Despre filmul politic, cu regizorul Copel Moscu
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-filmul-politic-cu-regizorul-copel-moscu/

INTERVIU Am stat de vorbă cu cineastul şi profesorul universitar Copel Moscu, iniţiatorul şi directorul Cinepolitica, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul unui astfel de festival şi despre atracţiile noii ediţii, care începe joi, la Bucureşti, cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

Un articol de Ionuţ Mareş|18 aprilie 2017

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Cinepolitica are loc de joi până duminică (20-23 aprilie) la Institutul Balassi și Cinematograful Elvira Popescu din București. Programul complet poate fi consultat aici.

Am stat de vorbă cu cineastul și profesorul de regie Copel Moscu, inițiatorul și directorul Cinepolitica, despre motivația din spatele unui astfel de eveniment, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul festivalului, despre atracțiile noii ediții, despre dificultăți și despre satisfacții.  

Ionuț Mareș: Ce v-a determinat să inițiați un astfel de festival?

Copel Moscu: Cred că, iniţial, a fost o afinitate personală pentru genul acesta de film. Întotdeauna m-au fascinat subiectele politice tratate cu talent şi seriozitate, în cinema. Aparţin unei generaţii pentru care adevărul din spatele mecanismelor politice era, la un moment dat, de neatins. De aici şi aviditatea pentru revelarea adevărului ocultat de sistemele de propagandă sau informaţie.

Ce înseamnă pentru dvs. un film politic?

Filmul politic este atât cel care este ancorat direct în istorie şi tratează subiecte consemnate deja, punând în lumină faptele şi biografiile unor personaje politice cât se poate de reale, dar şi cel care aduce în discuţie într-un mod mult mai subtil şi metaforic realitatea umană şi existenţa individului ca animal politic. Sunt foarte multe filme politice excelente care aparţin genurilor SF sau animaţie. Nicio legătură directă aici cu realitatea, dar poveştile spuse pot fi mai mult decât relevante, pot fi adevărate momente de epifanie.

Cinepolitica a ajuns la ediția a VI-a. Cum vedeți rolul unui astfel de festival și a unor astfel de filme astăzi?

Cred că, în condiţiile unui exces de informaţii contradictorii, un astfel de festival poate răspunde, măcar parţial, unor întrebări extrem de apăsătoare în contextul încărcat de pericole şi impredictibilitate de pe glob. Pare că ceva pluteşte în aer, şi doar comunicarea şi analiza corectă pot desluşi misterele politicii mondiale actuale.

Care sunt atracțiile principale ale acestei noi ediții, atât din secțiunea competițională, cât și dintre proiecțiile speciale?

 Filmele din competiţie sunt alese în aşa fel încât să aibă legătură cât mai directă cu momentele istorice recente: proteste, mişcări de stradă, revolte, ascensiunea extremistă, Trump, Clinton sau Putin. Desigur, avem şi filme care tratează subiecte mai subtile cum ar fi viaţa într-un penitenciar asiatic, sindromul post-traumatic la foştii militari sau recoltarea şi traficul ilegal de organe.

Titluri importante se găsesc şi în filmele de gală. În deschidere vom prezenta ultimul film al marelui cineast european Andrzej Wajda. Credem că e un moment important pentru publicul cinefil din România.

Care sunt cele mai mari dificultăți în organizarea festivalului?

Bineînţeles, ca la mai toate proiectele culturale din România, finanţarea evenimentului este anevoioasă şi plină de neprevăzut. Totuşi, am putut aduce festivalul la a şasea ediţie cu ajutorul unor parteneri de nădejde, care ne-au susţinut atât material cât şi prin promovare şi logistică, precum CNC, Ministerul Culturii, ICR, UCIN, PMB sau Ziarul Metropolis şi Teatrul Metropolis. Un alt suport academic vine din zona universtară: UNATC, UNARTE sau SNSPA.

Și care sunt satifacțiile pe care vi le oferă?

Bucuria de a vedea că oamenii descoperă ceva interesant şi că pentru câteva zile devin conectaţi la informaţii şi poveşti adevărate pe care nu  le puteau imagina, care îi pun pe gânduri şi îi fac şi mai dornici să comunice între ei, merită toate eforturile de peste an.

 

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.