Documentare spaniole și discuții despre mediu, la Pelicam 2020
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentare-spaniole-si-discutii-despre-mediu-la-pelicam-2020/

O serie de documentare de mediu din Spania vor putea fi urmărite între 10 şi 19 iulie, în cadrul celei de-a IX-a ediţii Pelicam – Festivalul Internaţional de Film despre Mediu şi Oameni, care va avea loc online.

Un articol de Liliana Matei|2 iulie 2020

Prezentate în premieră națională, unele proiecții vor fi însoțite de sesiuni Q&A cu realizatorii, în timp ce alți invitați spanioli vor avea intervenții speciale în cadrul dezbaterilor de tradiție ale festivalului – Pelicam Talks.

Filmele vor fi prezentate în proiecție unică, la ora anunțată, pe online.pelicam.ro. Accesul este gratuit. Programul Focus Spania este organizat cu sprijinul Ambasadei Spaniei la București.

Printre filmele din cadrul secțiunii Focus Spania se numără documentarul Overbooking / Turism de masă (2019; foto sus), în care aflăm fața nevăzută a insulei Mallorca, o insulă idilică transformată radical după ani de turism intensiv și Femeia și apa / La mujer y el agua, câștigătorul Premiului Green Film Network în 2015, film care explorează relația dintre femei și apă, observând ciclurile apei și ciclurile vieții și ridicând o întrebare critică pentru viitorul omenirii: cine are dreptul la apă, când aceasta devine insuficientă?

Parte din programul Focus Spania este și Descreștere / Decrecimiento, dedicat publicului tânăr, care prezintă un model alternativ de dezvoltare, ținând cont de limitele planetei și de nevoile reale ale ființelor umane. La finalul proiecției, cei dornici vor putea intra în discuție cu realizatorii filmului.

Pentru cei mici, un program de scurtmetraje curatoriat de Festivalul de Film de Mediu Ecozine din Zaragoza, Spania, va fi proiectat în cadrul Pelicam. O pădure magică, un cântec de leagăn pentru păsări și aventurile unui grup de școlari-activiști sunt câteva din poveștile care îi așteaptă pe cei mici.

Dezbaterile Pelicam, în fiecare sâmbătă a festivalului

Profesioniști din domeniul cinematografiei și al ecologiei se reunesc și în acest an pentru discuțiile Pelicam Talks, care vor fi prezentate într-o formulă online.

Prima dezbatere va avea loc sâmbătă, 11 iulie, de la ora 18:30, cu tema Turismul de masă și alternativele posibile, după proiecția documentarului Overbooking (film care concurează pentru Trofeul Pelicam). Discuția se adresează celor interesați de crearea unor alternative la fenomenul turismului de masă, ale cărui efecte sunt critice asupra mediului înconjurător.

La discuție vor participa: Bettina Borgfeld – regizoarea filmului The Price of Paradise (filmul care va deschide Pelicam 2020), Joe Holles – producătorul documentarului Overbooking, Dr. Christian Baumgartner – profesor în turism sustenabil la Universitatea de Științe Aplicate din Grisons, Elveția, și Laszlo Potozky – președintele Fundației pentru Parteneriat.

O altă dezbatere Pelicam va avea loc sâmbătă, 18 iulie, de la ora 18:30, cu tema Biodiversitatea – între extincție și reîntoarcerea speciilor, la finalul proiecției documentarului The Last Male on Earth (film care concurează pentru Trofeul Pelicam), dedicată celor interesați de problemele habitatelor și ale biodiversității, amenințate de activitatea umană, și de eventuale soluții.

La discuție vor participa: Floor van der Meulen – regizoarea documentarului The Last Male On Earth, Martin Páv – regizorul filmului Wolves At The Borders (film din Competiția Eastern Docs), prof. Rosaleen Duffy – profesoară la Universitatea din Sheffield și directoarea proiectului BIOSEC și Dr. Monica Vasile – cercetătoare la Universitatea din Maastricht.

Dezbaterile Pelicam Talks vor fi moderate de George Iordăchescu, antropolog și cercetător în cadrul proiectului BIOSEC de la Universitatea din Sheffield.

Femeia și apa / La mujer y el agua

Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni este un proiect organizat de Asociația Les Herbes Folles, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și cu sprijinul Centrul National al Cinematografiei.

Sponsor: Orange

Parteneri instituționali: Ambasada Spaniei la București, Ambasada Elveției în România, Ambasada Olandei, Goethe-Institut Bucuresti, Forumul Cultural Austriac, Institutul Francez, Ambasada Franței, Centrul Ceh

Parteneri media: Radio Guerrilla, HotNews, Libertatea, Agerpres, IQads, Cinemagia, Glamour Romania, Ziarul Metropolis, FuturEast

Parteneri: Saga Film, Cărturești, Seneca EcoLogos, Allio Group, Pink Stripe, Londohome, Londophone, Greenpeace Romania, Green Film Network, Asociația KunSTadt, Ecozine Film Festival

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.