Cum scria Albert Camus la douăzeci și doi de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-scria-albert-camus-la-douazeci-si-doi-de-ani/

În 2018, a fost publicată la editura Polirom prima carte a lui Albert Camus, „Faţa şi reversul” (traducere din limba franceză de Irina Mavrodin).

Un articol de Andrei Crăciun|14 iulie 2019

Albert Camus a scris „Fața și reversul” (o carte de scurte proze) în 1935-1936, pe când avea douăzeci și doi – douăzeci și trei de ani. A fost publicată în Algeria, un an mai târziu.

Mulți ani, scriitorul a refuzat ca acest volum să fie reeditat, considerând că la vârsta aceea nu știa să scrie.

Sunt pe lume oameni, ca de pildă filosoful și eseistul francez Brice Parain, care dimpotrivă cred că aceasta este, pur și simplu, cea mai bună carte camusiană, fiind cea mai pură, izvorul tuturor marilor opere ale celui care a fost nobelizat la doar patruzeci și patru de ani.

Albert Camus avea să moară în 1960, la nici patruzeci și șapte de ani (într-un suspect accident), nu înainte de a fi acceptat să fie republicată prima sa carte, cedând acestui argument: cartea deja există, dar fiindcă este rară, a devenit foarte scumpă și este accesibilă doar celor bogați. Camus nu putea îndura o asemenea nedreptate.

Recitindu-și prima operă, avea să scrie așa: (…) opera unui om nu-i nimic altceva decât acest mers îndelung ce vrea să regăsească pe căile ocolite ale artei cele două sau trei imagini simple asupra cărora inima s-a deschis pentru prima oară.

Iată, așadar, cum putea să scrie domnul Camus la douăzeci și doi de ani (intertitlurile ne aparțin și explică fragmentele)

  1. Bătrânețea

Mergea pe străzi, cu pasul lui mărunt, dar încăpățânat. Era singur și bătrân. La capătul unei vieți, bătrânețea se simte ca o greață. Nu te mai ascultă nimeni. Bătrânul merge înainte, dă colțul unei străzi, se împiedică și e cât pe ce să cadă. L-am văzut. Toate astea sunt ridicole, dar ce-am putea face? Tot mai bine e în stradă decât la el acasă, în acele ceasuri când o fierbânțeală bolnăvicioasă îi ascunde chipul bătrânei și-l silește să stea singur în odaia lui.

  1. Rădăcinile Străinului

Trebuie să plec. Nu mai vreau să cobor acea pantă atât de primejdioasă. E drept că privesc pentru ultima oară spre golf și spre luminile lui și că spre mine urcă nu speranța unor zile mai bune, ci o indiferență senină și primitivă față de tot și față de mine însumi. Dar trebuie să sfărâm această curbă prea moale și prea ușoară. Și pentru asta am nevoie de toată luciditatea mea. Da, totul e simplu. Numai oamenii complică lucrurile. Să nu ni se mai spună povești! Să nu ni se mai spună despre condamnatul la moarte: Își va plăti datoria față de societate!”, ci: „O să i se taie gâtul”. Diferența pare mică. Totuși nu-i același lucru. Și apoi, există oameni care preferă să-și privească destinul în față.

  1. În Italia

Intru în Italia. Recunosc unul câte unul semnele ce-mi dau de veste că se apropie acest pământ făcut pe măsura sufletului meu. Sunt primele case cu țiglă coșcovită, primii butuci de viță-de-vie întinși pe un zid pe care au sărit stropi albăstrii de piatră vânătă. Sunt primele rufe întinse prin curți, dezordinea lucrurilor, îmbrăcămintea neglijentă a oamenilor. Și primul chiparos (atât de subțiratic, totuși atât de drept), primul măslin, smochinul prăfuit. Piețe năpădite de umbre în micile orașe italiene, ceasuri de după-amiază când porumbeii caută un adăpost, încetineală și lene; aici sufletul își tocește revoltele.

  1. Idealiștii care pun ordine în toate

La marginea orașului Alger se află un mic cimitir cu porți negre de fier. Dacă mergi până la capătul lui, descoperi valea, și în fund de tot, golful. Poți să visezi ceasuri în șir în fața acestei ofrande ce respiră odată cu marea. Dar când te-ntorci, dai peste o inscripție cu „Regrete eterne”, pe un mormânt părăsit. Din fericire, există idealiștii, care se pricep să pună ordine în toate.

  1. Prețul călătoriilor

Fără cabarete și fără ziare ar fi greu să călătorești. Un jurnal tipărit în limba noastră, un loc unde seara încercăm să ne apropiem de alți oameni ne îngăduie să ne mimăm, cu un gest familiar, pe noi înșine, așa cum eram la noi acasă, pe omul care am fost și care, de la distanță, ne pare atât de străin. Căci prețul călătoriei stă în frică. Călătoria năruie în noi un fel de decor interior. E cu neputință să mai trișezi – să te ascunzi în dosul orelor de birou sau de șantier (ore împotriva cărora protestăm și care ne apără atât de bine de suferința de a fi singuri).

Intru în Italia. Recunosc unul câte unul semnele ce-mi dau de veste că se apropie acest pământ făcut pe măsura sufletului meu. (Albert Camus)



19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.