Cum a intrat poezia in lume. Epoca Pound
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-a-intrat-poezia-in-lume-epoca-pound/

Joi, 28 mai, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei noi întâlniri Înapoi la argument cu Horia-Roman Patapievici dedicată, de aceasta data, recentei apariţii a primului volum din seria de opere Ezra Pound, care va fi publicată în patru volume la Editura Humanitas Fiction.

Un articol de Petre Ivan|26 mai 2015

Opere I. Poezii 1908–1920 începe cu o cuprinzătoare „Introducere în viaţa lui Pound“, semnată de Horia-Roman Patapievici, menită să îi ofere cititorului român, pentru prima oară în cultura noastră, o viziune de ansamblu asupra biografiei şi operelor acestuia.

Sub aceeaşi semnătură urmează o substanţială „Introducere în modernismul lui Ezra Pound“, cu o amplă contextualizare a operei celebrului poet american, în care sunt analizate legăturile subtile dintre mediul în care acesta a creat şi ideile sale filozofice.

Un adevărat eveniment editorial, Opere I. Poezii 1908–1920 acoperă poezia publicată de Ezra Pound înainte de Cantos în traducerea poeţilor Mircea Ivănescu şi Radu Vancu. Selecţia, îngrijirea ediţiei, cronologia, introducerea şi comentariile aparţin lui Horia-Roman Patapievici.

Majoritatea textelor lui Ezra Pound din acest volum au fost traduse de Radu Vancu, cu excepția a unsprezece poeme, pe care, în semn de omagiu, le-am preluat din traducerile deja publicate de Mircea Ivănescu (1986), precum și din manuscrisele încredinţate de acesta Denisei Comănescu. – Horia-Roman Patapievici

Volumul Opere I. Poezii 1908–1920 de Ezra Pound s-a bucurat de o excepţională primire la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2015, fiind una dintre cele mai bine vândute cărţi la Editura Humanitas Fiction.

Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe Horia-Roman Patapievici, cu ocazia apariţiei volumului Partea nevăzută decide totul, bestseller Bookfest 2015.

Foto: Epoca Pound  – facebook.com/InapoiLaArgument

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.