„Drept care” sau „drept pentru care”? Cum se spune corect?
https://www.ziarulmetropolis.ro/drept-care-sau-drept-pentru-care-cum-se-spune-corect/

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

Un articol de Monica Andronescu|26 septembrie 2018

Te duci într-o dimineață liniștită de toamnă la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a sectorului de care aparții. Puține haine smulse în tramvai, că așa-i la noi, câteva zguduituri bune, de zici că ai greșit timpul, și nu ești în secolul 21, dar cu puțină răbdare, până la urmă ajungi triumfător. Ai nevoie de un act banal, un certificat fiscal, așa că te duci frumos și obții un număr de ordine și aștepți cuminte să-ți vină rândul. În față, domni și doamne cu teancuri de acte deloc promițătoare pentru timpul tău, care dezbat la ghișeu probleme interminabile. În cele din urmă, îți vine rândul și ceri timid să-ți elibereze certificatul fiscal. Iar doamna de la ghișeu îți răspunde amabil, după ce stă câteva minute bune, ca să sporească puțin suspansul, cu ochii în ecranul calculatorului: „Mai aveți dvs. de plătit taxa X, drept pentru care mergeți la ghișeul Y s-o plătiți și vă întoarceți aici și vă eliberez certificatul.”

Lași la o parte frustrarea că trebuie să te așezi la o nouă coadă și că taxele pe care le ai de plătit sunt precum pâinea și peștii biblici, nu se sfârșesc niciodată, și-ți reprimi și impulsul de a-i explica doamnei amabile că sintagma „drept pentru care” este greșită. De ce?

Pentru că, în „Gramatica Limbii Române” a Mioarei Avram, un instrument util, care urmează normele Academiei Române, dar de care azi nu prea mai știu decât, eventual, studenții la Litere, se explică foarte clar că structura „drept pentru” este una pleonastică. De asemenea, în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, unde apare numai sintagma „drept care”, aceasta este sinonimă cu: „prin urmare”, „așadar”, „deci”…

Așadar, în exemplul de mai sus, exprimarea corectă era: „Mai aveți dvs. de plătit taxa X, drept care mergeți la ghișeul Y…”.

Concluzie: sintagma „drept pentru care” este greșită, cea corectă fiind întotdeauna „drept care”.



22
/03
/16

Lăsând la o parte glumiţa din titlu şi imaginea – un (micro)pamflet / aluzie care trebuie tratat / tratată ca atare, în ciuda… “folosirii abuzive şi nelegale a siglei USR” – , în “Galaxia” Uniunii Scriitorilor din România (USR) există două certitudini. Prima, că războiul este în toi, iar a doua că, aseară, Consiliul Uniunii Scriitorilor din România (USR) a decis excluderea din Uniune a membrilor autodeclaratei “conduceri a USR”, respectiv a scriitorilor Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perţa, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius, Daniel Vorona.

22
/03
/16

Peste aproximativ o săptămână, debutează ediţia de primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount din România. De miercuri, 30 martie, până duminică, 3 aprilie, cele mai însemnate edituri autohtone îşi aşteaptă vizitatorii la etajul al doilea al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi. 

22
/03
/16

Editura RAO anunţă apariţia volumului ,,Grace. Biografia”, de Thilo Wydra, un tribut adus lui Grace Kelly, actriţă de succes, câştigătoare a unui premiu Oscar, devenită prinţesă prin căsătoria cu prinţul Rainier al III-lea de Monaco.

21
/03
/16

Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme - blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

19
/03
/16

„O istorie a Tibetului” de Sam van Schaik, cel mai nou titlul al colecției Historia a Editurii Polirom, propune o incursiune în poveștile unui tărâm misterios al lumii, care continuă să fascineze.

17
/03
/16

Miercuri, 23 martie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează în cadrul Întâlnirilor Yorick cartea De ce râdem la teatru. O explorare practică a comediei fizice, scrisă de multi-premiatul regizor John Wright. Evenimentul are loc la ceainăria Serendipity, de pe strada Dumbrava Roșie, nr. 12 (la câteva minute de mers pe jos de la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu).

17
/03
/16

Ministrul Culturii Vlad Alexandrescu este unul dintre cei mai activi miniştri din Cabinetul Dacian Cioloş. Fost ambasador în Luxemburg, nepot al marelui om de litere Tudor Vianu, profesor universitar consacrat, doctor la Paris  cu o lucrare asupra căreia nu planează suspiciuni de plagiat. Ce caută acest om în Guvernul României?

17
/03
/16

Academicianul şi matematicianul Solomon Marcus a încetat din viață, în această dimineaţă, la Institutul "C. C. Iliescu" din Capitală. Academicianul avea 91 de ani.

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/03
/16

Editura Nemira lansează prima parte a Trilogiei Balcanice – Marea șansă, scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning. Cartea apare în colecția Babel, coordonată de Dana Ionescu, în traducerea Dianei Stanciu.

15
/03
/16

Florin Iaru, Marius Chivu, Cristian Teodorescu și Dan Pleşa lansează o revistă de proză scurtă. Prima revistă românească de acest fel. Intitulată "iocan", noua revistă se adresează cititorilor şi scriitorilor care doresc să îşi scoată prozele de la sertar şi să le publice. Lansarea acesteia va avea loc la sfârşitul primăverii.

14
/03
/16

Librăria viitorului, una în care oaspeții pot imprima cartea aleasă în câteva minute - premieră în Europa - se va deschide la Paris. Catalogul complet al cărților care pot fi achiziționate în acest mod de la noua librărie poate fi consultat pe tableta electronică înainte de a face comanda.

11
/03
/16

”Mai demult citeam mai mult. Mi-e greu să mă scot din priză. Mi-e greu să închid computerul. Recunosc. Mi-e greu să fug de la repetiţie. Când ajung acasă, de-abia aştept să plonjez într-o carte, dar mi se închid ochii”, spune „librarul de ocazie” Oana Pellea. Actriţa a adăugat, în cadarul evenimentului de la Librăria Bizantină din Capitală, că are un ”maldăr” de cărţi acasă, pe care îşi promite că le va citi într-o zi.