Dans la Odeon – Tineri coregrafi
https://www.ziarulmetropolis.ro/dans-la-odeon-tineri-coregrafi/

Dans la Odeon – Tineri coregrafi Teatrul Odeon are plăcerea să anunţe al doilea spectacol coupé al stagiunii din cadrul proiectului DANS LA ODEON, coordonat de coregraful şi dansatorul Răzvan Mazilu Vineri, 9 noiembrie, ora 19.30, Sala Studio Hail Love Un spectacol de Galea Bobeicu Cu: Galea Bobeicu, Ştefan Lupu, Bogdan Iacob, Tudor Răzvan Morar, Vasile […]

Un articol de |6 noiembrie 2012

Dans la Odeon – Tineri coregrafi

Teatrul Odeon are plăcerea să anunţe al doilea spectacol coupé al stagiunii din cadrul proiectului

DANS LA ODEON, coordonat de coregraful şi dansatorul Răzvan Mazilu


Vineri, 9 noiembrie, ora 19.30, Sala Studio

Hail Love

Un spectacol de Galea Bobeicu
Cu: Galea Bobeicu, Ştefan Lupu, Bogdan Iacob, Tudor Răzvan Morar, Vasile Marius Revnic, Lorand Erano Petruska, Marian Olteanu, Vlad Benescu
Colaj muzical: Alexandru Suciu
Scenografie şi costume: Andrada Chiriac

Durata: 55 min

hail love2

Hail Love

Iubirea este direct legată de intimitatea umană profundă. Iubirile nu se repetă, orice iubire e un caz particular, unic, absolut şi ireductibil. Câţi indivizi umani, tot atâtea iubiri. Povestea a trei oameni care sunt înconjuraţi de teroarea războiului însă iubesc şi se luptă pentru iubire. Iubirea pentru ei se transformă în propriul război interior, iubirea stă în calea morţii lor şi iubirea le dă viaţă.

Galea Bobeicu

GALEA BOBEICU este coregrafă şi dansatoare.

În 2005 a absolvit Colegiul de coregrafie din Chişinău. A dansat 5 ani în Ansamblul Academic de Dansuri Populare Joc.

În 2009 a absolvit UNATC, Secţia Coregrafie, iar în 2012 Masterul în Artele Spectacolului Coregrafic la clasa profesorului Sergiu Anghel. Colaborează ca interpretă cu Teatrul de Operetă Ion Dacian, Teatrul Mic şi ArCuB.

În 2012 a primit Premiul pentru cea mai bună coregrafie în cadrul Galei Absolvenţilor UNATC şi Premiul organizatorilor în cadrul Festivalului Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe, ediţia a doua pentru spectacolul Hail Love.

A realizat coregrafia spectacolelor: Abis, spectacol de licenţă UNATC (2009), Vizita bătrânei doamne la Teatrul Naţional Bucureşti, regia Alexander Morfov (2011), Frumoasa călătorie a urşilor panda la unteatru, regia Cătălina Buzoianu (2010), Blazonul la Teatrul Evreiesc, regia Andrei Munteanu (2011), Hail Love disertaţie coregrafie UNATC (2012), Stele rătăcitoare, la Teatrul Evreiesc, regia Andrei Munteanu (2012).


Dar cu Pianistul cine Dansează?


Un spectacol de Tünde Baczó
Cu: Tünde Baczó, Alin State, Tibor Cári
Muzica: Tibor Cári
Scenografia: Vladimir Turturică
Light design: Constantin Nae Tănase

Durata: 55 min

 dar cu pianistul2

Dar cu Pianistul cine Dansează?

Un spectacol despre iubire, despre căutarea fericirii, despre dorinţa de a fi iubit şi înţeles, despre pericolul lipsei de comunicare. De fapt, e o anatomie a iubirii. Un dialog între 3 oameni: dansator, actor şi pianist.

Tünde Baczó

TÜNDE BACZÓ este coregrafă, regizor de teatru-dans şi dansatoare.

A absolvit UNATC Secţia Coregrafie în 2008, iar în 2010 a obţinut Masterul în Artele Spectacolului Coregrafic.

În perioada 2010-2011 a fost profesor de coregrafie în cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, Facultatea de Arte.

Din 2012 este coregraf la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara.

Dintre spectacolele la care a participat în calitate de interpret sau coregraf menţionăm: Jucăriile Vesele la Teatrul Naţional Timişoara, regia Mirela Puia, Peer Gynt la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara, regia Horvath Csaba, Kantarzsini Bolhapiac la Teatrul Figura Studio Gheorgheni, regia Beres Laszlo, Leonce şi Lena la Teatrul Maghiar Oradea, Zvăpăiata la Teatrul Metropolis Bucureşti, regia Elena Morar, Caligula la Teatrul Municipal Baia Mare, regia Victor Ioan Frunză, Viaţa mea sexuală la Teatrul Naţional Bucureşti, regia Sorin Militaru, Pasărea Albastră, regia Victor Ioan Frunză.

A participat la numeroase workshop-uri în ţară şi străinătate.

A fost nominalizată pentru cea mai bună coregrafie cu spectacolul Caligula în regia lui Victor Ioan Frunză, la Festivalul de Teatru Atelier, Baia Mare, 2008.

A obţinut premiul pentru cel mai bun spectacol de coregrafie (…Before  The End After…) la Gala Absolvenţilor, UNATC, 2008.

 

preţul biletelor: 21,20 lei, 12,72 lei

Producţii UNATC

 

14
/12
/17

„Fixeur”, cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar 2018, a beneficiat de un turneu de promovare în Statele Unite.

14
/12
/17

După succesul înregistrat cu Orchestra Sinfonia Bucureşti la debutul din Parcul Colţea, urmat de periplul prin oraşe si localități importante ale României (București, Constanța, Iași, Rm. Vâlcea, Pitești, Baia Mare, Tg. Mureș, Bacău, Botoșani, Ilfov, Poiana Brașov, Giurgiu), maestrul Florin Totan revine cu al doilea concert din cadrul proiectului ”Bucuriile Muzicii”.

13
/12
/17

Se joacă la Unteatru, în regia lui Alex Bogdan, spectacolul „Frig”, după un text de Lars Noren. Pe scenă urcă patru actori: Liviu Pintileasa, Ionuț Grama, Silviu Debu și Andrei Seușan.

13
/12
/17

Trei generații de jazzmani se întâlnesc joi, 21 decembrie, la ARCUB pentru un concert de cool bop și avangardă a jazzului românesc. Paolo Profeti, Albert Tajti, Răzvan Cojanu, Iulian Nicolau și Garbis Dedeian sunt R.C. & The Melody Makers în ultimul concert din acest an al seriei de jazz Artist in Residence de la ARCUB.

12
/12
/17

După reprezentațiile din octombrie în cadrul FNT, Artists Talk în regia Gianinei Cărbunariu - una dintre cele mai originale și bine primite piese de teatru din 2017 - revine pe scena ARCUB pentru ultima oară în acest an, marți, 19 decembrie, de la ora 20:00.

12
/12
/17

Festivalul este organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ‘I.L.Caragiale’ București (UNATC), Teatrul Metropolis și Fundația Cinemaiubit, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) și DACIN SARA. Fiind cel mai important festival internațional de film studențesc din România, CineMAiubit este locul unde, de-a lungul timpului, și-au făcut […]

12
/12
/17

Astăzi, 12 decembrie, de la ora 20.00, la AFI Cotroceni, are loc avanpremiera exclusivă a thriller-ului „Bullet Head / Capcană mortală”. Invitaţii speciali ai serii de gală vor fi celebrul actor american Adrien Brody şi actriţa româncă Alexandra Dinu. Filmul, din distribuția căruia mai fac parte John Malkovich si Antonio Banderas, va avea premiera în cinemtografele din România pe 5 ianuarie 2018.

12
/12
/17

Walt Disney și Salvador Dali s-au întâlnit în 1945, la o petrecere organizată de Jack Warner, un investitor din lumea filmului. Tot atunci, cei doi mari artiști ai epocii au decis să colaboreze la un proiect cinematografic intitulat “Destino”. Desenele rezultate în urma colaborării dintre Dali și Disney au fost ignorate mai bine de jumătate de secol, până la începutul anilor 2000, când nepotul faimosului desenator american , Roy, le descoperă și materializează proiectul într-un film de 6 minute...

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

11
/12
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, miercuri, 13 decembrie, de la ora 19.00, la pupitrul Orchestrei Naționale Radio. Programul serii va cuprinde, în prima parte, Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 16, de E. Grieg, avându-l ca solist invitat pe pianistul Horia Mihail.