„Don Carlos” la TVR 2, In memoriam Adrian Pintea
https://www.ziarulmetropolis.ro/don-carlos-la-tvr-2-in-memoriam-adrian-pintea/

Casa de Producţie TVR a programat luni, 13 octombrie, de la ora 20.00, la TVR 2, în memoria marelui actor Adrian Pintea (n. 9 octombrie 1954 – d. 8 iunie 2007), o producţie din seria capodoperelor longevive păstrate în Arhiva de Aur a Televiziunii Române: spectacolul „Don Carlos” de Friedrich Schiller.

Un articol de Liliana Matei|12 octombrie 2014

Versiunea pentru televiziune a celebrului poem dramatic a fost realizată în viziunea artistică a regizorului Eugen Todoran, după traducerile a doi mari scriitori români – George Coșbuc și Alexandru Philippide.

„Trebuie să recurgem la dramaturgia fundamentală, care abordează ceea ce ţine de om, de sentimentele general umane, general valabile. Dramaturgia care conţine problematica, marile idei dintotdeauna ale lumii: idea de libertate, idea drepturilor individului…” – declara Eugen Todoran, într-un interviu acordat colegei noastre, Cleopatra Lorinţiu, înaintea premierei TVR a acestui spectacol (1995).

Plecând de la o pagină din istoria Spaniei aflate în plină epocă inchizitorială (sec. al XVI-lea), drama se desfăşoară la curtea regelui Filip al II-lea (Mircea Albulescu) şi este centrată asupra a două personaje: prinţul Carlos (Marius Stănescu) şi Marchizul de Posa (interpretat magistral de către Adrian Pintea). Acesta din urmă este, în acelaşi timp, şi sfetnicul monarhului, dar şi prietenul fiului acestuia.

Don Carlos nutreşte o dragoste pătimaşă faţă de mama sa vitregă – Elisabeta de Valois (Elvira Deatcu), fosta lui logodnică. Posa încearcă să-l convingă să renunţe şi să se dedice idealului eliberării Ţărilor de Jos de sub asuprirea regelui Spaniei. Destinul celor doi este tragic, marchizul sacrificându-şi propria viață pentru a păstra secretul şi a salva onoarea prietenului său, iar Don Carlos este prins la plecarea spre Flandra de gărzile tatălui său, regele, şi dat pe mâna Inchiziţiei.

În distribuţia acestui spectacol apar şi Dragoş Pâslaru (Ducele de Alba), Ion Pavlescu (Domingo), Irina Movilă (Prințesa de Eboli), Florin Zamfirescu (Marele Inchizitor), Victoria Timonu (Marchiza de Mondecar), Violeta Berbiuc (Ducesa de Olivarez), Ion Siminie (Contele de Lerma), Alfred Demetriu (Ducele de Feria), Constantin Răşchitor (Contele de Parma) şi Petre Moraru (Ducele de Medina).

„Don Carlos” de Fr. Schiller – Versiune pentru Tv de Eugen Todoran după traducerile lui George Coşbuc şi Al. Philippide

Distribuţia: Mircea Albulescu, Marius Stănescu, Adrian Pintea, Elvira Deatcu, Ion  Pavlescu, Irina Movilă, Florin Zamfirescu, Victoria Dobre Timonu, Violeta Berbiuc, Ion Siminie, Alfred Demetriu, Constantin Răşchitor, Petre Moraru.

Producţia: Miron Murea; Asistenţa tehnică Octavian Floroiu; Lumini Ion Hornea, Ştefan Crăciun; Machiaj: Ion Toma; Procesare sunet: Tatiana Stoenescu; Sunet: Dan Banu, Aurel Marinescu, Mihai Sireanu; Grafică: Mihaela Orzea, Dana Schobel; Editor imagine: Constantin Marciuc, Daniel Niţă, Mircea Ionescu, Robert Voiculescu; Ilustraţia muzicală: Lidia Danciu; Regia de montaj: Marga Niţă; Costume: Elena Botănescu; Decoruri: Teodora Dinulescu; Director imagine: Cristian Nicolau.
Regia artistică: Eugen Todoran.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.