Despre The Sunset Limited
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-the-sunset-limited/

Unul dintre marile spectacole care se joacă în Bucureştiul ultimilor ani este acest „The Sunset Limited” de la Unteatru. Cu doar doi actori: Șerban Pavlu şi Richard Bovnoczki, în regia soţilor Andrei şi Andreea Grosu. După un text de Cormac McCarthy, unul dintre cei mai tulburători scriitori americani contemporani.

Un articol de Andrei Crăciun|8 decembrie 2017

L-am văzut ultima dată în festivalul Caleido (dedicat multiculturalismului, festival în care am dat o mână de ajutor cu selecția spectacolelor). Era în noaptea în care s-a strecurat iarna în oraș.

Pavlu era un profesor obosit de viață, care tocmai fusese salvat de la un suicid. Iar acum, pe un peron, asculta pledoaria pentru viață ținută de un fost pușcăriaș care l-a descoperit pe Dumnezeu. Și era ca și cum chiar acolo, pe scenă, Bovnoczki îl descoperea, și el, pe Dumnezeu. Are harul acesta.

McCarthy reușește o performanță textuală. Se așază la mijloc între două feluri radical diferite de a vedea lumea. Argumentează onest, fără tentația parodiei. La sfârșit, nici nu știi care e punctul său de vedere. Probabil, mai înțelept, are capacitatea de a le cuprinde pe amândouă și a le accepta și refuza în același timp.

E un spectacol clar în alb și negru (de altfel, poate ați văzut și filmul de la Hollywood, că a fost și film, cu Samuel L. Jackson în rolul Negru – Negru e cel cu Dumnezeu și viața). E o permanentă, alertă, etalare de logică, luciditate și emoție a lui McCarthy. Se simte în el mileniul nostru grăbit.

Ceea ce cred despre lume (printre altele că e un lagăr de muncă silnică) m-a dus mult mai aproape de personajul lui Pavlu. Din acest unghi, desigur că nu mi-a fost greu să zâmbesc la argumentele celui cu Biblia în ghiozdan.

Frumusețea ciudată a acestui spectacol de teatru (care e mai ales un excelent exercițiu intelectual) stă, însă, nu în această raportare profund personală, intimă, la personaje. Frumusețea stă în arta dispărută a dialogului. A argumentului și a contra-argumentului. În această încercare, aproape disperată, de a-l convinge pe celălalt de adevărul tău, fără să îl agresezi, fără să îl umilești, fără să îi iei dreptul la replică.

The Sunset Limited este, dacă-mi dați voie, o splendidă republică parlamentară cu doar doi cetățeni, în care se face opoziție la viață.

Și, ajungând aici, e timpul să închei spunându-vă că McCarthy are ceva de clasic grec. E mai aproape de Platon decât de Sofocle, ceea ce nu îl face neapărat un dramaturg. Forța ideilor dumisale este – însă – greu de contestat în mod justificat.

Iar spectacolul de la Unteatru (cu tot ce înseamnă el, de la scenografie la jocul actorilor) reușește să se ridice la înălțimea piesei.

Dacă, însă, nu doriți să depuneți efortul gândirii, să nu mergeți să îl vedeți. Nu umple timpul, te lasă sub semnul marilor întrebări, esențialele.

The Sunset Limited e, totodată, unul dintre marile răspunsuri care se mai puteau da în secolul nostru zăpăcit la mai vechea întrebare hamletiană.

Încă o dată: a fi sau a nu fi?

The Sunset Limited este, dacă-mi dați voie, o splendidă republică parlamentară cu doar doi cetățeni, în care se face opoziție la viață.

 



12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.

09
/02
/24

Pe 11 și 20 februarie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național Iași, va avea loc premiera pe țară O tragedie veninoasă după Women beware women de Thomas Middleton, regia, traducerea și adaptarea scenică aparținându-i lui Silviu Purcărete. Scenografia spectacolului este creată de Dragoș Buhagiar, noul proiect marcând împlinirea a 14 ani de excepțională colaborare cu regizorul Silviu Purcărete, începută la Teatrul Național Iași, cu spectacolul Uriașii munților de Luigi Pirandello.

09
/02
/24

Studenții bucureșteni sunt invitați să participe la un program de mentorat și internship dedicat spațiilor culturale din București. Pe lângă experiența practică, participanții vor putea accesa sponsorizări în valoare de 27.000 lei și vor avea posibilitatea unor stagii de practică în cele mai active agenții de comunicare din România