Cum funcționează creativitatea și ce faci când ai de scris și nu ai inspirație?
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-functioneaza-creativitatea-si-ce-faci-cand-ai-de-scris-si-nu-ai-inspiratie/

Ce faci concret când inspiraţia întârzie şi ai de predat un proiect? Dar când trebuie să schimbi abordarea şi simţi că nu ai resurse? Este creativitatea ceva ce poate fi controlat?

Un articol de Liliana Matei|17 februarie 2021

La aceste întrebări și la multe altele răspunde Anca Ghinea, jurnalist și fondatoarea Kreatoria.ro, trainer, în cartea „Creatori în acțiune”, a cărei lansare va avea loc pe 23 februarie, de la ora 18:00, la galeria Galateca din București.

Într-o lume aflată în continuă schimbare, una dintre cele mai importante abilități pe care ni le putem dezvolta este creativitatea, alături de gândirea critică, capacitatea de adaptare și de exprimare. Nu doar un trend, ci de-a dreptul o necesitate, creativitatea poate fi asemănată cu un mușchi care, lăsat neantrenat, devine mai greoi și mai puțin activ. Cei ce își accesează creativitatea, indiferent de domeniul în care activează, pot trăi vieți mai împlinite și avea rezultate mai bune atât pe plan personal, dar și educațional și profesional.

„Creatori în acțiune” propune o serie de idei și de sfaturi aplicate care ajută la stimularea creativității, chiar și mai ales în momentele dificile. Povestind despre provocările creativilor atât din perspectiva emoțională, cât și din cea a procesului creator, cartea este menită să dea oricui un impuls de a relua proiectele dragi, abandonate dintr-un motiv sau altul și de a da startul altora noi și oferă mai multa claritate despre ceea ce înseamna creativitatea și actul de creație, un spor de încredere în capacitatea proprie de a crea și un set de instrumente, tehnici și metode creative care să-l ajute pe cititor să parcurgă drumul de la idee la realitate, învitându-l să-și exerseze, pas cu pas, manifestările creatoare. De asemenea, este gândită pentru creativii de la 6 la 90 de ani și poate fi citită alături de cei mici și de părinți deopotrivă.

„Sunt fascinată de creativitate, pentru că ea ne ajută să ne transformăm ideile în realitate, să vizualizăm viitorul prin proiecte ale minții și inimii. Exersarea creativității aduce un plus de dinamică în viața creatorului, antrenându-l într-o călătorie a progresului, care deși incomodă, este, pe termen lung, plină de satisfacții. Creativitatea ne transformă viața”, spune Anca Ghinea, autoarea cărții.

Lansarea va avea loc marți, pe 23 februarie, la ora 18:00, la Galeria Galateca și vor povesti despre creativitate, alături de autoare, Diana Cosmin, jurnalist, sculptorul Daniel Rădulescu și jurnalistul Crina Alexe, Thrive Global România, iar discuția va fi moderată de Andreea Sandu, creatorul și coordonatorul Galateca. Participarea la eveniment este posibilă doar pe bază de invitaţie şi, pentru publicul de acasă, lansarea va fi transmisă şi online, de la ora 18:30, pe paginile de Facebook Galateca, Editura Creator, kreatoria.ro.

 

 

 

 

17
/02
/22

Muzeul Național Cotroceni, în parteneriat cu Societatea Colecţionarilor de Artă din România, invită publicul, în perioada 17 februarie – 3 aprilie 2022, în Spațiile Medievale, să viziteze expoziția „Reprezentări feminine în arta românească”, un elogiu adus femeii, conturată prin mijloacele de exprimare specifice artelor plastice.

14
/02
/22

În 2022, Art Safari, ajuns la ediția a 9-a, se reinventează pentru tine și îți oferă o nouă experiență de vizitare: două sezoane expoziționale. Anul acesta, mai mult decât oricând, Art Safari te invită să te îndrăgostești de artă și dedică evenimentul din acest an, iubirii.

03
/01
/22

Arta Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi vă invită să vizitaţi, până pe 20 februarie 2022, expoziţia temporară semnată de Silvia Trăistaru, intitulată „Istoria unei zile/ Istoria unei zile pe timp de pandemie – The Story of a Day/ The Story of a Day During the Pandemic”, proiect curatoriat de Ioana Marinescu.

27
/12
/21

Fundația Amfiteatru, alături de partenerii săi Arte Development & Management, Lise Wulff și Asociația Omnia Photo, au organizat marți, 21 decembrie, o conferință online, disponibilă pe site-ul dialog.fundatia-amfiteatru.ro, unde au fost prezentate rezultatele activităților din cadrul proiectului DIALOG (Diversity in Arts. Learning Opportunities and Growth).

20
/12
/21

În an centenar, Opera Națională București găzduiește în cea de-a doua jumătate a lunii decembrie expoziția de desen și pictură „PO în forme și culori “ a lui David Mihai. Expoziția este deschisă publicului larg în perioada 23 decembrie – 29 decembrie 2021, la Opera Naţională București. Accesul la expoziție se realizează la spectacolele din repertoriu sau în cadrul tururilor ghidate. Pentru programare tur ghidat este necasar să trimiteți un mail la [email protected]