Dan Puric & „Passe Partout DP”, o reverenţă în faţa calităţii aristocratice
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-puric-passe-partout-dp-o-reverenta-in-fata-calitatii-aristocratice/

Miercuri 28 mai 2014, de la ora 20.00, pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale„ din Bucureşti va avea loc spectacolul Royal Fashion (Moda Regală), prezentat în premieră, pe aceeaşi scenă, cu patru ani în urmă, de Ziua Regalităţii.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2014

Dan Puric şi Compania „Passe Partout DP” ne invită la o călătorie în timp, plasată sub semnul unei calităţi speciale, o modă care nu iese din tiparele timpului, cu o croială elegantă, seducătoare, unică, divină chiar.

Royal. Afis“Căci regalitatea asta presupune: o înălţare, o înnobilare, o scoatere din mulţime”, spune Dan Puric, scenarist şi regizor al spectacolului.

Spectacol de pantomimă şi dans clasic, Royal Fashion este o fereastră deschisă de sufletul Artistului prin care lumea se vede altfel.

“Ca şi în alte spectacole ale mele, încerc să pun stavilă prostului gust, nu cumva să mai înainteze către România.…România şi-a ars fluturii valorilor şi-i arde fără milă şi azi. De asta am făcut acest spectacol, ca să sting lumina ucigaşă şi să deschid fereastra ca să intre soarele.

„Royal Fashion” este o pledoarie pentru Frumos şi Măreţie, pentru un model care te obligă să te-nalţi, să părăseşti cantitatea şi să ai privilegiul existenţei calitative”. – Dan Puric.

Începând cu această stagiune spectacolul Royal Fashion, parteneriat între Compania Passe Partout DP şi Teatrul Naţional «I.L.Caragiale», este inclus în repertoriul curent al TNB.

Biletele se găsesc la Agenţia de Bilete a Teatrului Naţional şi online (http://bilet.ro), preţul acestora fiind de: 70, 50 şi 20 lei.

Foto cu Dan Puric şi Royal Fashion – facebook

23
/10
/13

Peste mai puţin de o săptămână, marţi, 29 octombrie (de la ora 19.00), la Sala Radio melomanii din Bucureşti vor avea ocazia să răspundă provocării lansate de tânărul artist român Răzvan Suma, care îi invită la concertul Vă place Brahms?

22
/10
/13

Vineri, 25 octombrie, de la ora 18.30, la împlinirea a 175 de ani de la naşterea compozitorului francez Georges Bizet, Opera Naţională Bucureşti prezintă o reprezentaţie-eveniment a uneia dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite opere ale acestuia – Carmen.

22
/10
/13

Printre ultimele noutăţi anunţate în programul FNT 2013se numără spectacolul-prelegere „Respiraţia poeziei'', susţinut de actorul Ion Caramitru în Sala Multimedia a Teatrului Naţional Bucureşti – sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19.00, dar şi spectacolul-lectură cu piesa câştigătoare a concursului de dramaturgie UNITER 2012, „Nostalgicii călători'' de Liviu Lucaci, în regia lui Vlad Cristache – vineri, 1 noiembrie, de la ora 14.00, în Sala Mică a TNB.

22
/10
/13

CRONICĂ DE TEATRU Una dintre premierele toamnei de la Teatrul Nottara, „Mobilă și durere” este un spectacol ce merită văzut și revăzut pentru a înțelege mesajul tragic atent camuflat sub masca umorului lui Teodor Mazilu. Regizoarea Alice Barb nu se îndepărtează deloc de text, dar îl transpune în lumea contemporană.

22
/10
/13

INTERVIU Toma Enache, jurnalist, poet și regizor, își lansează pe 24 octombrie primul lungmetraj, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Producția este o premieră, fiind primul film vorbit în limba aromână. Regizorul spune că a ales să interpreteze rolul principal pentru că a simțit că așa poate transmite ceea ce-și dorește, „într-un ritm mult mai bun și într-un mod autentic”.

22
/10
/13

Aura Corbeanu, directorul executiv al Festivalului Naţional de Teatru (FNT 2013), organizat între 25 octombrie şi 3 noiembrie în Bucureşti, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că bugetul pentru ediţia din acest an a evenimentului este de 2.300.000 de lei.

21
/10
/13

Rezultatul unui concert extraordinar înregistrat în inima Transilvaniei la Opera (Palatul Culturii) din Târgu Mureș albumul „Transylvanian Concert” - al cărui titlu a fost sugerat de chiar directorul celebrei case de discuri ECM Records – se bucură de aplauzele presei mondiale.

21
/10
/13

Ediția din acest an a unui eveniment de amploare, Festivalul de Literatura Timisoara „La Vest de Est / La Est de Vest”, va prilejui publicului timișorean nu doar întâlnirea cu nume de primă mărime ale literaturii contemporane, ci și lecturi în premieră, din volume inedite pentru publicul autohton.