Cursuri și tururi gratuite pentru migranți în „Laboratorul schimbării”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cursuri-si-tururi-gratuite-pentru-migranti-in-laboratorul-schimbarii/

În perioada 22 iulie – 30 septembrie 2019 vor avea loc mai multe Școli de Vară şi Tururi ghidate în Bucureştiul istoric dedicate refugiaţilor şi migranţilor din România.

Un articol de Liliana Matei|20 iulie 2019

Proiectul cultural „Laboratorul schimbării” este organizat de Fundaţia Calea Victoriei, în parteneriat cu Asociaţia ActivRandom, Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi şi Asociaţia Matias și cu sprijinul AFCN.

În România trăiesc numeroşi refugiaţi şi migranţi proveniţi din ţări aflate în conflict politic și religios. Măsurând politicile de integrare, România se află în grupul ţărilor doar parţial favorabile integrării celor care se refugiază aici. Pe lângă cursuri de limba română sau engleză, puse deja la dispoziție de autorități, migranții din România au nevoie și de alte programe care să susţină nevoi esenţiale bunăstării psihice şi emoţionale. „Laboratorul schimbării” răspunde acestor nevoi de integrare şi creştere profesională, de îmbogăţire a cunoştinţelor şi de dezvoltare personală ale refugiaţilor.

„Laboratorul schimbării” urmăreşte să elimine discriminarea, să susţină dialogul intercultural, respectiv valorile europene, prin organizarea de către Fundaţia Calea Victoriei a 6 Școli de Vară pentru adulţi și a 4 tururi ghidate în Bucureştiul istoric. Fiecare Școală de Vară presupune 5 zile de ateliere pentru refugiaţii şi migranţii în România care fac parte dintr-o categorie socială şi culturală defavorizată. Domeniile Școlilor de Vară includ desen şi pictură, bune maniere, vorbire în public, actorie şi dicţie, stil vestimentar masculin şi stil vestimentar feminin.

Cursanţii sunt încurajați să se exprime artistic, să-și îmbunătățească abilităţile de comunicare și să descopere cultura locală. Unul dintre rezultate va fi creşterea stimei de sine a cursanţilor prin acces la activităţi de dezvoltare personală şi cultură generală.

Programul Școlilor de Vară:

Şcoala de vară de Desen şi pictură: 22 – 26 iulie 2019

Şcoala de vară de Vorbire în public: 29 iulie – 2 august 2019

Şcoala de vară de Stil vestimentar feminin: 5 august – 9 august 2019

Şcoala de vară de Bune maniere: 12 – 16 august 2019

Şcoala de vară de Dicţie şi actorie: 19 – 23 august 2019

Şcoala de vară de Stil vestimentar masculin: 26 – 30 august 2019

Programul Tururilor ghidate:

Descoperă Calea Victoriei: 7 septembrie, ora 15.00 -17.00

Descoperă Bucurestiul multietnic: 14 septembrie, ora 11.00-15.00

Descoperă Centrul Vechi: 15 septembrie, ora 11.00 – 13.00

Descoperă Bucurestiul multietnic: 28 septembrie, ora 11.00 – 13.00

Înscrierile se fac la [email protected].

Laboratorul schimbării se încheie cu un concert susţinut de o trupă alcătuită din instrumentişti care provin din diverse medii culturale şi printr-un moment muzical susţinut de Orchestra Matias. De asemenea va fi organizată o expoziţie de pictură a artistului plastic de origine siriană Ammar al Nahhas, care trăiește în România. Participarea acestor artiști în proiect favorizează apropierea culturală. Ei pot fi un exemplu de reuşită personală şi profesională în ceea ce priveşte integrarea multiculturalismului şi construirea unei cariere în România. Tot la evenimentul de închidere a proiectului vor fi proiectate fotografii realizate în timpul atelierelor şi al tururilor ghidate.

Proiectul Laboratorul schimbării este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.