Despre conformism şi disidenţă în cinematografia de sub Ceauşescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-conformism-si-disidenta-in-cinematografia-de-sub-ceausescu/

CARTEA DE CINEMA Proaspăt apărută la Editura Polirom, „Cinema în RSR. Conformism şi disidenţă în industria ceauşistă de film” este o provocatoare carte a istoricului Bogdan Jitea. O analiză a mecanismelor de control şi propagandă, dar şi a câtorva forme de rezistenţă în cinematografia din perioada lui Ceauşescu.

Un articol de Ionuţ Mareş|1 februarie 2021

Analiza cinematografiei române din perioada comunistă a intrat de câţiva ani într-un con de umbră, după ce acum un deceniu oferea câteva volume importante.

Membrii vechii generaţii de critici şi istorici de film fie s-au retras, fie au plecat dintre noi. Iar noile generaţii au avut alte zone de interes, în special Noul Cinema Românesc (a cărui etapă istorică s-a încheiat de asemenea).

După ce şi-au lansat acum ceva timp  jurnalele sau cărţile de memorii şi de interviuri, cineaştii veterani au dispărut din atenţie la rândul lor. Lucian Pintilie ne-a părăsit în 2018, precedat sau urmat de câţiva dintre colegii de generaţie mai conformişti, în timp ce Mircea Daneliuc şi Dan Piţa par să fi renunţat la filme (primul scrie cu efervescenţă cărţi de literatură, iar cel de-al doilea ar fi de câţiva ani în pregătirea unui nou proiect, despre Brâncoveanu).

Totuşi, sunt şi excepţii: Stere Gulea şi Nicolae Mărgineanu continuă să lucreze, cu mai mult sau mai puţin succes artistic, iar Iosif Demian a realizat, după mult timp, un nou film, încă nelansat, şi în 2019 a publicat o excelentă carte-interviu (în care i se confesează jurnalistei Laura Dumitrescu), din păcate puţin discutată, deşi se găseşte în librării (am comentat-o aici).

Editura Noi Media Print întreţine o colecţie de cărţi despre cineaşti români de altădată, însă distribuţia şi promovarea lor sunt tot mai limitate, iar absenţa perspectivei critice şi tonul encomiastic al autorilor le fac puţin relevante.

În tot acest peisaj, apariţia în 2021, în colecţia de cinema a Editurii Polirom, a unui volum precum „Cinema în RSR. Conformism şi disidenţă în industria ceauşistă de film”, scris de istoricul Bogdan Jitea, este salutară.

Cu atât mai mult cu cât filmele realizate în perioada comunistă continuă să umple programul unor televiziuni, iar de câţiva ani au şi două posturi dedicate – Cinemaraton şi ComedyEst -, fără a fi minim contextualizate.

„Cinema în RSR” este la origine o teză de doctorat coordonată de Lucian Boia, de la care Bogdan Jitea s-a inspirat în deconstrucţia mitologiei din comunism, aplicată aici pe cinema, şi susţinută în urmă cu câţiva ani la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti.

Spre deosebire de o istorie clasică a filmului românesc scrisă de un critic, perspectiva de aici este a unui istoric al comunismului. Însă un istoric bun cunoscător şi al cinema-ului, pentru care are o pasiune veche, dar şi cu o excelentă stăpânire a metodologiei de consultare şi folosire a arhivelor, esenţială într-un astfel de demers.

Structura cărţii, sugerată încă din subtilu, propune o împărţire a cinematografiei din timpul lui Ceauşescu între „conformism” şi „disidenţă”. La o primă privire, o astfel de opoziţie ar putea părea simplificatoare, lipsită de nuanţe.

De altfel, nici Bogdan Jitea nu insistă suficient în a explica faptul că cenzurarea sau interzicerea unui film într-un astfel de regim autoritar nu e automat o garanţie a calităţii respectivei opere cinematografice, dat fiind arbitrariul unora dintre decizii, la fel cum nu toate titlurile de pe linia oficială sunt lipsite de valoare artistică.

Însă această scăpare poate fi de înţeles şi are motivaţii implicite credibile. Cartea nu îşi propune să se lanseze în analize formale, de limbaj cinematografic. Bogdan Jitea merge pe alte două direcţii şi o face foarte bine.

Una este remarcabila cercetare în arhive, de la stenograme ale diferitelor discuţii din anii `60-`80 care au vizat cinematografia sau documente oficiale care au definit strategiile din domeniu şi până la proteste ale unor cineaşti incomozi sau dosare de urmărire ori de colaborare ale fostei Securităţi. Este descrierea unei birocraţii înspăimântătoare, dar şi a unei butaforii – deşi aveau loc interminabile şedinţe despre presupusele probleme ale cinematografiei, evident că se evita exact problema principală, şi anume lipsa libertăţii artistice.

La asta se adaugă interviuri inedite pe care istoricul le-a făcut cu unii cineaşti de atunci şi cu foşti oficiali ai regimului şi, pentru un context teoretic şi istoric mai larg, câteva volume de limbă engleză sau franceză care s-au ocupat de cinematografia din perioada URSS şi din ţările comuniste satelit din Balcani (des citată, pe bună dreptate, este substanţiala şi fundamentala carte „Le cinéma roumain dans la période communiste: représentations de l’histoire nationale”, de Aurelia Vasile, apărută în 2011 la Editura Universităţii din Bucureşti şi rămasă, din păcate, doar în franceză, deci mai puţin accesibilă unui public larg).

Tot acest demers complex, extrem de dens în detalii, este o istorie instituţională a filmului românesc în comunism şi permite în acelaşi timp o mai bună înţelegere a felului în care au funcţionat şi au evoluat teribil de numeroasele mecanisme de control şi cenzură din perioada ceauşistă în cazul cinematografiei. Şi, în fundal, este pus în strânsă legătură cu transformările regimului ceauşist însuşi – de la relativa liberalizare şi deschidere spre Occident din a doua jumătate a anilor `60 şi înăsprirea treptată a supravegherii şi izolarea naţional-comunistă din deceniul următor şi până la momentul neaşteptat de scurt respiro de la începutul anilor `80 (care a permis apariţia unor filme mai incisive) şi degradarea şi falimentul din ultimii ai sistemului.

Această radiografie a modului de acţiune a regimului în raport cu industria filmului, prin multiplele sale filtre de control (de la planurile tematice pentru scenarii la interzicerea efectivă a unor filme considerate neconforme), reafirmă cu tărie o evidenţă deoseori uitată.

Mai exact, controlul a fost atât de strict, încât cinematografia din perioada comunistă ar trebui privită în primul rând ca un produs de propagandă, lipsit de inocenţă chiar şi în cazul unor filme care urmăreau să distreze spectatorii. Aşa cum demonstrează Bogdan Jitea, ideea fusese importată din URSS şi impusă de regimul comunist instalat după război în România, iar Nicolae Ceauşescu nu a făcut decât să o preia şi să o adapteze intereselor sale.

Iar cele câteva filme care nu s-au lăsat atinse de discursul oficial sau au avut elemente de contestare – şi care de altfel au rezistat şi cel mai bine trecerii timpului – au fost mai degrabă excepţii izolate, opere ale unor cineaşti mai îndrăzneţi şi rezultate ale unor conjucturi favorabile (un moment de confuzie sau de vag dezgheţ, sprijinul neaşteptat de la câte un oficial important sau încăpăţânarea câte unui regizor de a nu ceda).

De altfel, în unele subcapitole, Bogdan Jitea analizează în detaliu câteva din cele mai cunoscute astfel de cazuri – „filme interzise” precum „Reconstituirea” şi „De ce trag clopotele, Mitică?”, ambele de Lucian Pintilie, şi „Faleze de nisip”, de Dan Piţa, precum şi „filme-problemă”, cum ar fi „Croaziera” şi „Glissando”, de Mircea Daneliuc.

Incursiunea pe care o face istoricul prin toate mecanismele utilizate de regim pentru a dirija cinematografia demonstrează, în final, că opţiunea sa de a folosi opoziţia „conformism”/„disidenţă” se justifică. Absolut nici unul din filmele perioadei nu poate fi discutat în afara raportului – de subordonare sau de opoziţie – cu regimul şi cu discursul oficial al momentului în care a fost realizat şi lansat (sau interzis). Lucru valabil inclusiv pentru ecranizări, pe care unii cineaşti le alegeau pentru că sursa literară clasică le oferea ceva mai multă libertate şi îi apăra de comenzi indigeste. Însă şi ele erau, în fond, o eschivă, o metodă de supravieţuire artistică mai puţin compromiţătoare decât altele.

A doua mare direcţie pe care o urmează Bogdan Jitea este o dublă analiză. Prima – mai amplă – deconstruieşte mitologia aşa-numitei „epopei naţionale cinematografice”, acea serie de filme istorice, despre personalităţi şi fapte eroice din trecutul îndepărtat, realizate pentru a legitima regimul şi cultul liderului său unic, dar şi pentru a întări discursul naţional-comunist. A doua discută, fără a intra în profunzime, câteva din trăsăturile „filmelor de actualitate”, care, alături de filmele istorice (dar cu mai puţin succes la public decât acestea), erau văzute de maşinăria de propagandă ca un instrument indispensabil în transmiterea lozincilor şi orientărilor oficiale în rândul oamenilor.

Poate cea mai pasionantă parte a acestei cărţi care se citeşte oricum cu plăcere este ultimul capitol, dedicat formelor de rezistenţă. Ca strategii de rezistenţă mai puţin contondente, dar nu lipsite de pericole în ochii culturnicilor, Bogdan Jitea identifică „evadarea în supraestetism şi ecranizări” şi „fuga în Occident”. Cu acest prilej, autorul readuce în atenţie cazul dramatic al regizorului Mircea Săucan – cineast cu convingeri comuniste în tinereţe, dar ale cărui stil nonconformist şi înclinaţie spre formalism l-au transformat într-un artist persecutat de regim, fiind nevoit în cele din urmă să plece în Israel.

Fascinantă este analiza evoluţiei şicanelor dintre cel mai teribilist şi incomod regizor rămas în ţară, Mircea Daneliuc, liderul incontestabil al unui grup restrâns de cineaşti care aveau curajul să agaseze regimul, şi diverşi reprezentanţi ierarhici ai sistemului. Bogdan Jitea reconstituie în amănunt această relaţie, atât din mărturii ale unora dintre cei direct implicaţi, cât şi pe baza arhivelor, inclusiv a dosarelor de supraveghere a lui Daneliuc.

Iar volumul se ancheie cu două teribile studii de caz, două paradoxuri care arată perfidia regimului. Unul relevă că, deşi a fost un cineast-vedetă conformist, ba chiar un favorit al sistemului, nici Sergiu Nicolaescu nu a scăpat de a fi urmărit de Securitate.

Altul, prin tragismul său, poate rezuma o întreagă epocă: deşi făcea parte din grupul contestatarilor, scriind memorii alături de Mircea Daneliuc şi Stere Gulea, şi a ţinut un jurnal ascuns – publicat după Revoluţie – în care critica regimul, Alexandru Tatos a cedat şi a semnat la începutul anilor `80 pactul cu Securitatea, devenind informator, Bogdan Jitea sugerând că asta i-a adus unele avantaje. Iar informaţia că racolarea s-a produs chiar înainte să realizeze „Secvenţe”, unul dintre cele mai bune şi mai sincere filme româneşti, m-a tulburat profund.

27
/10
/16

La zece ani de la debutul editorial cu romanul Băiuțeii, scris împreună cu Filip Florian, și la șapte ani de la publicarea primului său roman, Şi Hams Şi Regretel, Matei Florian revine cu o nouă carte, îndelung așteptată de cititorii săi, Cexina Catapuxina, cea mai recentă apariție din colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

26
/10
/16

Cea de-a patra ediţie a Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, care a debutat astăzi, 26 octombrie, aduce în faţa publicului, până pe 30 octombrie, profesionişti din domeniul cărţii, atât din ţară cât şi din străinătate. În cele cinci zile de FILIT, la Iaşi vor fi prezenţi scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti culturali.

26
/10
/16

Premiul Femina a fost decernat marți scriitorului francez Marcus Malte pentru romanul „Le garçon”, care face o incursiune la începutul secolului XX prin ochii unui băiat care nu are nume, a anunțat la Paris juriul acestui prestigios premiu literar alcătuit exclusiv din femei. Femina deschide sezonul anual al premiilor literare în Franța, dintre care cel mai prestigios, premiul Goncourt, va fi anunțat la 3 noiembrie.

26
/10
/16

Scriitorul american Paul Beatty a fost desemnat marți seară câștigătorul prestigiosului premiu literar Man Booker, pentru romanul său The Sellout, devenind astfel primul american care primește această înaltă distincție. Câștigătorul Man Booker este recompensat cu 50.000 de lire sterline (61.000 de dolari).

25
/10
/16

Joi, 27 octombrie 2016, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt invitați la Librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire-eveniment cu Ludmila Ulitkaia, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, prilejuită de lansarea romanului ”Imago”, recent apărut în colecţia „Raftul Denisei“ la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Gabrielei Russo.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

24
/10
/16

Iubitorii de carte sunt așteptați începând de miercuri, între 26 și 30 octombrie (de la orele 10.00 la 22.00), la ediția de toamnă a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. Evenimentul, la care intrarea va fi liberă, va avea loc la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi.

23
/10
/16

Joi, 27 octombrie, de la ora 16.00, la Cărturești Verona, va avea loc lansarea volumului „Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini”, coordonată de David Esrig, care apare în România în premieră absolută, după 30 de ani de când a fost publicată în Germania unde a avut un succes extraordinar și a intrat în toate bibliografiile de la facultățile de artă.

22
/10
/16

Ediția de toamnă a târgului Kilipirim se va desfășura în perioada 26-30 octombrie, zilnic, între orele 10.00 şi 22.00, la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, oferind reduceri substanțiale la standul fiecărei edituri. Intrarea este liberă.

20
/10
/16

Potrivit oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Yale, persoanele care citesc mai mult de 3 ore şi jumătate pe săptămână au un risc mult mai redus de a muri prematur. În plus, există numeroase beneficii ale cititului, printre care stoparea declinului cognitiv și creșterea gradului de inteligenţă.

14
/10
/16

Premiul Nobel pentru Literatură ar trebui să deschidă o discuție îndelung ocolită: are literatura granițe - de ce ar avea? Judecând după furia cu care românii au și de această dată păreri, ai spune că trăim în mijlocul celui mai citit popor european. Să ne relaxăm: nu e chiar așa, ba chiar dimpotrivă.

14
/10
/16

De 43 de ani, Petru Popescu trăieşte şi scrie în Los Angeles. Este romancier, scenarist şi realizator de filme americane. A ales să emigreze în Statele Unite ale Americii în 1974 şi asta după o carieră de success în Romania, multe dintre romanele sale făcând vâlvă la acea vreme. „Prins”, „Dulce ca mierea e glonţul patriei”, „Să creşti într-un an cât alţii într-o zi”, „Sfârşitul bahic”, romane apărute în Anglia şi Suedia, apoi „Copiii Domnului”, toate fiind publicate pâna la plecarea sa din România.

13
/10
/16

Editura Nemira publică în colecția Yorick volumul Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini, concepută și coordonată de David Esrig. Cartea apare în România în premieră absolută, după 30 de ani de când a fost publicată în Germania unde a avut un succes extraordinar și a intrat în toate bibliografiile de la facultățile de artă.

13
/10
/16

Scriitorul Mircea Cărtărescu scrie pe pagina sa de Facebook că Bob Dylan nu ar fi avut nevoie de acest Nobel pentru Literatură, pentru că, deşi el însuşi l-a tradus în limba româna şi nu contestă faptul că este un poet şi un geniu muzical, crede că acest premiu major pentru literatură ar fi trebuit să fie acordat unui “scriitor adevărat”