De 3 ori mai multă distracție la TIFF în familie
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-3-ori-mai-multa-distractie-la-tiff-in-familie/

Jocurile, atelierele şi distracţia în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor şi părinţilor prezenţi la Cluj-Napoca între 18 şi 26 iunie.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2022

Parcul Poligon din Florești devine anul acesta gazda TIFF în familie – o serie de evenimente cu acces gratuit, în cadrul cărora cei mici sunt invitați să exploreze natura, să-și creeze propriile jucării, să se împrietenească cu animalele, să învețe să gătească sau să combată bullying-ul, prin intermediul unor activități distractive și deopotrivă educative. Spațiul va fi deschis publicului în fiecare zi de festival – de luni până vineri, între orele 15:00 și 18:00, iar în weekend, în intervalul orar 10:00-17:00.

Sâmbătă și duminică, în primul weekend de festival, atmosfera din Parcul Poligon din Florești va fi animată, încă de la primele ore ale dimineții, de activitățile sportive puse la cale de Napoca Trio. Sub îndrumarea lor, cei mici vor experimenta simulatorul de ski, vor face tir cu arcul și vor avea parte de o adevărată aventură cu tiroliana. Alături de partenerii de la Bistro 1, copiii își vor testa calitățile de bucătari, pregătind cu mâinile lor gustări sănătoase, iar în spațiul dedicat workshop-urilor creative, vor țese covorașe din hârtie, își vor realiza propriile zmeie și vor face baloane gigantice de săpun.

Distracția va continua în Orășelul Surprizelor LIDL, iar cei pasionați de natură vor explora pădurea din apropiere, într-un tur ghidat organizat de un biolog invitat, în timp ce iubitorii de știință vor lua parte la experimente chimice spectaculoase. Programul ambelor zile include spectacole în aer liber, susținute de Magic Puppet și Andreea’s Animation Theater Playground, dar și ateliere de meșteșuguri vechi și sesiuni de interacțiuni cu animalele.

Luni, pe 20 iunie, Ne împrietenim printr-o serie de ateliere creative, activități cu și despre animale, întâlniri cu reprezentanții Centrului de Voluntariat Cluj-Napoca discuții care-i vor învăța pe cei mici să gestioneze situațiile de bullying. Marți, pe 21 iunie, Descoperim natura explorând bio-diversitatea pădurii, interacționând cu animalele și plantând primele plante în ghiveci, sub îndrumarea celor de la Crearium. Miercuri, pe 22 iunie, în ziua dedicată carierei, Alegem meserii, iar cu această ocazie, cei mici vor avea șansa de a deveni aviatori pentru o zi și vor îi vor întâlni pe reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj. În aceeași zi, copii sunt invitați să viziteze Biblioteca vie, locul în care vor interacționa cu specialiști din film, profesioniști din domeniul medical, profesori, bucătari și exploratori.

Joi, pe 23 iunie, Facem sport, iar parcul se va transforma într-un imens teren de joc și joacă, unde toți cei prezenți vor participa la jocuri de echipă și vor învăța să-și mențină poziția corectă, îndrumați de un terapeut de la Regina Maria. În aceeași zi, campionii de la Knights of Transylvania vor oferi un show extraordinar de Cheerleading. Vineri, în ultima zi tematică, Ajutăm planeta, așa că sustenabilitatea va fi cuvântul-cheie. Alături de Ecomind și Capace cu suflet, cei mici vor învăța să recicleze în mod creativ. În ultimele două zile de festival, experiența TIFF în familie va continua atât pentru cei mici, cât și pentru părinți, cu atmosferă de vacanță și zeci de jocuri distractive, cursuri de prim ajutor, activități creative puse la cale de Persil, un atelier de animație stop-motion oferit de Komiti Creative Studio și multe alte surprize.

Programul complet al atelierelor tematice poate fi consultat pe site-ul festivalului: https://tiff.ro/tiff-in-familie

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.