„Despre un (alt) teatru al prezentului” – dezbatere despre experiențele culturale în pandemie
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-un-alt-teatru-al-prezentului-dezbatere-despre-experientele-culturale-in-pandemie/

Joi, 10 februarie, de la ora 19.30 va fi difuzat live pe paginile de Facebook Cărtureşti, Teatrelli, Goethe-Institut Bucureşti şi Radio România Cultural un dialog special despre transformare artistică, tehnologie şi viitorul artelor performative, pornind de la evenimentul lansării versiunii în limba română a spectacolului-experiment THE WALKS by Rimini Protokoll, gândit exclusiv sub forma unei aplicaţii pe telefon.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2022

Într-un moment de pandemie când iubitori de cultură, artiști și operatori culturali se întreabă cum s-ar putea transforma experiențele culturale ca urmare a pandemiei, Teatrelli, Cărturești și Goethe-Institut București propun o dezbatere despre artele spectacolului în și după pandemie.

Joi, 10 februarie, de la ora 19.30, în transmisie live pe paginile de Facebook Cărturești, Teatrelli, Goethe-Institut București și Radio România Cultural, jurnalistul și omul de cultură Matei Martin, realizatorul emisiunii Timpul prezent la Radio România Cultural îi are ca invitați speciali pe unul dintre membrii celebrului colectiv german care a revoluționat teatrul la nivel mondial, Rimini Protokoll, alături de Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut București, compozitorul și performerul Vlaicu Golcea, coordonatorul artistic al versiunii THE WALKS în limba română, actrițele Alina Rotaru și Carmen Ghiurco (două dintre vocile versiunii în limba română), Roxana Lapădat, director artistic Teatrelli (co-producătorul THE WALKS în România) și Oana Cristea Grigorescu, critic de teatru și specialist în teatru radiofonic.

Cum a fost conceput un spectacol de teatru gândit exclusiv ca aplicație pentru Smartphone?

Care este rolul tehnologiei și cum ne poate ajuta să regândim și să trăim experiența culturală?

Cum percepe creierul și sufletul spectatorului un performance teatral pe mobil? Dar al creatorului?

Cât este vorba despre tehnologie și cât despre artă? Ce anume face ca această aplicație să devină un spectacol de teatru?

Ce descoperim despre noi odată cu experiența acestui tip de teatru?

Sunt doar câteva dintre întrebările la care dezbaterea își propune să răspundă.

„Această co-producție internațională în premieră invită publicul să pătrundă într-un univers teatral conceput tocmai pentru a fi experimentat în spațiul urban, având nevoie doar de un telefon mobil, o pereche de căști și de propria imaginație. Biletul de teatru devine cod de acces, iar experiența din scaunul de pluș poate fi acum și una interactivă, la îndemână oricând printr-un singur click. Cu toții suntem în căutare de noi mijloace de exprimare, de tipuri noi de experiențe culturale, adaptate vremurilor pe care le trăim și fenomenelor artistice care se produc la nivel internațional pe scena artelor spectacolului. În contextul actual, cred că este extrem de importantă integrarea în peisajul cultural local a unei noi dialectici, precum cea propusă de colectivul german Rimini Protokoll, pe lângă valoarea artistică a proiectului. În acest sens cred că un spectacol-experiment precum THE WALKS devine extrem de relevant atât pentru creatorii din zona artelor performative din România, cât și pentru public.” – explică Roxana Lăpădat, director artistic Teatrelli.

„Publicul se va putea bucura acum de experiența THE WALKS și în cadrul cunoscutului Buletin de Cărturești, care are ca scop întregirea experiențelor culturale din librărie prin colaborări cu partenerii săi. Pandemia a afectat grav sectorul cultural independent și a redus semnificativ numărul de evenimente culturale din oraș. De aceea, genul de inițiativă cum este cea de la Teatrelli, care caută să aducă consumatorilor de cultură forme noi de expresie artistică folosind tehnologie, este cu atât mai salutară. Și ne bucurăm să sprijinim și să facem cunoscut acest proiect și pentru publicul din România. ” – a declarat Ana Niculescu, manager comunicare Cărturești.

Despre THE WALKS

Spectacolul-experiment THE WALKS este conceput de celebrul și multi-premiatul colectiv german Rimini Protokoll care a revoluționat teatrul la nivel mondial. A fost lansat și la București, fiind co-produs de creart/Teatrelli, în parteneriat cu Goethe-Institut București, alături de alte mari orașe precum Milano, Berlin sau Cleveland, dar poate fi experimentat din orice colț al lumii.

Este structurat sub forma unei colecții de 10 scurte spectacole audio concepute pentru locuri specifice din oraș, cu trimiteri simbol, astfel încât poți redescoperi vecinătățile și locurile familiare din cu totul alte perspective decât cele cu care ești obișnuit.

THE WALKS înțelege mersul pe jos ca pe un scenariu teatral: în fiecare oraș, vocile, sunetele și muzica transformă, pas cu pas, locuri familiare în decoruri și diferite peisaje în scene de teatru. Titlul fiecărei plimbări indică locul sau modul în care se va desfășura: „În sensul giratoriu”; „În fața teatrului”; „La locul de joacă”; „În supermarket”.

Cum funcționează

Pentru a avea acces la versiunea în limba română a aplicației poate fi achiziționat de pe platforma Eventbook.ro un cod de activare la prețul de 21.9 lei, valabil pentru toate cele 10 plimbări. Aplicația „The Walks” este disponibilă atât pentru IOS, cât și pentru Android: https://thewalks.page.link/ios sau https://thewalks.page.link/android.

The Walks

Text, regie: Helgard Haug, Stefan Kaegi, Daniel Wetzel
Idee, dramaturgie: Cornelius Puschke
Univers sonor: Frank Böhle, Rimini Protokoll

Versiunea în limba română

Coordonare artistică și editare audio: Vlaicu Golcea
Voci: Cătălina Bălălău, Vlad Bîrzanu, Coca Bloos, Nicholas Cațianis, Paul Dunca/Paula Dunker, Carmen Ghiurco, Nicoleta Lefter, Georgia Măciuceanu, Conrad Mericoffer, Mela Mihai, Gabriela Pîrlițeanu, Alina Rotaru & fetița Maria Bărbulescu
Regie tehnică și înregistrare voci: Alexandru Andrei
Asistent coordonare artistică: Carmen Ghiurco
Traduceri: Ondine Cristina Dascălița și Adina Olaru
Grafică: Mihai Păcurar
Trailer: Bogdan Botofei și Alina Calotă

 

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.