DbutanT, la Sf. Gheorghe și la Constanța
https://www.ziarulmetropolis.ro/dbutant-la-sf-gheorghe-si-la-constanta/

Organizatorii Festivalului-Concurs DbutanT au finalizat programul celei de-a V-a ediţii, care anul acesta se va desfăşura în perioada 19-26 octombrie, într-un format complet diferit de cele anterioare.

Un articol de Liliana Matei|15 septembrie 2020

Ea este organizată de Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sf. Gheorghe, în parteneriat cu Teatrul de Stat din Constanța. Spectacolele și sesiunile de master-class susținute de membrii juriului se vor juca pe scena de la Constanța, dar vor fi urmărite live din sala de la Sfântu Gheorghe și, online, de publicul din întreaga țară, cu ajutorul unui sistem de live streaming.

Juriul, care anul acesta va fi format numai din directori de teatre, va desemna cinci actori care vor ajunge în finală. Fiecare din cei 40 de actori rămași în cursa DbutanT 2020 va prezenta un performance individual, de maximum 50 de minute.

Actorii finaliști vor susține momentul pregătit pentru finală pe scena Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, în fața publicului spectator, a juriului și a unei comisii  de specialitate. Având în vedere noul format al festivalului, vor fi puse în joc două premii: unul oferit de TAM și celălalt, de Teatrul de Stat din Constanța.

Programul este următorul:

Luni, 19 octombrie:

▪ Ora 10:00 – master-class – Gelu Colceag

▪ Ora 18:00 – „Fluturii sunt liberi” – la Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de mare”

▪ Ora 20:00 – „O viață normală” – la Teatrul de Stat Constanța

Marți, 20 octombrie:

▪ Ora 10:00 – master-class – Radu Apostol

▪ Ora 18:00 – „Tapetul galben” – la Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de mare”

Ora 20:00 – „Povești corecte politic de speriat copiii” – la Teatrul de Stat Constanța

Miercuri, 21 octombrie:

▪ Ora 10:00 – master-class – Ovidiu Caița

▪ Ora 18:00 – „(In)corect” – la Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de mare”

▪ Ora 20:00 – „Jocuri în curtea din spate” – la Teatrul de Stat Constanța

Joi, 22 octombrie:

▪ Ora 10:00 – master-class – Vava Ștefănescu

▪ Ora 18:00 – „A fost odată în ’46” – la Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de mare”

▪ Ora 20:00 – „Săraci” – la Teatrul de Stat Constanța

Vineri, 23 octombrie:

▪ Ora 10:00 – master-class – Florin Toma

Vor fi anunțați cei cinci actori finaliști, care vor merge la Sfântu Gheorghe pentru a susține reprezentațiile special pregătite pentru această etapă din concurs.

La Sfântu Gheorghe, spectacolele individuale ale finaliștilor se vor juca în weekend la sala Teatrului „Andrei Mureșanu”. Trei dintre ele, sâmbătă, 24 octombrie, cu începere de la orele 14:00, 17:00 și 20:00, iar următoarele două, duminică, 25 octombrie, de la orele 14:00 și 17:00.

Duminică, 25 octombrie, de la ora 20:00, în sala Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, va avea loc festivitatea de decernare a premiilor.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.