Degetul apodictic
https://www.ziarulmetropolis.ro/degetul-apodictic/

TEATRU „Artists Talk”, spectacol de Gianina Cărbunariu, se joacă la ARCUB. A fost o revelaţie a acestei stagiuni. Artiştii – Ruxandra Maniu, Ilinca Manolache, Alexandru Potocean, Gabriel Răuţă, Bogdan Zamfir – sunt printre cei mai buni din ţara noastră, şi o demonstrează din nou.

Un articol de Andrei Crăciun|6 iunie 2017

Artists Talk a fost gândit, scris și regizat de Gianina Cărbunariu. Și – cu toată implicarea echipei care l-a făcut posibil, de la actori la scenografă – Artists Talk este un spectacol de autor. El arată o viziune – coerentă, de altfel – cu privire la etica în artă.

Desigur, dilemele etice nu sunt noi. Gianina Cărbunariu a făcut însă un colaj extrem de acut din realitate. Totul pare urgent. Este de aceea unul dintre rarele spectacole din București care au ajuns până în secolul XXI.

El are la bază o documentare, iar acea documentare a arătat ipocrizia, obtuzitatea, aroganța artiștilor atât față de public, cât și față de cei pe care se înalță arta lor, căci în mileniul al III-lea arta a ajuns să graviteze, atât de des în fals, în jurul mizelor sociale.

Artists Talk este fără îndoială un bun spectacol de teatru. Are miză. Prezint însă rezerve cu privire la această viziune a degetului apodictic – care nu acceptă multe nuanțe.

Artists Talk face o demonstrație fără milă, este de aceea moralizator. Cu alte cuvinte, deși se spun adevăruri, tonul pe care aceste adevăruri sunt spuse este prea înalt. După gustul meu, firește.

Totodată, te simți ca acei copii certați de diriginte la o oră de școală generală că lipsesc de la cursuri și nu învață și generația lor oricum nu e bună de nimic. Nu e chiar așa!, ar spune atunci copiii, dacă i-ar asculta cineva, noi suntem aici, nu vorbiți cu cine trebuie!

Am plecat de la Artists Talk cu acest dublu sentiment: că am văzut un spectacol necesar, de care e mare nevoie, pentru că arta fără etică e, mai ales, o costisitoare bufonerie, și în același timp că am fost, spectator, certat la grămadă cu artiștii impostori ai zilelor noastre.

Artists Talk condamnă just injustețea. Calcă în picioare mofturile și foarte bine face. Dă cu impostorii de toți pereții și e bine că e așa. Degetul apodictic e însă inflexibil. E atât de rigid, că îți mai scapă și ție – în confortul tău mizerabil de mic-burghez – o mustrare.

Iar la această mustrare, nu am cum să tac. Ceea ce îi lipsește acestui spectacol este puțină relaxare.

Sigur, situația e gravă (când n-a fost?), totul este decisiv și pe umerii noștri atârnă trecutul și viitorul (e bine că se aduce în discuție destinul scriitoarei Irène Némirovsky), ne sufocăm de indignare, dar – știți ce? – nu am râs.

Am zâmbit, m-am crispat, m-am înfuriat. Dar nu am râs. Și nu știu cum putem să îndreptăm lumea și să îi facem de ocară pe impostori, mai ales pe cei din artă, dacă nu râdem de ei până la ultimele consecințe.

Artists Talk condamnă just injustețea. Calcă în picioare mofturile și foarte bine face. Dă cu impostorii de toți pereții și e bine că e așa. Degetul apodictic e însă inflexibil.

Foto: ARCUB

22
/04
/15

Cântărețul britanic de origine nigeriană, Ola Onabule, unul dintre artiștii marcanți ai soul-jazzului britanic va concerta la București, în 27 aprilie la Sala ArCub. Concertul face parte din turneul de promovare al Zilei Internaționale a Jazzului în Romania (www.jazzday.ro) și este de asemenea prilej de aniversare a celor 70 de ani UNESCO.

22
/04
/15

Omul-pernă, un spectacol studențesc recompensat cu multe premii, revine vineri, 24 aprilie 2015, de la ora 19:00, la Godot Café Teatru. Spectacolul a împlinit în februarie 2015 doi ani de la premieră și peste 50 de reprezentații și încă adună multe apaluze datorită intepretării și regiei.

22
/04
/15

Un proiect unic, Words with Gods/ Vorbind cu zeii, un film-antologie care pune în discuție relația directă a individului cu divinitatea - sau absența acesteia - în diferitele religii, va închide Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, pe 30 aprilie, la ora 20.00, la Cinema Studio din București.

22
/04
/15

Miss Julie (2014), cu Colin Farrell, Jessica Chastain şi Samantha Morton, în regia norvegiencei Liv Ullmann, va avea premiera în România vineri, 24 aprilie, distribuit de Independenţa Film.

21
/04
/15

Peste un milion de persoane şi-au făcut rezervări pentru a vedea giulgiul din Torino, una dintre cele mai cunoscute şi mai controversate relicve ale creştinătăţii, care a fost expus, duminică, pentru prima dată după o pauză de cinci ani.

21
/04
/15

O sculptură de Auguste Rodin, o miniatură din bronz reprezentându-l pe Jean d'Aire, unul dintre cele şase personaje din complexul statuar "Bourgeois de Calais", a fost vândută cu 260.000 de euro (fără taxe) la o licitaţie organizată în oraşul Rouen.

21
/04
/15

Înaintea premierei celui mai recent show al său, "fabriKa", de la Teatrul Mic din Bucureşti - miercuri şi joi, de la ora 20.00 - , Gigi Căciuleanu a mărturisit că împlineşte 50 de ani de scenă adăugând că a debutat chiar la Teatrul Mic.

21
/04
/15

Tinerimea Română prezintă pe 26 aprilie la ora 19.00 la Ateneul Român, Ceaikovski in love - un concert-eveniment marca Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal.

21
/04
/15

În anul în care aniversăm 155 ani de la nașterea scriitorului A. P. Cehov, Casa de producție TVR propune publicului spectator ecranizarea uneia dintre cele mai cunoscute nuvele ale sale - „Salonul nr. 6”. Dramatizarea, realizată de Vitalie Lupașcu, are în distribuție actori de prim rang ai teatrului și filmului românesc – Dan Aștilean, Răzvan Vasilescu, Mihai Dinvale, Constantin Dinulescu.

20
/04
/15

La împlinirea a 451 de ani de la naşterea lui William Shakespeare, TVR 2 va difuza luni, 20 aprilie, ora 19.55, spectacolul „Hamlet” pus în scenă de Radu-Alexandru Nica la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu.