De ce îl iubim pe Horaţiu Mălăele
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-il-iubim-pe-horatiu-malaele/

Între 12 şi 21 septembrie 2014 s-a desfăşurat la Teatrul de pe Lipscani festivalul “Fest pe Lipscani”, dedicat lui Horaţiu Mălăele însuşi, cu ocazia împlinirii a patruzeci de primăveri artistice (împlinite, cum îi şade bine acestui actor, toamna).

Un articol de Andrei Crăciun|24 septembrie 2014

Au fost spectacole în fiecare seară, iar Horațiu Mălăele a jucat în fiecare dintre ele. A fost un început de toamnă de o efervescență culturală rar întâlnită la București. A împlinit capitala țării noastre 555 de ani de atestare documentară. Acesta ar fi principalul motiv. Au existat însă și alte rațiuni pentru care oamenii s-au dedat actelor culturale. Cel mai important dintre ele ar putea fi, totuși, mai vechiul sentiment al iubirii.

Rândurile următoare nu-și propun să înfăptuiască o cronică a întregului festival. La o asemenea muncă grea, complicată, de specialitate se vor deda mai cei îndrituiți – marii noștri teatrologi. Mai modeste, ele încearcă să dea un răspuns la această întrebare esenţială: “De ce îl iubim pe Horațiu Mălăele?”.

Am putea începe aşa, cărtărescian: Pentru că are ochelari rotunzi, cu rame subţiri, ochelari care se aburesc atunci când afară e frig şi în teatru cald… Dar am greşi începând aşa.

L-am văzut la festival în “Scrisoarea” şi în “Lecţia” şi în “Revizorul” şi în acel cavaleresc duel actoricesc cu directorul Naţionalului, cu Ion Caramitru, a fost bătrân, a fost foarte bătrân, a ucis, s-a lăsat linguşit, şi-a emoţionat publicul, alteori i-a făcut complice cu ochiul, îndemnându-l să-l ovaţioneze ca pe un dictator.

Am auzit în foaier ode deşănţate, am înregistrat un entuziasm sincer, fanatic şi un altul formal, de paradă, am văzut cucoane şi metrese şi bugetare şi fetişcane şi ţoape venite la teatru, hăhăind cum trebuie că şi-o imagina Nenea Iancu pe coana Joiţica la finele comediei.

Am văzut tineri şi cetăţeni în etate, unii chiar într-un început de ebrietate, adecvat Centrului Vechi, oameni nostalgici şi oameni veniţi la sfârşitul unei zile epuizante de muncă să uite şi să râdă.

Horaţiu Mălăele a fost ridicat în slăvi şi acuzat că a dat acum, în floarea vârstei artistice, în mintea copiilor, că i s-a urcat la cap, că îşi mângâie ego-ul cu un festival dedicat sieşi, că prea se joacă el cu cercul și cu focul, că la ce i-a trebuit?

Multe s-au spus, s-au şoptit, s-au consemnat pe Lipscani: ba că Mălăele e genial, ba că e impostor, ba că l-a învins, net, la actorie pe Caramitru, ca unul care nu se străduieşte deloc pe unul care se străduieşte prea mult. Au fost unii de s-au pornit a zice că actorii români au cusurul ăsta de a intra într-un singur rol şi a nu mai ieşi din el, sunt talentaţi, domnule, nimic de zis, dar parcă prea… Popor, poftim de a mai înţelege teatrul!

Să trecem peste. Din toată larma aceasta, cred că am aflat, totuşi, de ce el, Horaţiu Mălăele, şi nu un altul.

Cu faţa lui de paiaţă din operele italiene, cu faţa lui de clovn, pe care îl simţi tragic, cu felul său de a grăbi cuvintele, olteneşte, ca şi cum le-ar biciui, demolând brusc tot calmul cu care le înconjurase, cu talentul său de a aminti, discret, din nuanţele jocului că de viaţă trebuie să râzi ca să nu o iei razna, cu generozitatea lui netrucată şi naturaleţea ludică a unui copil care n-a îmbătrânit, Horaţiu Mălăele a lăsat din prima şi până în ultima seară a festivalului această implacabilă senzaţie că teatrul este aici numai şi numai pentru a fi iubit.

Degeaba joacă Mălăele de patruzeci de ani. Sunt încredinţat că prea multe nu s-au schimbat de la primul său rol. Are aceeaşi bucurie de a fi pe scenă, în actul acela pe care niciun actor nu-l poate învăţa, dacă nu i s-a dat: dăruirea de sine.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

29
/05
/17

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, redată în 25 de fotografii care surprind atmosfera din ultimele zile, de la Romexpo: iubitori de carte de toate vârstele, titluri noi, focus pe Suedia, oameni de litere, lansări și alte întâmplări. Foto: Laura Dobre

28
/05
/17

FEST-FDR2017 s-a încheiat. Timp de douăsprezece zile, între 14 și 25 mai, Teatrul Național din Timișoara a fost liantul care a adus împreună artiști și spectatori, povești și întâmplări, zile și nopți de teatru, de dans, de muzică.

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

27
/05
/17

Wolfgang Muthspiel, Håkon Kornstad (foto), Nguyên Lê, Vasil Hadžimanov Band și Bobo Stenson se alătură lineup-ului final Gărâna Jazz Festival 21. Sunt așteptate 12 trupe internaționale în cele patru zile de jazz, din iulie, la poalele Munților Semenic.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

26
/05
/17

Cum vii dinspre Hala Traian către Piața Unirii, pe Calea Călărașilor – la numărul 55 – este La Scena. Un local prietenos, cu o curte primitoare și o sală de teatru la etaj, situat chiar la stradă. La doi pași de Centrul Vechi al Bucureștiului, această sală a Teatrului Arca, înființat prin Fundația Culturală ParteR, este unul dintre primele spații neconvenționale în care, la începutul anilor 2000, tinerii artiști creau spectacole și jucau teatru, atrăgând în proiectele lor îndrăznețe actori consacrați precum Valeria Seciu, Victor Rebengiuc ori Șerban Ionescu. Făcând un salt rapid în timp – ca într-o poveste SF – acesta este și locul care găzduiește duminică, pe 28 mai, a doua reprezentație a Cenușăresei. Primul musical produs de Compania Pelerin, în regia lui Bogdan Tudor Pelerin și pe muzica lui Zeno Apostolache Kiss, este o premieră și pentru La Scena, fiind primul spectacol pentru copii care se joacă aici.