De ce îl iubim pe Horaţiu Mălăele
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-il-iubim-pe-horatiu-malaele/

Între 12 şi 21 septembrie 2014 s-a desfăşurat la Teatrul de pe Lipscani festivalul “Fest pe Lipscani”, dedicat lui Horaţiu Mălăele însuşi, cu ocazia împlinirii a patruzeci de primăveri artistice (împlinite, cum îi şade bine acestui actor, toamna).

Un articol de Andrei Crăciun|24 septembrie 2014

Au fost spectacole în fiecare seară, iar Horațiu Mălăele a jucat în fiecare dintre ele. A fost un început de toamnă de o efervescență culturală rar întâlnită la București. A împlinit capitala țării noastre 555 de ani de atestare documentară. Acesta ar fi principalul motiv. Au existat însă și alte rațiuni pentru care oamenii s-au dedat actelor culturale. Cel mai important dintre ele ar putea fi, totuși, mai vechiul sentiment al iubirii.

Rândurile următoare nu-și propun să înfăptuiască o cronică a întregului festival. La o asemenea muncă grea, complicată, de specialitate se vor deda mai cei îndrituiți – marii noștri teatrologi. Mai modeste, ele încearcă să dea un răspuns la această întrebare esenţială: “De ce îl iubim pe Horațiu Mălăele?”.

Am putea începe aşa, cărtărescian: Pentru că are ochelari rotunzi, cu rame subţiri, ochelari care se aburesc atunci când afară e frig şi în teatru cald… Dar am greşi începând aşa.

L-am văzut la festival în “Scrisoarea” şi în “Lecţia” şi în “Revizorul” şi în acel cavaleresc duel actoricesc cu directorul Naţionalului, cu Ion Caramitru, a fost bătrân, a fost foarte bătrân, a ucis, s-a lăsat linguşit, şi-a emoţionat publicul, alteori i-a făcut complice cu ochiul, îndemnându-l să-l ovaţioneze ca pe un dictator.

Am auzit în foaier ode deşănţate, am înregistrat un entuziasm sincer, fanatic şi un altul formal, de paradă, am văzut cucoane şi metrese şi bugetare şi fetişcane şi ţoape venite la teatru, hăhăind cum trebuie că şi-o imagina Nenea Iancu pe coana Joiţica la finele comediei.

Am văzut tineri şi cetăţeni în etate, unii chiar într-un început de ebrietate, adecvat Centrului Vechi, oameni nostalgici şi oameni veniţi la sfârşitul unei zile epuizante de muncă să uite şi să râdă.

Horaţiu Mălăele a fost ridicat în slăvi şi acuzat că a dat acum, în floarea vârstei artistice, în mintea copiilor, că i s-a urcat la cap, că îşi mângâie ego-ul cu un festival dedicat sieşi, că prea se joacă el cu cercul și cu focul, că la ce i-a trebuit?

Multe s-au spus, s-au şoptit, s-au consemnat pe Lipscani: ba că Mălăele e genial, ba că e impostor, ba că l-a învins, net, la actorie pe Caramitru, ca unul care nu se străduieşte deloc pe unul care se străduieşte prea mult. Au fost unii de s-au pornit a zice că actorii români au cusurul ăsta de a intra într-un singur rol şi a nu mai ieşi din el, sunt talentaţi, domnule, nimic de zis, dar parcă prea… Popor, poftim de a mai înţelege teatrul!

Să trecem peste. Din toată larma aceasta, cred că am aflat, totuşi, de ce el, Horaţiu Mălăele, şi nu un altul.

Cu faţa lui de paiaţă din operele italiene, cu faţa lui de clovn, pe care îl simţi tragic, cu felul său de a grăbi cuvintele, olteneşte, ca şi cum le-ar biciui, demolând brusc tot calmul cu care le înconjurase, cu talentul său de a aminti, discret, din nuanţele jocului că de viaţă trebuie să râzi ca să nu o iei razna, cu generozitatea lui netrucată şi naturaleţea ludică a unui copil care n-a îmbătrânit, Horaţiu Mălăele a lăsat din prima şi până în ultima seară a festivalului această implacabilă senzaţie că teatrul este aici numai şi numai pentru a fi iubit.

Degeaba joacă Mălăele de patruzeci de ani. Sunt încredinţat că prea multe nu s-au schimbat de la primul său rol. Are aceeaşi bucurie de a fi pe scenă, în actul acela pe care niciun actor nu-l poate învăţa, dacă nu i s-a dat: dăruirea de sine.

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

12
/06
/17

Teatrul Național din Timișoara vă invită în zilele de 11, 12 și 13 iunie, de la ora 19:00, la Sala 2, la spectacolul GYPSIES. După ce a avut numeroase reprezentații în Germania, la Deutsches Theater Berlin și la Staatstheater Braunschweig, spectacolul va avea trei reprezentații în România, la Teatrul Național din Timișoara.

11
/06
/17

Mii de oameni au invadat străzile Sibiului în cea de-a doua zi de FITS încă de la orele amiezii, când povestea itinerantă „Zâna, cerbii și tăietorii de lemne” i-a condus pe cei prezenți pe Pietonala Nicolae Bălcescu într-un basm asiatic fermecător. În paralel cu spectacolul de stradă, iubitorii de artă sau discuții culturale au asistat la dialogurile pline de sensibilitate ale lui George Banu cu invitații speciali ai festivalului sau la discuția lui Cătălin Ștefănescu cu Robert Wilson pentru Garantat 100%.

11
/06
/17

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 10 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de Staropramen, i-a fost acordat lungmetrajului Familia mea fericită/ My Happy Family, povestea georgiană regizată de Nana Ekvtimishvili și Simon Gross. Imaginea filmului este semnată de Tudor Panduru, prezent la eveniment. Gala de închidere, la care marele invitat a fost actorul Alain Delon, va fi difuzată duminică, 11 iunie, de la ora 21.10, pe TVR 1.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

10
/06
/17

"Sunt mai iubit în lumea întreagă decât în Franţa. Este adevărat. În Franţa, întotdeauna am deranjat", a spus Alain Delon într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, unde primeşte Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

10
/06
/17

Cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a debutat în forță azi, cu expoziții, ateliere pentru actori și dansatori, seminarii și conferințe. Astfel, Facultatea de Litere şi Arte, Teatrul Gong, Primăria Municipului Sibiu, Hotelul Împăratul Romanilor, Muzeul de Artă Contemporană, Casa de Cultură a Studenților și Librăria Habitus au găzduit lucrări de artă decorativă, pictură și fotografie, iar Dorte Lena Eilers - editor al revistei „Theater der Zeit” - s-a aflat în dialog cu Octavian Saiu.

09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.

09
/06
/17

Teatrul Metropolis prezintă în luna iunie spectacolul „Secretul doctorului Honigberger” după Mircea Eliade, în regia lui Dragoș Galgoțiu, spectacol ce va face parte din seria teatrală „Misterele Bucureștiului”. Premiera spectacolului va avea loc miercuri 14 iunie 2017,de la ora 19:00.

09
/06
/17

Renumitul regizor, scenarist și producător austriac Ulrich Seidlvine la TIFFcu cel mai nou film al său.Safari va fi proiectat în prezența sa sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora 20:30, la Cinema Florin Piersic, și va fi urmat de o discuție despre film.

09
/06
/17

Premieră absolută în România: Marilyn Mazur, Branford Marsalis, Kurt Elling și Stanley Jordan cântă în iulie la Bucharest Jazz Festival. Bucharest Jazz Festival revine între 5 și 9 iulie cu o nouă serie de concerte live în Piața George Enescu. Cele mai originale și creative nume ale jazzului internațional și autohton provoacă publicul bucureștean să descopere universalitatea jazzului.