Cuscrii. Rudimentar
https://www.ziarulmetropolis.ro/cuscrii-rudimentar/

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar şi a execuţiei lipsite de creativitate.

Un articol de Ionuţ Mareş|24 octombrie 2014

Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii” mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor, unii extrem de experimentaţi. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, în primul rând din cauza scenariului rudimentar şi uzat al lui Iulian Postelnicu şi Alexandru Papadopol (de altfel, doi actori talentați, însă debutanți în scrierea de scenarii), dar şi din cauza regiei fără creativitate a lui Radu Potcoavă.

Doi tineri, jucaţi de Paul Ipate şi Ioana Blaj, urmează să se căsătorească. Organizează o întâlnire între părinţii lor, la vila din Pipera a tatălui şi a mamei fetei (Mircea Diaconu şi Luminiţa Gheorghiu), la care mai sunt prezenţi cele două surori ale tinerei (Nicoleta Lefter şi Ana Adelaida Perjoiu) şi soţii lor, un agent de pază (Sergiu Costache) şi un italian necunoscător de limbă română (Sergiu Fleşner), plus un vecin cu pasiuni vânătorești (Gheorghe Ifrim).

cuscrii

Luminiţa Gheorghiu, Gabriela Popescu şi Mircea Diaconu, într-o scenă din „Cuscrii“

În schimb, părinţii băiatului, interpretaţi de Marian Râlea şi Gabriela Popescu (o actriță prea puțin folosită în cinema), sunt oameni simpli din Piteşti. Motiv de glume din seria diferenţelor de statut social, folosite însă ca în orice sitcom banal.

Altă direcţie urmărită este cea a poantelor din categoria stereotipurilor „românii despre români”, cu un fir care duce inclusiv la Revoluție.

Nimic din valenţele artei cinematografice nu transpare în filmul lui Potcoavă, cu excepţia posibilităţii de a le proiecta actorilor chipurile pe marele ecran. Imaginea lui Marius Panduru conferă filmului un côté glossy și luminos, ca dintr-o revistă lucioasă, în ton cu scenografia şi costumele Mariei Peici, însă mizanscena nu este deloc exploatată pentru a crea efecte comice. Totul este lăsat pe umerii actorilor şi pe capacitatea lor de a livra replici şi grimase (surprinse uneori în prim-planuri căutate).

Actorii scot la înaintare tot ce au mai bun în arsenal, însă nu par a fi fost îndemnați decât să reia ticuri din roluri precedente – nu mai e o surpriză, de pildă, că Mircea Diaconu este (şi) un foarte bun actor de comedie sau că Luminița Gheorghiu e impecabilă în rol de mamă.

Situaţiile comice sunt construite după o reţetă simplă şi previzibilă, iar presupusele conflicte sunt rezolvate facil, deux ex machina, din condeiul celor doi scenarişti, care adaugă amestecului şi tuşe de melodramă. Dar cea mai gravă carenţă, de această dată regizorală, este lipsa unui ritm accelerat şi a unei fluidităţi între scene, atât de necesare într-o comedie, inclusiv (sau mai ales) într-una bazată pe limbaj.

Secvenţele nu decurg firesc una din alta, aşa cum ar trebui. Par momente separate artificial (cu două, trei sau întreg grupul de personaje discutând), deşi se doresc a face parte dintr-o naraţiune coerentă și plină se sensuri.

„Cuscrii” este gândit și trebuie judecat ca un produs strict comercial, însă, chiar și așa, cade sub media filmelor de public produse de MediaPro.

Produs de MediaPro Entertainment și dstribuit InterComFilm Distribution, „Cuscrii” poate fi văzut în cinematografe din 24 octombrie.

INFO

Cuscrii (România, 2014)

Regia: Radu Potcoavă
Cu: Paul Ipate, Ioana Blaj, Mircea Diaconu, Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea

Rating: ●○○○○

Foto din filmul „Cuscrii“ – Mediapro



24
/09
/15

Agresat de: soția depresivă, amanta posesivă, fiul parazit, menajera prea curioasă, vecinul intruziv, el vrea doar... O oră de liniște. După « Les VisIteurs » și « "Qu'est-ce qu'on a fait au Bon Dieu?"», o nouă comedie, în cinematografe, cu Christian Clavier.

23
/09
/15

5 scurtmetraje și două documentare românești au fost incluse în selecția HipTrip Travel Film Festival de anul acesta. Aflat la a doua ediție, festivalul își continuă misiunea de a inspira și încuraja spectatorii să se transforme din turiști, în călători și chiar în exploratori, oferind filmelor românești un loc aparte în programul festivalului.

23
/09
/15

Filmul care a şocat o lume întreagă şi a schimbat perspectiva asupra supravegherii cetăţenilor, distins cu 44 de premii şi 25 de nominalizări, poate fi văzut în premieră în România, pe 25 septembrie, de la 22.10, la TVR 1.

23
/09
/15

Seymour Bernstein, pianistul, are optzeci și opt de ani. Și la optzeci și opt de ani, omul acesta poate să spună că nu credea să ajungă cu mâinile lui până la Dumnezeu. Iar adevărul este că el chiar a ajuns cu mâinile lui până la Dumnezeu, căci Seymour cu adevărat este dintre aceia pentru care au apărut pe lume sonatele și pianele și melancolia.

22
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă Denis Villeneuve nu revoluţionează nici filmul de acţiune, nici pe cel de autor, „Sicario”, o combinaţie între cele două, este spectacol pur.

22
/09
/15

Lungmetrajul "Room", realizat pe baza unui roman nominalizat la Man Booker Prize, despre o mamă şi fiul ei care sunt ţinuţi în captivitate timp de cinci ani, a câştigat premiul People's Choice, cea mai importantă distincţie decernată la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.

21
/09
/15

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est sărbătorește, în octombrie, 10 ani de existență, alături de invitați de excepție. Două dintre cele mai mari studiouri de animație din lume, Pixar și LAIKA, vin la București pentru a oferi publicului acces în culisele animației la cel mai înalt nivel.

21
/09
/15

Regizorul Nima Nourizadeh și scenaristul Max Landis au ieşit din tipare cu cea mai nouă producție FilmNation Entertainment, „American Ultra: Agent Descoperit”. Filmul aduce în prim plan povestea fascinantă a lui Mike (Jesse Eisenberg), un tip veşnic „fumat”, aparent ghinionist şi nemotivat, care este de fapt un agent CIA letal, extrem de bine antrenat, aflat în aşteptare.

20
/09
/15

Cei mai mici fani ai animaţiei au un nou prilej de entuziasm, la început de octombrie: ediţia aniversară Anim’est, ce sărbătoreşte 10 ani de existenţă a festivalului, pregăteşte o nouă selecţie de filme îndrăgite şi premiate în toată lumea, proiectate la Bucureşti în cadrul secţiunii Minimest.

19
/09
/15

Inaugurată cu ocazia Zilelor Bucureștului, aplicația mobilă ARCUB îi va ţine pe bucureșteni la curent cu ultimele noutăți din film, muzică, teatru, dans, fotografie, carte, workshop-uri tematice sau alte evenimente culturale din stradă. Disponibilă gratuit pentru smartphone-urile cu sistem de operare iOS sau Android, aplicația oferă posibilitatea de a obține toate informațiile necesare despre evenimentele din Capitală.

18
/09
/15

Realizatoriii filmului Un etaj mai jos se vor întâlni cu publicul din București astăzi 18 septembrie, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc. La Cinema Studio, vor răspunde curiozităților spectatorilor, după proiecția de la 20.00, regizorul Radu Muntean, actorul Teodor Corban, scenaristul Alexandru Baciu și directorul de imagine Tudor Lucaciu. Echipa se va muta apoi la Cinema Elvire Popesco, pentru o sesiune de Q&A aproape de miezul nopții, la finalul proiecției de la 22.00.

18
/09
/15

O poveste de dragoste cu un soț fantomă, iubiri interzise, mentalități distructive, căutători de comori și drame de conștiință - cinci dintre filmele premiate la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, vor fi proiectate la cea de-a șasea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 23 și 29 octombrie la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO.