DORIAN se întoarce la Teatrul Odeon pe 19 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/dorian-se-intoarce-la-teatrul-odeon-pe-19-noiembrie/

Spectacolul de dans contemporan DORIANse întoarce la Teatrul Odeon, pentru încă o reprezentaţie, pe 19 noiembrie, de la ora19:30, la Sala Studio. După această reprezentaţie, DORIAN continuă turneul naţional pe scena Teatrului Naţional din Tîrgu-Mureş, unde spectacolul este programat pe 27 noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|15 Noiembrie 2017

DORIAN a făcut parte anul acesta și din selecția oficială a celei de-a 27-a ediții a Festivalului Național de Teatru, în cadrul căruia s-a jucat în dublă reprezentație. În această toamnă DORIAN s-a mai jucat și la Buzău, la Teatrul “George Ciprian”, la Tulcea, la Teatrul “Jean Bart”, unde a fost selectat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Tragos”, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj la Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG din Sibiu.

Dorian – Oana Rasuceanu, George Albert Costea, Foto Adi Bulboaca

Produs de Asociația Culturală Control N, spectacolulDORIAN pleacă de la o premisă, pe cât de absurdă, pe atât de puternică și de imposibil de ocolit: sfârșitul lumii va veni în 24 de ore. Spectacolul îl urmărește pe Dorian, un bărbat care își trăiește viața singuratică de zi cu zi între biroul său dintr-o corporație și pereții apartamentului său. Într-o dimineațăDorian află că în 24 de ore va veni sfârșitul lumii.

Hotărăște să își trăiască ultimele momente de viață închis în apartamentul său, trecând de la rutină la panică și ajungând până la liniște și acceptare – acceptarea unui trecut complicat, un prezent incert și un viitor apocaliptic. Spectacolul este construit pe juxtapunerea dansului contemporan cu proiecții multimedia. Jocul creat între mișcarea fizică, reală, concretă, construită sub ochii spectatorului și imaginile surprinse în proiecțiile video va duce către descoperirea trecutului și prezentului din viața lui Dorian.

DORIANeste construit în jurul unui singur actor-dansator: George Albert Costea.

Prin dans, imagini video și muzică, fără niciun cuvânt rostit, DORIAN este, de fapt, înainte de orice, o poveste despre cuvinte. Cele pe care nu le spunem niciodată și pe care atunci când ne facem curaj să le spunem, dacă ne facem vreodată curaj pentru asta, e deja puțin prea târziu. – Oana Răsuceanu, regizor și coregraf

Oana Răsuceanu semnează conceptul, regia și coregrafia spectacolului, regizorul Iulia Rugină, alături deAdrian Câmpean, Dan Adrian Ionescu și Mizdan,proiecțiile multimedia, iar Mihai Dobresemnează muzica originală a spectacolului.

Cu o activitate intensă ca scenarist de film, Oana Răsuceanu a absolvit în 2007 un Master în Artă Coregrafică în cadrul UNATC și de atunci aderulat o serie de proiecte în zona teatrului și dansului, ca scenarist / dramaturg, regizor și coregraf. Printre spectacolele realizate de ea se află Telefonul din colțul străzii (spectacol de teatru-dans, după texte de Cristian Popescu), Dear Diary (spectacol de dans, realizat cu sprijinul Teatrului Nottara din București), cât și o serie de spectacole pentru copii.

Protagonistul spectacolului esteGeorge Albert Costea, membru al colectivului artistic al Teatrului Național “Marin Sorescu” Craiova, o prezență constantă în teatrele bucureștene (Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis) și în spațiul teatrului independent (Godot Café Teatru, Green Hours, UNTEATRU, Compania D’Aya, Asociația Reciproca), George a lucrat cu numeroși regizori, printre care Robert Wilson, Silviu Purcărete, Peter Schneider, Tim Carroll, Mircea Cornișteanu, Janusz Wisniewski, Răzvan Mazilu, Vlad Cristache sau Leta Popescu.

În 2016, George a fost nominalizat pentru rolul din The History Boys. Povești cu parfum de liceu, în regia lui Vlad Cristache, la Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar (Gala Premiilor UNITER).

 

După premiera din toamna anului trecut, spectacolul DORIAN s-a jucat în București la Teatrul UNTEATRU și Teatrul ODEON, în Timișoara la Teatrul Național “Mihai Eminescu”, în Craiova la Teatrul Național ”Marin Sorescu” și în Ploiești la Teatrul “Toma Caragiu”.

Foto: DORIAN – Adi Bulboaca

05
/09
/19

Într-un interviu din 1986, Mercury spunea: „Urăsc să fac același lucru din nou, din nou și din nou. Îmi place să văd ce se întâmplă acum în muzică, film și teatru și să încorporeaz toate aceste lucruri în munca mea”. Se împlinesc, astăzi, 5 septembrie, 73 de ani de la nașterea legendarului Freddie Mercury, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi ai secolului.

04
/09
/19

Astăzi începe cea de-a cincea ediție a Bucharest International Dance Film Festival, găzduit de șase spații din Capitală. Urmează 5 zile de proiecții speciale, cine(dans)concert cu filme de arhivă, competiții de scurtmetraje și masterclass-uri cu invitați de renume.

04
/09
/19

Astăzi, 4 septembrie, la Ateneul Român, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, cele mai tainice încăperi din castelul Prințului Barbă Albastră vor dobândi o materializare simbolică prin sunet și imagine, în concertul Orchestrei Naționale Simfonice a Radiodifuziunii Poloneze, sub bagheta lui Cristian Mandeal și în viziunea regizorală și multimedia a Nonei Ciobanu.

03
/09
/19

PREVIEW. Au mai rămas doar câteva zile până la începerea unei noi ediții a singurului festival de film și cultură ibero-americană din București. Ce surprize ne rezervă Pelicula 2019?

03
/09
/19

Ediția cu numărul douăzeci și patru a Festivalului Internațional “George Enescu” este cea mai extinsă de până acum și este definită de diversitate și echilibru, atât în structura programului, formatul și dozajul spectacolelor și al repertoriului propus, cât și în privința experiențelor de festival. În același timp, ediția propune strălucire, girată de numărul mare de artiști excepționali care vor concerta la București, în țară și în lume.

03
/09
/19

Născut într-o zi de 2 septembrie (1964) la Beirut, în Liban, actorul din Matrix, Point Break, Speed sau The Devil's Advocate a împlinit, ieri, 55 de ani. Zilele trecute a fost confirmată oficial informația conform căreia Trilogia Matrix va avea o continuare. Filmul îi va avea în distribuție și de această dată pe Keanu Reeves și Carrie-Anne Moss.

02
/09
/19

Pentru a înțelege cum a funcționat mitul poetului după căderea comunismului ne-am întors la o lucrare deja de referință: „Mihai Eminescu, Românul Absolut. Facerea și desfacerea unui mit”, de Lucia Boia (editura Humanitas).

02
/09
/19

"Știți ceva? Dat fiind că, așa am citit, Facebook-ul e un drog, iar eu am nevoie de o doză nouă, vin încă de săptămâna asta cu un nou artist pe-aici. Nu de alta, dar curând începe FILIT, iar zidul meu virtual va trebui să facă față cu brio evenimentului. Așa încât poftim ce-mi vine să zic acum: IRLO. Adică acel IRLO pe care mai toată lumea îl cunoaște ca muralist, cum îi place (și) lui să-și spună." - Lucian Dan Teodorovici

01
/09
/19

PREVIEW A venit oficial toamna şi odată cu ea se reiau şi premierele de filme româneşti în cinematografe. Numai luna septembrie aduce "La Gomera" şi "Monştri.", titlurile care au circulat cel mai mult în festivaluri, dar şi "Arest", probabil cel mai greu film românesc din 2019. Vor urma şi câteva surprize.

Page 20 of 840« First...10...1819202122...304050...Last »