Duelul viorilor – Stradivarius versus Guarneri, la Sala Radio din Bucureşti pe 30 septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/duelul-viorilor-stradivarius-versus-guarneri-la-sala-radio-din-bucuresti-pe-30-septembrie/

Pe 30 septembrie, Duelul viorilor vine la Sala Radio din Bucureşti pentru a umple liniştea lăsată după încheierea festivalului internaţonal „George Enescu”. Ediţia a zecea a turneului naţional DUELUL VIORILOR are în program 6 recitaluri la Târgu Jiu, Bucureşti, Deva, Braşov, Ploieşti, Iaşi în perioada 28 septembrie – 9 octombrie.

Un articol de Petre Ivan|29 septembrie 2021

Pe scenă vor urca Liviu Prunaru – concertmaestrul orchestrei Concertgebouw Amsterdam, care cântă pe vioara Stradivarius “Pachoud” și Gabriel Croitoru – solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, Filarmonicilor din Cluj-Napoca și Ploiești, care cântă pe vioara Guarneri del Gesu ”Catedrala” (pusă la dispoziție de Muzeul Național „George Enescu”, în al cărui patrimoniu se află), acompaniați de pianistul Horia Mihail.

Gabriel Croitoru : “Când am început acest proiect, „Duelul viorilor”, nici unul dintre noi nu am realizat ce impact uriaș vom avea. Am reușit în acești peste 10 ani să atragem în sălile de concert oameni care la început au venit doar din curiozitatea de a auzi live care este diferența dintre cele două mari instrumente, Stradivari și Guarneri, dar care mai târziu au devenit dependenți de muzica de calitate, ascultată într-o atmosferă de concert, alături de mulți alți melomani. Ideea în sine, de duel, este și a fost modul în care noi, Liviu Prunaru și Gabriel Croitoru, secondați îndeaproape de „arbitrul” și pianistul Horia Mihail am reușit, împreună, să câștigăm „pariul” cu muzica. Până la urmă, adevărații câștigători ai acestui periplu duelistic au fost cei care ne-au ascultat și ne-au îndemnat prin aplauzele lor să continuăm. Așa că, la ceas aniversar, nu-mi rămâne decât să urez la cât mai multe ediții duelului nostru muzical.”

Liviu Prunaru : “E incredibil că au trecut mai bine de 10 ani de când am intrat prima dată în această poveste care ne-a adus împreună aproape an de an, cu excepţia perioadei recente, Duelul viorilor dovedindu-se o formulă de succes care a atras iubitorii de muzică din toată ţara şi nu numai. Dacă am ajuns la Carnegie Hall sub acest titlu, Duelul viorilor, cu siguranţă ideea este bună. Dacă am ajuns la a zecea ediţie , cu siguranţă vor mai fi.”

Longevitatea întâlnirilor duelistice purtând semnătura Liviu Prunaru – vioara Stradivarius, Gabriel Croitoru – vioara Guarneri del Gesu, Horia Mihail – pian, începute în 2011, depăşeşte aşteptările multora. Atunci, cei doi muzicieni au acceptat provocarea de a juca povestea unui conflict imaginar pentru supremație a familiilor celor doi mari lutieri italieni Stradivarius și Guarneri, reîntâlnindu-se an de an, cu excepția anului 2020. Privind înapoi la cele zece ediţii, ne reamintim că Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru reprezintă o generație de forță a artei violonistice românești aflată acum în deplină maturitate, că sunt doi muzicieni care au demonstrat în acești ani că știu să depășească orgoliile unicității personalității artistice, ducând acest proiect din cele mai mici orașe ale țării în care ne aflăm, până la Carnegie Hall din New York și demonstrând astfel că muzica și arta pot face ca în mod potențial aceste limite să nu mai existe. Viaţa lor concertistică merge mai departe, la fel cea pedagogică, de-a lungul unei stagiuni zilele în care cele două viori rămân să se odihnească în cutiile lor sunt, practic, inexistente.

Pentru concertele anului 2021, au ales un program extrem de atractiv pentru public, Liviu Prunaru etalând sunetul viorii Stradivarius „Pachoud”, iar Gabriel Croitoru punându-l în valoare pe cel al viorii Guarneri del Gesu “Catedrala”, partea rezervată duelului arbitrat, ca de obicei, de pianistul Horia Mihail cuprinzând unele dintre cele mai populare lucrări abordate în ediţiile anterioare.

Detalii pe www.duelulviorilor.ro.

ITINERAR
28 septembrie, ora 19 – Târgu Jiu, Parcul Coloanei fără sfârşit
30 septembrie, ora 19 – Bucureşti, Sala Radio (bilete pe www.iabilet.ro)
2 octombrie, ora 19 – Deva, Sala Pro Arte
3 octombrie, ora 19 – Braşov, Sala Patria
5 octombrie, ora 19 – Ploieşti, Sala Filarmonicii
9 octombrie, ora 19 – Iaşi, Ateneul Naţional

31
/03
/23

100 de ani de la nașterea muzicologului, profesorului și criticului muzical Viorel Cosma (1923-2017), unul dintre cei mai importanți specialiști în muzica lui George Enescu, vor fi marcați azi, de la ora 10:00, în Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București.

30
/03
/23

Joi, 6 aprilie 2023 (ora 19.00), cunoscuta solistă vocală IRINA SÂRBU aniversează 20 de ani de activitate artistică printr-un concert prezentat alături de BIG BAND-ul RADIO, dirijat de SIMONA STRUNGARU. Din repertoriu nu vor lipsi piese precum ”Fascinating Rhythm”, ”Our Love Is Here To Stay”, ”I Got Rhythm”, ”A Foggy Day”, ”Travelin' Ligh”.

29
/03
/23

Trei tineri muzicieni români, multipremiați internațional – violonista MARIA MARICA (câștigătoarea premiului I a Concursului Internațional „G.Enescu" – 2022), violoncelistul CORNELIUS ZIRBO (care s-a perfecționat la Paris, în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon) și pianistul CADMIEL BOȚAC (care a obținut în 2020 bursa Fundației Europene Yamaha) vor evolua împreună pe scena Sălii Radio miercuri, 5 aprilie 2023 (19:00) într-un concert integral BEETHOVEN.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”