„Destine la răscruce“ – reinterpretarea miturilor americane
https://www.ziarulmetropolis.ro/destine-la-rascruce-reinterpretarea-miturilor-americane/

CRONICĂ DE FILM „Destine la răscruce“ este peste media producţiilor de peste Ocean aterizate prin mall-urile de la noi. Ryan Gosling, învăluit în aura de coolness devenită marcă proprie, o are alături pe Eva Mendes.

Un articol de Ionuţ Mareş|7 iunie 2013

CRONICĂ DE FILM Cea mai recentă colaborare dintre regizorul Derek Cianfrance şi Ryan Gosling, „Destine la răscruce“ („The Place Beyond the Pines“) se îndepărtează de precedentul lungmetraj al regizorului american, electrizantul şi intimistul „Blue Valentine“, unde starul din „Drive“ făcea pereche cu Michelle Williams.

De această dată, Gosling, învăluit în aura de coolness devenită marcă proprie, o are alături pe Eva Mendes şi, la un moment dat, îi pasează lui Bradley Cooper centrul atenţiei, pe care, şi acesta, îl va preda la rândul său unor adolescenţi.

Prin cele trei poveşti succesive care se influenţează, Cianfrance ne oferă viziunea sa despre viaţă, moarte şi destin, o perspectivă uşor melodramatică şi cu înclinaţii de revistă glossy – traseul copiilor este determinat de trecutul taţilor, pe care riscă să îl repete etc.

Mult mai provocator este discursul, cu scurte irizări parodice şi sarcastice de efect, despre amestecul dintre bine şi rău, despre nelegiuiţii cu faţă umană şi oamenii legii cu trăsături de tâlhari, pe spatele cărora s-a construit şi trăieşte America.

Ryan Gosling şi Eva Mendes, într-o scenă din „Destine la răscruce“

Derek Cianfrance dă dovadă de o spectaculoasă uşurinţă în a controla mai multe genuri şi stiluri. „Destine la răscruce“ începe ca un film intens stilizat despre un hoinar, un bad guy chipeş, sentimental şi uşor sărit de pe ax – jucat de un Ryan Gosling acoperit de tatuaje şi cu tricourile purtate pe dos.

Continuă ca un film poliţist (sau chiar politic) în tradiţia unui „Serpico“, marcat însă de un mai pronunţat relativism moral, în care protagonistul este interpretat de un Bradley Cooper debarasat de siropismul din „Silver Linings Playbook“.

Şi se încheie ca un film cu adolescenţi rebeli, cărora li se ataşează problemele de rigoare – chefuri, droguri, pistoale, fete, bătăi, părinţi.

Un regizor cu libertate şi cu talent

Nu e la îndemâna oricui să treacă prin astfel de abordări într-un singur film cu aerul că le stăpâneşte bine, iar lui Cianfrance îi iese onorabil. Asumat, el preia şi prelucrează (cu accente personale, însă nu atât de percutante şi uşor identificabile ca ale unor Paul Thomas Anderson sau Gus Van Sant) o serie de mituri americane pe care cinematografia le-a exploatat cu succes de-a lungul anilor: bad guy-ul hoinar, singuraticul, jafurile bancare, cursele de motoare, urmăriri ale poliţiei, femeia părăsită şi cu un copil, imigranţii latino, eroismul şi corupţia oamenilor legii, colegiile şi adolescenţii lor rebeli.

Înşiruirea de mai sus nu trebuie să înşele: Cianfrance nu aglutinează clişee, ci explorează teme familiare din mentalul cinematografic deopotrivă hollywoodian şi periferic, încercând să le îmbrace în haine de ultimă generaţie (imaginea este semnată de Sean Bobbitt, care a lucrat şi la „Shame“ sau „Hunger“).

Problema ansamblului – strălucitor fără stridenţe – este că nu renunţă la unele rezolvări scenaristice forţate şi uşor demonstrative, care nu prea pot fi luate în serios ca tratare a temelor „mari“ pe care le scoate la bătaie.

„Destine la răscruce“ este, totuşi, peste media producţiilor de peste Ocean aterizate prin mall-urile de la noi. Şi are potenţial să prindă la un public care, deşi nu vrea neapărat să fie scos din rutina gusturilor cinematografice formate de produsele marilor studiouri, se bucură atunci când dă peste un film al unui regizor cu ceva libertate şi talent.

INFO

„The Place Beyond the Pines“ („Destine la răscruce“, SUA, 2013)

Regia: Derek Cianfrance

Cu: Ryan Gosling, Eva Mendes, Anthony Pizza, Bradley Cooper

Rating: ●●●○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

03
/10
/16

Maren Ade, regizoarea germană care a făcut senzație la Cannes cu o comedie filmată la București, Toni Erdmann, se va întâlni cu publicul, pentru prima dată, la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Filmul va fi proiectat în premieră în România pe 14 octombrie, în deschiderea festivalului

03
/10
/16

Între 17 și 23 octombrie 2016, Astra Film Festival propune o incursiune itinerantă de excepție de la cinemaul documentar clasic până la cele mai noi tehnologii pe care le experimentează filmul, de la vizionări colective în sala de cinema, la experiențe inedite de proiecții crossmedia 360 de grade în dom sau vizionări de filme cu ochelari de realitate virtuală.

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

03
/10
/16

Unul dintre cele mai aşteptate seriale ale anului, "Westworld", cu Anthony Hopkins şi Ed Harris în distribuţie, are premiera, în această seară, la HBO. Noul serial HBO este o odisee întunecată despre începutul conştiinţei artificiale şi evoluţia păcatului care explorează o lume în care fiecare poftă umană, fie ea nobilă sau depravată, poate fi satisfăcută. Într-un parc de fantezie futurist, cunoscut ca "Westworld", mai mulţi androizi "gazdă" deviază de la scenariile programatorilor şi au un comportament haotic.

02
/10
/16

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes, „Julieta”, noul film al spaniolului Pedro Almodóvar, bazat pe povestiri ale scriitoarei canadiene Alice Munro, laureată cu Nobel, este o melodramă plină de culoare în care sentimentele sunt aproape abstractizate, însă fără a exclude emoţia.

02
/10
/16

„Câini”, primul lungmetraj al lui Bogdan Mirică, film care rulează acum și în cinematografele din România, a ajuns pe 28 septembrie pe marile ecrane din Franța, unde este elogiat în presă.

30
/09
/16

În cadrul campaniei de promovare a filmului „Două lozuri”, susținută de AFI Palace Cotroceni și Cinema City, autoturismul Dacia 1300 care „a jucat alături de Bucur, Papadopol și Boguță” va fi expus la intrarea FAR din AFI Palace Cotroceni.

30
/09
/16

Lansat în cinematografele din Franța pe 28 septembrie, la o săptămână după premiera din România, filmul Câini, debutul regizorului Bogdan Mirică, este elogiat în marile publicații din Franța. Cotidienele franceze Le Figaro, Libération sau Nouvel Observateur, reviste precum Paris Match și Time Out și publicații online de cultură recomandă filmul ca una dintre cele mai importante lansări ale săptămânii. Câini poate fi văzut zilele acestea și în cinematografele din România.

30
/09
/16

Un horror psihologic care a polarizat presa internațională la Cannes și propunerile Franței, Spaniei și ale Filipine la Oscar se numără printre cele circa 30 de premiere din programul Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Festivalul va avea loc la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă. Biletele sunt puse în vânzare pe Eventbook.ro.

29
/09
/16

FEST-FDR2016 oferă artelor spectacolelor sensuri noi. Anul acesta, festivalul organizat de Teatrul Național din Timișoara și-a îmbogățit oferta cu o nouă artă. Pentru prima dată în lunga sa istorie, festivalul timișorean a avut șansa de a oferi publicului său un film de artă, unul dintre cele mai tulburătoare filme ale ultimilor ani: Inimi cicatrizate, o adaptare după scrierile lui M. Blecher, în regia lui Radu Jude.

28
/09
/16

Julieta, lungmetrajul lui Pedro Almodóvar, este propunerea Spaniei pentru Oscar la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină". Distribuit de Independenţa Film, "Julieta" va fi lansat în cinematografele românești vineri, 30 septembrie, .Julieta a fost inspirat de trilogia Runaway, scrisă în 2004 de câștigătoarea Premiului Nobel Alice Munro.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.