Două portrete de Rembrandt restaurate vor fi expuse, alternativ, la Luvru şi Rijksmuseum
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-portrete-de-rembrandt-restaurate-vor-fi-expuse-alternativ-la-luvru-si-rijksmuseum/

După 18 luni de restaurare, două portrete pictate de maestrul olandez Rembrandt vor fi expuse, alternativ, pe perioade de cinci şi opt ani, la Luvru şi Rijksmuseum. Pictate în 1634, cele două tablouri au fost achiziţionate în comun în 2015 de Franţa şi Olanda pentru 160 de milioane de euro.

Un articol de Petre Ivan|21 februarie 2018

Timp de un an şi jumătate, echipe de la Muzeul Luvru din Paris şi de la Rijksmuseum din Amsterdam au făcut cercetări despre tablouri înainte de a îndepărta cu grijă şase straturi din vechiul lac.

Graţie tehnicilor foarte sofisticate, precum scanarea cu ultraviolete şi cu raze X, restauratorii au descoperit că cei doi îndrăgostiţi au împărţit anterior aceeaşi pânză. Ei cred că pânza a fost împărţită în două înainte de a fi pictată.

Marten Soolmans, în vârstă de 20 de ani, şi Oopjen Coppit, de 22 de ani, au fost reprezentaţi pe o pânză dublă de mai mult de doi metri înălţime, privilegiu rezervat nobililor.

Căsătoriţi de peste un an, fiul unui negustor din Anvers ţine în mâna stângă o mănuşă din piele. Cu pântecele rotund căci era însărcinată cu primul lor copil, „Mona Lisa din Olanda”, aşa cum a fost supranumită de criticul francez Théophile Thoré, ea ţine în mână un evantai din pene negre şi patru rânduri de perle.

Tablourile „au fost fără îndoială pictate complet de Rembrandt până la cel mai mic detaliu”, a subliniat directorul geenral de la Rijksmuseum Taco Dibbits în timpul unei conferinţe de presă.

Altădată expuse într-o cameră, aceste tablouri, proprietatea fostei ramuri a familiei Rotschild din 1877, nu au fost arătate publicului decât o singură dată, în 1956, înainte de expunerea lor la Luvru în martie 2016.

Rezultatul acestei restaurări va fi accesibil la Rijksmuseum începând din 6 martie, într-o expoziţie intitulată „Înalta societate”, înainte de a fi prezentată din nou la Luvru.

Operele vor fi apoi expuse pe rând la Rijksmuseum şi la Luvru, pentru perioade de cinci ani mai întâi şi apoi de opt ani. Această alternanţă vine în urma unei interdicţii de împrumut în afara celor două spaţii.

Foto: Două portrete de Rembrandt – facebook

07
/09
/23

Pixel. Comunități în focus, cel mai nou demers al companiei de teatru independent Vanner Collective, a provocat adolescenții din Alexandria să experimenteze un alt fel de vacanță – ateliere de film încheiate cu scurtmetraje realizate chiar de participanți și ateliere de fotografie al căror rezultat este o expoziție ce va putea fi văzută între 8 și 14 septembrie, la Centrul de Resurse în Fotografie (str. Popa Tatu nr. 68).

07
/09
/23

„Prin selecția de filme și experiențe din program, ceea ce vrea să spună BIDFF anul acesta este să ascultăm înainte să emitem o opinie, să facem un efort de a privi lumea și din perspectiva celuilalt și, oricât de mult ne-ar plăcea să emitem judecăți radicale, ele trebuie mereu gândite într-o rețea în care dincolo de cuvinte și informații se află oameni.” Simona Deaconescu, coregraf și directorul artistic al Bucharest International Dance Film Festival, invită astfel publicul să ia parte la cea de-a 9 ediție a evenimentului care începe astăzi, joi, 7 septembrie.

07
/09
/23

Luna septembrie aduce nu mai puțin de două vernisaje și două spectacole de teatru în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă, o participare la un festival cu o galerie pop-up și un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair).

07
/09
/23

„Timișoara 2023. Celebrarea orașului”, evenimentul începutului de toamnă în orașul de pe Bega, aduce împreună, între 6 și 8 octombrie 2023, într-o sărbătoare unică atât prin abundența și diversitatea evenimentelor, cât și prin traseul impresionant propus, peste 100 de evenimente culturale, educative și sportive, organizate de operatori publici și privați, locali și internaționali, în peste 50 de locații, outdoor sau indoor, pe apă, pe maluri și în apropierea canalului Bega, în Fabric, Iosefin, Cetate, Complexul Studențesc și Elisabetin.