„Dl. Goe și ai lui”, pe scena Teatrului Stela Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/dl-goe-si-ai-lui-pe-scena-teatrului-stela-popescu/

Un nou spectacol va vedea lumina rampei, la începutul lunii aprilie, pe scena Teatrului Stela Popescu. Este vorba despre „Dl. Goe şi ai lui”, un musical semnat Roman Vlad, în regia lui Dan Tudor, cu Stela Popescu în distribuţie.

Un articol de Petre Ivan|29 martie 2017

Aceasta este a noua premieră a Teatrului Stela Popescu (TSP), instituție înființată în 2016.

Din distribuția spectacolului, alături de Stela Popescu, fac parte: Daniel Filipescu, Andrei Lazăr, Andreea Blidaru, Ștefan Popov, Raluca Straia, Ramona Olteanu, Silviu Mihăilă, Rodica Ștefan, Adrian Dima, Florian Bala, Ștefan Fieraru. Își dă concursul Baletul TSP. Coregrafia aparține lui Ștefan Soare.

„Dl. Goe și ai lui” este o tălmăcire modernă, palpitantă a schițelor lui I.L. Caragiale, un spectacol care îmbină comicul de situație cu neprevăzutul, o derulare filmică, sub inspirata baghetă regizorală a lui Dan Tudor, cel care a montat la TSP și „Chirița la Iași”, cu premiera în ianuarie 2017.

Personaje precum Goe, Mamița, Mam’Mare, călători ciudați — toți vă așteaptă în trenul buclucaș, în toate gările uitate de Dumnezeu, unde orice se poate întâmpla!

Primele reprezentații vor avea loc pe data de 3 și 4 aprilie, ora 10:00, la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor, iar premiera este programată pentru 8 aprilie (ora 11:00). De asemenea, publicul e așteptat și la 10 și 11 aprilie, ora 10:00.

Foto: Dl. Goe și ai lui – facebook

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.