„Dacia, dragostea mea”. Istorie prin parbriz
https://www.ziarulmetropolis.ro/dacia-dragostea-mea-istorie-prin-parbriz/

Disponibil pe platforma gratuită Cinepub, „Dacia, dragostea mea” (2009) este un documentar care rememorează câteva repere ale istoriei recente a României prin prisma unul simbol al industriei din timpul comunismului, al cărui importanţă s-a prelungit până în prezent: celebrul autoturism produs la Mioveni.

Un articol de Ionuţ Mareş|13 mai 2017

După un cadru în care, pe ecranul unui televizor, se derulează un fragment dintr-un reportaj bombastic din timpul comunismului despre cum noul model Dacia 1300 ar urma să împânzească șoselele patriei, regizorii spaniol Julio Soto și român Ștefan Constantinescu introduc o secvență din prezent, cu un astfel de automobil gata a fi distrus la un depozit de fier vechi și a fi schimbat cu unul nou, la zi.

Printr-un astfel de montaj abrupt și ironic, cei doi cineaști rezumă contrastul pe care este construit întregul film: până în 1989, Dacia a fost unul din simbolurile industriei comuniste, pentru ca după Revoluție să devină un simbol al trecerii la capitalism și al schimbărilor suferite de societate.

Premisa ofertantă a regizorilor este că trecutul recent al României poate fi spus și prin prisma evoluției Daciei – un tip de istorie prin parbriz. Însă discursul nu este unul didacticist, iar eventualele efuziuni de nostalgie ale unora din protagoniști sunt temperate prin contraargumentele altora.

În demersul lor echilibrat, chiar dacă nu foarte spectaculos vizual, Soto și Constantinescu aleg o serie de personaje cât mai diferite pentru a exemplifica diverse manifestări ale relației românilor cu Dacia, dar și pentru a puncta câteva repere istorice și sociale.

dacia dragostea mea

„Dacia, dragostea mea” este disponibil pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Subiectul plecării din țară în timpul regimului Ceaușescu este abordat prin povestea fostului mare fotbalist Miograd Belodedici, care, filmat la volanul unei Dacii vechi, își amintește cum, în anii `80, a fugit în Iugoslavia cu o astfel de mașină, alături de mama sa, sătul de lipsa de perspectivă din țară.

Omul de afaceri Dinel Staicu, inițiatorul unui muzeu al lui Ceaușescu și reprezentant al unui tip de îmbogățire controversată după Revoluție, relatează, printre obiecte din vechiul regim depozitate în vila sa, cum și-a cumpărat prima Dacie, cu bani împrumutați.

O legătură strânsă cu acest automobil a avut-o Constantin Stroe (decedat între timp, în decembrie 2016), fost director al uzinei Dacia, de asemenea personaj în documentar, cel care leagă trecutul de prezent.

Dacă, în timpul comunismului, Dacia, greu de obținut, putea fi o marcă a unei oarecare prosperități a proprietarului, după 1990 ea devine o marcă a unei vieți la limita precarității, așa cum o dovedește un fost angajat, din 1982 până în 1991, la autoservice-ul Dacia, de unde a fost disponibilizat, ajugând apoi să lucreze într-o benzinărie.

Însă Dacia nu folosește doar la celebrele ieșiri la iarbă verde și la plimbări prin țară: doi bărbați romi din Teleorman pornesc cu o Dacie veche până în Spania, pentru a munci alături de alte rude, ei fiind însoțiți în drumul lor de cei doi regizori.

Așadar, Dacia i-a acompaniat pe români de-a lungul a peste patru decenii, inclusiv în cele mai dramatice momente: în fuga sa temporară de dinainte de a fi prins în decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu a fost transportat, alături de Elena Ceaușescu, în Dacia unui simplu cetățean, Nicolae Petrișor, de asemenea unul din personajele documentarului realizat de Julio Soto și Ștefan Constantinescu.

„Dacia, dragostea mea” este un documentar agreabil, în care cei doi regizori găsesc rezolvări vizuale interesante la dificultățile pe care le presupune un astfel de demers. Secvențele inevitabile cu personaje vorbind în timp ce conduc sunt dublate de secvențe statice, cu protagoniști filmați în locuințele lor sau la locul de muncă, astfel că această alternanță, trecerile permanente de la un personaj la altul, creează un ritm susținut.

 

Articol apărut pe blogul lui Ionuţ Mareş.

02
/10
/15

A 10-a ediție Anim'est se deschide oficial astăzi, la Cinema Studio, de la 20.00. Sunteți invitați să vizionați docu-drama Muntele Magic, în regia Ancăi Damian, precedată de un recital extraordinar susținut de Alexander Bălănescu.

01
/10
/15

Actrița și cântăreața Julie Andrews, a cărei voce cristalină a făcut-o să devină cea mai celebră dădacă din istoria filmului, a împlinit 80 de ani!

01
/10
/15

Una dintre cele mai prolifice actriţe de film, teatru şi televiziune împlineşte 69 de ani. Anul acesta, Coca Bloos a primit trofeul Gopo pentru întreaga carieră.

30
/09
/15

Eugen Gyemant, unul dintre cei mai de succes tineri regizori de teatru din România, debutează, în această toamnă, ca actor de film şi pregăteşte un nou spectacol. Lungmetrajul "Autoportretul unei fete cuminţi", în care Eugen Gyemant îşi face debutul ca actor, poate fi văzut, începând din weekendul trecut, în cinematografele din toată ţara.

30
/09
/15

Astăzi debutează cea de-a 4-a ediție a București Docuart Fest, singurul festival de film dedicat exclusiv documentarului românesc, ce urmează să aibă loc la Cinemateca Eforie și Cinema Muzeul Țăranului. Docuart Fest 2015 se desfășoară în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, prima zi a festivalului fiind dedicată galei de deschidere.

29
/09
/15

Renumita actriță, regizoare și scenaristă franceză Emmanuelle Bercot vine pentru prima dată în România, în deschiderea Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie), pentru a-și prezenta filmul La Tête haute, același care a deschis festivalul de pe Coasta de Azur.

29
/09
/15

Dacă vreţi să (re)vedeţi ce s-a realizat valoros în ultimul an în România în materie de documentar de cinema, documentar studenţesc sau documentar de televiziune, cea de-a patra ediţie a Docuart Fest (30 septembrie–4 octombrie) e cea mai bună ocazie, aşa cum ne explică şi Daniela Apostol, directoarea festivalului.

29
/09
/15

Cunoscut publicului din România pentru rolurile sale din teatru (în prezent joacă în peste 20 de piese în București și în țară), televiziune ("În derivă", HBO) și cinematografie ("Italiencele", "Restul e tacere" etc.), Vlad Zamfirescu, a încheiat de curând filmările la lungmetrajul “Secretul Fericirii”, unde se află în dublă postură: regizor și actor.

29
/09
/15

La mijlocul lunii octombrie, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFG), un eveniment cu tradiție, organizat anual de Goethe-Institut București. Ediția din acest an, 16-22 octombrie, vine cu o serie de filme documentare si lungmetraje de excepție: de la filme de avangardă la filme-cult, de la pelicule de debut ale tinerilor cineaști germani până la creații semnate de regizori consacrați, de la povești intime la scenarii cu largi implicaţii sociale.

28
/09
/15

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Timishort va avea loc în perioada 15-18 octombrie. Proiecția de deschidere va avea loc pe 15 octombrie de la orele 19.00 cu filmul documentar german OFF Ways, în regia lui Uli Schueppel.

26
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Cele mai devastatoare imagini din „Amy”, documentarul despre Amy Winehouse, sunt cele în care chipul expresiv - frumos prin imperfecţiunea sa - şi corpul firav al solistei sunt transfigurate radical de vecinătatea înfiorătoare cu moartea, din cauza drogurilor tari şi a alcoolului în exces.

25
/09
/15

Ediția a 4-a a festivalului de film documentar românesc București Docuart Fest debutează pe 30 septembrie cu o proiecție în premieră în cadrul galei de deschidere la Cinemateca Eforie. Accesul la Gala de deschidere se face pe baza completării unei invitații online. 

24
/09
/15

Agresat de: soția depresivă, amanta posesivă, fiul parazit, menajera prea curioasă, vecinul intruziv, el vrea doar... O oră de liniște. După « Les VisIteurs » și « "Qu'est-ce qu'on a fait au Bon Dieu?"», o nouă comedie, în cinematografe, cu Christian Clavier.