Drama unui matematician urmărit de securitate cu Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu, în „Evadarea”
https://www.ziarulmetropolis.ro/drama-unui-matematician-urmarit-de-securitate-cu-ofelia-popii-si-sorin-leoveanu-in-evadarea/

Filmul „Evadarea”, de Andrei Gruzsniczki, este producţia care i-a adus pe doi dintre cei mai importanţi tineri actori de teatru români, Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu, să joace pentru prima dată împreună şi care i-a dat lui Nicuşor Dan un „rol” de consultant în matematică. Filmul „Evadarea” spune povestea lui Sorin Pârvu (Sorin Leoveanu), un matematician român […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Filmul „Evadarea”, de Andrei Gruzsniczki, este producţia care i-a adus pe doi dintre cei mai importanţi tineri actori de teatru români, Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu, să joace pentru prima dată împreună şi care i-a dat lui Nicuşor Dan un „rol” de consultant în matematică.

Filmul „Evadarea” spune povestea lui Sorin Pârvu (Sorin Leoveanu), un matematician român al cărui studiu, publicat într-o revistă universitară americană, ajunge pe biroul Direcţiei de securitate a statului. Se pune atunci problema dacă lucrarea are sau nu valoare de patrimoniu, mai ales că Pârvu este asistent universitar şi lucrează în acelaşi timp pentru o cercetare a Ministerului Apărării Naţionale.

Ofiţerul Voican (Florin Piersic Jr.) îi deschide lui Pârvu un dosar, cu speranţa că noua sarcină îi va aduce promovarea pe plan profesional, într-un moment în care viaţa personală i se destramă. Apelând la sursele din cercul lui Pârvu, Voican ajunge la Elena (Ofelia Popii), prietena din tinereţe a lui Sorin şi, probabil, iubirea lui secretă.

Situaţia Elenei este complicată, căci soţul ei, un fost coleg şi amic de-al lui Sorin la catedra de matematică, a fugit în Franţa. Elena a depus formularele mari şi aşteaptă deja de un an paşaportul. Între timp, începe să aibă probleme: la serviciu, pe linie de partid, acasă, cu băiatul ei de 12/13 ani care îi scapă încet din mână, şi cu tatăl ei (Virgil Ogăşanu), care îmbătrâneşte.

Nemulţumit de statutul lui la catedră, Sorin vrea să mai trimită un material în străinătate, prin intermediul Elenei. Obosită, tracasată, speriată, ea vrea să plece cât mai repede şi este gata să-şi asume compromisuri. Voican, care ascultă conversaţiile lor telefonice, i-l cere în schimbul plecării pe Sorin Pârvu.

Filmările pentru „Evadarea” au debutat pe 15 octombrie şi se vor încheia pe 20 noiembrie. Ambiţiosul proiect, care va fi filmat alb-negru, a făcut ca doi dintre cei mai importanţi tineri actori de teatru din România, Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu, să joace pentru prima dată împreună. De asemenea, pentru ca formulele matematice să fie conforme cu realitatea, echipa de filmare a avut nevoie de un matematician consultant şi l-a găsit în persoana lui Nicușor Dan.

Ofelia Popii povesteşte că, pentru rolul Elenei, regizorul Andrei Gruzsniczki a avut foarte multă răbdare cu ea. „La prima probă, am fost ruptă de oboseală. Am plecat cu trenul la 5 şi am ajuns la 10-11. Am dat proba şi am fost convinsă că am făcut o catastrofă şi aici cum am mai făcut când eram extrem de obosită. Dar Andrei a avut răbdare să îmi explice„, a declarat pentru MEDIAFAX Ofelia Popii. Pentru rolul Elenei, actriţa de la teatrul sibian „Radu Stanca” a dat mai multe probe.

„După ce am citit scenariul, am înţeles. Scenele pe care dădusem probă am înţeles că sunt extreme, dar, citind scenariul, am înţeles că nu dai totul din prima. E un pic altfel la film decât la teatru, pentru că la teatru îţi permiţi să faci şapte scene de criză, pentru că lumea nu se plictiseşte, dar la film e diferit”, a spus aceasta, adăugând că regizorul a văzut în ea persoana perfectă pentru rolul Elena. „Adică, probabil, se referă la tipul ăsta de onestitate şi de simţ al dreptăţii în primul rând, felul în care ea se gândeşte şi din perspectiva celorlalţi, nu doar a ei”, a mai spus actriţa.

„Elena e o femeie cu un copil, aşezată la casa ei, matematician, mult mai raţională, echilibrată, care ajunge într-o zonă mai destabilizată din cauza faptului că soţul pleacă în străinătate. Este o persoană cu principii, care ajunge să facă nişte compromisuri, constrânsă de situaţie. Ajunge să îşi trădeze prietenul, să complice situaţia tatălui”, spune Ofelia Popii, care a recunoscut că, probabil, pentru o persoană foarte dragă, ar face aceleaşi sacrificii ca şi Elena. „Cred că, dacă aş avea un copil, pentru el aş renunţa. Pentru că ea nu are de ales. Ori mergi pentru copil acolo, ori renunţi. Da, mai degrabă mi-aş risca situaţia mea sufletească sau iubirea mea decât să risc viitorul unui copil. Şi nu numai pentru copil, ci şi pentru cineva foarte drag care ar depinde de mine. O înţeleg perfect. Sper să o înţeleagă şi spectatorul, deoarece face lucruri condamnabile, dar sper să înţeleagă„, spune aceasta.

Sorin Leoveanu şi-a descris personajul astfel: „(Un) asistent universitar, un tip foarte pasionat. Lucrează la un sistem care descoperă undele şi e un om pasionat de ceea ce face într-o ţară precum România anilor ’80, care nu e pregătit, cred eu, pentru viaţă, în permanenţă are o stângăcie. Din punctul meu de vedere, e un personaj slab”.

Leoveanu a spus că plasarea acţiunii în anii ’80 nu are de-a face cu comunismul în sine, ci cu modul în care comunismul schimbă caracterul oamenilor.

Tema filmului nu este deloc despre comunism, adică el este prezent pentru că a fost prezent şi este prezent în secunda asta în noi. (…) Comunismul concret loveşte caracterele personajelor din film şi valorile din film. Comunismul vine cumva şi mătură totul în viaţă. De ce să nu fie relevant şi important comunismul? Trăim cu el şi în ziua de azi. Mai relevant e comunismul decât ce se întâmplă acum„, a explicat Leoveanu.

„Cu Ofelia e prima dată când lucrez şi e cu atât mai interesant să ne întâlnim pe un teritoriu care e cumva altceva (decât ce fac ei, n.r.), a mai spus Leoveanu.

Regizorul Andrei Gruzsniczki a spus că a ales-o pe Ofelia Popii pentru că îi trebuia „un personaj puternic din toate punctele de vedere”. „Sorin (Leoveanu, n.r.) i-a ţinut piept”, a comentat acesta.

Andrei Gruzsniczki a spus că, probabil, ideea ca personajul principal să fie matematician i-a venit în primul rând după ce a citit despre Octav Onicescu. „Există un tom întreg despre conversaţiile lui Onicescu înregistrate de securitate. Ce mi s-a părut fascinant era că oamenii ăştia îl urmăreau, dar habar n-aveau dacă lucrurile scrise de el aveau valoare. Ei puteau să urmărească un om să vadă ce face. Dar ei întrebau «Domn’e, are valoare ce face omul ăsta?». Ei stabileau reguli ale jocului, dar nu ştiau despre ce vorbesc. Cred că de aici am plecat, de la povestea matematicianului din acest fragment pe care l-am citit, despre ce se întâmpla cu Octav Onicescu”, a spus regizorul.

De asemenea, regizorul a spus că probabil l-au ajutat şi poveştile pe care le ştia din perioada anilor ’80, mai ales cele despre oameni care rămâneau în străinătate şi care, din cauza regimului politic, nu îşi puteau revedea familiile decât după mulţi ani. „Am vrut să pun în pagină ce am trăit eu. Cred că de asta filmul este alb-negru, din griul pe care îl ţin minte, griul de pe străzi, casele gri… nu ştiu dacă lipseau vopselele sau lui Ceauşescu îi plăcea griul„, a mai spus regizorul.

Pentru ca formulele scrise de Sorin să fie veridice, Andrei Gruzsniczki a avut nevoie de un consilier în ceea ce priveşte matematica şi i-a fost recomandat Nicuşor Dan.

„Personajul principal din film este un matematician şi încerc să ajut ca ceea ce face el să fie cât mai plauzibil, ca atitudine şi conţinut matematic”, şi-a descris Nicuşor Dan „rolul” în film, adăugând că studentul său, Sorin Leoveanu, este „foarte docil”.

„Totdeauna, în chestiuni de matematică, ţi se pare că vei face un lucru în cinci ore şi, de fapt, îţi ia trei zile”, spune matematicianul. „Din vacanţa de vară nu am mai făcut matematică. Din păcate, este ceva ce-mi lipseşte”, spune acesta. „Matematica, precum şi literatura, ca şi teatrul, ca şi muzica, e o formă de cunoaştere, este o cale de acces către realităţi, iar în relaţia asta cu aceste realităţi e aceeaşi formă de plăcere pe care o găseşte artistul în artă”, a declarat Nicuşor Dan pentru Mediafax.

 

 

Sursa: Mediafax

08
/06
/17

Vineri, 9 iunie 2017, de la ora 19.00, Orchestra Națională Radio propune un concert inedit la Sala Radio, la granița între simfonic, jazz și ritmuri de tango argentinian, avându-l ca invitat special pe unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați saxofoniști de origine greacă, Theodore Kerkezos.

07
/06
/17

Festivalul Internațional de Film NexT (22-26 iunie) găzduiește pentru cel de-al 8-lea an consecutiv un program special de scurtmetraje dedicat copiilor cu vârste între 4 și 10 ani. În mod similar edițiilor anterioare, proiecția filmelor va fi urmată de jocuri derivate din temele și personajele scurtmetrajelor proiectate.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

TEATRU „Artists Talk”, spectacol de Gianina Cărbunariu, se joacă la ARCUB. A fost o revelație a acestei stagiuni. Artiștii – Ruxandra Maniu, Ilinca Manolache, Alexandru Potocean, Gabriel Răuță, Bogdan Zamfir – sunt printre cei mai buni din țara noastră, și o demonstrează din nou.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

06
/06
/17

“Despre trup și suflet” / „On Body and Soul”, marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Berlin din acest an, va putea fi văzut în avanpremieră la TIFF miercuri, 7 iunie, de la ora 20,30, la Cinema Florin Piersic, în prezența actriței Alexandra Borbély. Filmul va fi reluat și vineri, 9 iunie, de la ora 21,45, la Cinema Victoria. Ambele proiecții sunt deja sold out, fiind astfel primul film din festival la care nu mai sunt bilete disponibile publicului la nici una dintre proiecții.

06
/06
/17

Într-o zi de 6 iunie se nastea, la Botoşani, istoricul, dramaturgul și academicianul Nicolae Iorga. Se spune că Iorga, în timpul unui voiaj cu trenul de la București la Paris și retur, scria, în legănarea vagonului cu paturi, o carte întreagă, două-trei conferințe și o sumedenie de articole pe deasupra.

05
/06
/17

Dramaturgul Saviana Stănescu, născută în România și stabilită în Statele Unite ale Americii, a fost invitată recent să țină, alături de Matei Vișniec, un workshop de scriere dramatică în cadrul programului POINT New Writing, desfășurat la festCO 2017. Despre întâlnirea sa cu tinerii dramaturgi de la noi, dar și despre cum se scrie teatru azi, în rândurile care urmează...

05
/06
/17

În perioada 18-21 mai 2017 s-a desfăşurat la Sibiu cea de-a 47 ediţie a Sibiu Jazz Festival. 4 zile de concerte în aer liber cu muzică de calitate, expoziţii, jam session în bucătărie şi voie bună.

05
/06
/17

Marcel Iureș a primit Premiul de excelență la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Comediei Românești - festCO, în cadrul galei desfășurate duminică, la Sala Radu Beligan a Teatrului de Comedie. Trofeul și diploma i-au fost înmânate de George Mihăiță, directorul Teatrului de Comedie.

05
/06
/17

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la începutul anului pentru Ursul de Aur la Berlinale şi prezentat în premieră în România la TIFF-ul clujean, „The Party”, cel mai nou film scris şi regizat de cunoscuta cineastă britanică Sally Potter, este ca un espresso: scurt, savuros şi intens.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

04
/06
/17

CORESPONDENŢĂ DE LA TIFF: Spaţiu dedicat în cadrul TIFF realităţii virtuale (VR – Virtual Reality) şi cinema-ului interactiv, InfiniTIFF lansează o serie de întrebări despre natura şi limitele limbajului cinematografic şi schimbările estetice pe care le presupun aceste forme inovatoare şi experimentale.

03
/06
/17

Într-o zi de 3 iunei se stingea din viaţă Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi autori ai secolului XX, dar și muzicienii Georges Bizet și Johann Strauss II, scriitorul Duiliu Zamfirescu, cineastul Roberto Rossellini și actorul Anthony Quinn.

03
/06
/17

CRONICĂ DE FILM Cu siguranţă unul din cele mai îndrăzneţe şi solicitante filme de la TIFF 2017, „Austerlitz”, al regizorului ucrainean Serghei Lozniţa, ridică o întrebare fundamentală: ce mai înseamnă memoria colectivă, în acest caz a Holocaustului, în epoca turismului în masă şi a selfie-urilor la fostele lagăre naziste?

02
/06
/17

Duminică, 4 iunie Centrul Cultural “Bucovina” din Suceava, în parteneriat cu Primăria comunei CIPRIAN PORUMBESCU va acorda titlul și însemnele de Cetățean de Onoare Domnului Vlad Rădescu. Cerermonia va avea loc - în chiar satul natal al marelui compozitor - la exact 45 de ani de la începutul filmărilor neuitatei pelicule “Ciprian Porumbescu”, în care Vlad Rădescu a debutat ca protagonist.

02
/06
/17

În fiecare an, Festivalul Internaţional de Film NexT îşi propune să descopere și să sprijine evoluţia tinerilor cineaști aflați la început de drum, voci importante pentru generația lor și pentru cinematograful de mâine, exponenți ai unei comunități create în cei deja unsprezece ani de festival.