unei femei, de la fenomene legate de corporalitate și afecte, la intimitatea unei relații profunde, de la dorință și excitație sexuală la temeri, resemnări, până la o intimitate caldă și senină.

O iubire care trece prin visele și obsesiile ei, prin parfumul şi prin lenjeria ei, de la admirație la gelozie, de la iubire la deznădejde, de la divinizare la reificare. E genul de carte care “oripilează făpturile de pension și dă cu tifla celor care cred că sexul se face doar cu lumina stinsă și eventual în aceeași zi a săptămânii”.

Serendipity e o ceainărie pitită între ziduri, acoperite de iederă și de tufe de trandafiri, unde te poți ascunde de zgomotul și agitația Bucureștiului. E un loc ideal pentru o astfel de lectură.

 

27
/10
/15

Aseară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc lansarea cărţii Aventurile hingherului în Balkanya de Mihai Măniuţiu, recent apărută la Editura Humanitas. La eveniment au vorbit, alături de autor, criticul literar Dan C. Mihăilescu, criticul de teatru Marina Constantinescu şi directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea.

26
/10
/15

Într-o zi de 26 octombrie (1673) se năştea Dimitrie Cantemir, domnu al Moldovei în două rânduri și important cărturar al umanismul românesc. Printre ocupațiile sale diverse s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A fost membru al Academiei de Științe din Berlin.

23
/10
/15

Săptămâna viitoare, în capitală debutează o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM. Evenimentul va avea loc din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 21.30, intrarea fiind liberă.

22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.

20
/10
/15

Săptămâna acesta debutează cea de a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu focus pe zona Europei Centrale și de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 20 de evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 21-23 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

18
/10
/15

Luni, 19 octombrie, de la ora 18.00, la Cinema Studio (Bd. Magheru 29) din Bucureşti, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Zilelor Filmului German, va avea loc premiera filmului documentar Le beau danger, regizat de René Frölke, şi dedicat prozatorului şi eseistului român Norman Manea cu ocazia împlinirii vîrstei de 75 de ani.

14
/10
/15

„4 A.M. Cantosuri domestice” este o plachetă de versuri de Radu Vancu. 4 A.M. este cea mai grea oră dintr-o noapte. Puțini reușesc să o depășească. Încă și mai puțini dintre supraviețuitori sunt poeți.

14
/10
/15

Lucian Dan Teodorovici a obţinut Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul prestigiosului Premiul Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, ediţia 2015, pentru romanul Matei Brunul (Polirom, 2011, 2014, disponibil şi în ediţie digitală).

13
/10
/15

În luna noiembrie a acestui an, la București va avea loc o manifestare de amploare, respectiv ”Zilele Culturii Ruse”, aflată deja la a V-a ediție. Sub moto-ul ”Haideți să (re)descoperim Rusia împreună”, Centrul Rus, care, totodată, îşi serbează 90 de ani de existenţă, îi invită pe bucureşteni la o călătorie-circuit prin cultura Rusiei.

09
/10
/15

Volumul "Timp second hand. Sfârşitul omului roşu", scris de Svetlana Aleksievici, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe 2015, este în curs de publicare la editura Humanitas, în traducerea din limba rusă a Luanei Schidu.

08
/10
/15

Scriitoarea şi jurnalista belarusă Svetlana Alexievich a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015, "pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre", potrivit motivaţiei Comitetului Nobel.

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.