Documentare revelaţie cu Banatul anilor `90, la Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentare-revela%c5%a3ie-cu-banatul-anilor-90-la-ceau-cinema/

Două documentare germane revelaţie realizate la începutul anilor `90 despre noua viaţă de după comunism dintr-o comună bănăţeană şi despre călătoria unuia dintre localnici în America vor putea fi descoperite la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 18 şi 21 iulie la Timişoara şi Gottlob.

Un articol de Petre Ivan|17 mai 2019

„Legea lui Ioan” („Joane`s Law”, 1993, 50 min.) şi „Călătorul în timp” („The Time Traveller”, 1995, 45 min.) vor fi prezentate la Timişoara, în premieră în România, în cadrul a două proiecţii speciale în secţiunea de filme bănăţene, cu participarea regizorului Dobrivoie Kerpenisan, invitat la Ceau, Cinema!.

Născut în Banat şi plecat din România în Germania de Vest înainte de 1989, când era copil, Dobrivoie Kerpenisan, absolvent al Universităţii din Essen, este un fotograf, artist vizual şi regizor german independent multipremiat.

Dobrivoie Kerpenisan

Laureat la Festivalul Internaţional de Film de la Oberhausen, „Legea lui Ioan” (1993), realizat pe 16 mm, este un documentar puternic care urmăreşte călătoria regizorului înapoi în satul natal din România, unde se întâlneşte cu rudele sale după o absenţă de peste 20 de ani. Realizat într-un stil vizual impresionant, filmul este portretul răvăşitor al unei lumi proaspăt ieşite din comunism.

Filmat de asemenea pe 16 mm, „Călătorul în timp” (1995) este despre Milos, un bătrân sur banatdomut, analfabet şi singur. Cu 30 de ani în urmă, sora sa Olga a emigrat în America şi nu s-a mai întors. Visul bărbatului este să o vadă din nou. Documentarul urmăreşte prima călătorie în afara satului făcută de Milos, care merge însoţit de regizor tocmai până la New York, în încercarea de a-şi reîntâlni sora. Filmul este portretul tandru şi empatic al unui om special care pleacă spre o lume cu totul nouă, unde descoperă rase şi stiluri de viaţă diferite.

„Sunt foarte bucuros să îmi arăt filmele la Timişoara, în premieră în România, după un turneu festivalier internaţional de mare succes. Oameni de pe mai multe continente au putut vedea prin documentarele mele procesul de tranziţie din anii `90, care a fost simptomatic pentru întregul bloc estic. Comparând viziunile mele iniţiale cu realitatea din prezent, am încă sentimentul că pentru o parte din societatea românească aşteptările unei vieţi mai bune sunt încă vise îndepărtate”, spune regizorul Dobrivoie Kerpenisan.

Cele două documentare fac parte din tradiţionala secţiune „Filme Bănăţene” din cadrul Ceau, Cinema!, care pune în evidenţă filme despre Banat sau realizate de cineaști care au legătură cu această regiune.

Legea lui Ioan

Festivalul va organiza de asemenea a doua ediţie a Atelierului Ceau, Cineva!, dedicat tinerilor cineaşti aspiranţi, sub coordonarea actorului Laurenţiu Bănescu.

Cea de-a şasea ediţie a Ceau, Cinema! va avea loc în perioada 18-21 iulie, la Timişoara şi Gottlob, prima comună din România cu un cinematograf renovat.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC).

Evenimentul este realizat de voluntari și susținut de: postul de televiziune TNT România, Vitas România, Groupama Asigurări, Conceptual Lab by Theo Nissim, Consulatul Germaniei la Timişoara, Institutul Francez din Timişoara, Centrul Cultural German din Timişoara, Institutul Goethe, Fundaţia Art Encounters, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timișoara, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Teatrul Auăleu, Institutul Polonez din București, Primăria Gottlob.

Foto: Ceau Cinemafacebook

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.

11
/06
/20

Cele mai bune documentare de mediu din ultimul an, alături de producții recente care s-au remarcat prin povești nebănuite, vor putea fi vizionate online, gratuit, în cadrul celei de-a 9-a ediții Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, între 10-19 iulie.