Duminicile de poveste încep, din luna aprilie, cu teatru interactiv pentru copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/duminicile-de-poveste-incep-din-luna-aprilie-cu-teatru-interactiv-pentru-copii/

Trupa Pam Pam aduce două spectacole de teatru muzical educativ pe lună la Miramagica Orăşelul Copiilor.

Un articol de Liliana Matei|23 martie 2019

Din aprilie, diminețile de duminică devin de poveste pentru cei mici, căci trupa Pam Pam aduce în fiecare lună câte două spectacole de teatru interactiv pe durata cărora copiii cântă, dansează și au parte de fel de fel de peripeții alături de personajele preferate. Spectacolele vor avea loc de la ora 10:30, la locul de joacă Miramagica, situat în parcul Orășelul Copiilor din București.

Prin intermediul muzicii și al teatrului, micuții vor trece prin numeroase aventuri alături de cele trei personaje principale: Vio (vioara), Kito (chitara) și Pia (pianul) iar pinguinul Pam-Pam și ursul panda Bum-Bum sunt mascotele trupei care îi cuceresc pe copii prin replicile lor savuroase.

Programul spectacolelor:

7 apriliePetrecere cu peripeții (60’, + 4 ani) – Pia, Vio și Kito se distrează la ziua de naștere a lui Kito, la înălțime, într-un balon cu aer cald. Spectatorii participă împreună cu actorii la cele mai interesante petreceri de pe glob, însoțiți de muzică și dansuri specifice din India, China și continentul African.

21 aprilie – Călătorie muzicală pe aripile vântului (50’, + 3 ani) – Cei trei prieteni zboară în jurul lumii pe un pian magic în căutarea mascotelor Pam-Pam și Bum-Bum pe care le-a răpit personajul Vântul. Copiii învață despre diferite țări și despre instrumentele muzicale tradiționale folosite acolo, descoperă dansurile tradiționale din fiecare regiune vizitată.

12 mai – Joaca de-a eroii (60’, +6 ani) – În momentul în care copilul Alex adoarme, în vis îi apar Pia, Vio și Kito (păpuşile din camera copilului care prind viaţă) care îl însoțesc într-o adevărată călătorie spre cunoașterea EU-ului, dar și descoperirea și înțelegerea unor valori precum bunătate, curaj, iubire, prietenie, veselie, ajutor, recunoștință și acceptare.

26 mai – La școală este ca-n povești (60’, + 5 ani) – Cei trei prieteni, Pia, Vio și Kito vor să îl convingă pe Împăratul Lenevilă că „La Școală este ca-n povești!”. Chiar dacă îl încoronează cu mult fast pe Lenevilă care credea că școala este frumoasă doar pe dinafară, cei trei îi vor arata că învățând prin joacă, muzică și poveste, totul devine plăcut şi palpitant.

Accesul la spectacole se face pe baza unui bilet în valoare de 30 lei/persoană, sau 50 lei/copil, pentru cei ce vor să aibă, ulterior, acces nelimitat, în ziua respectivă, la atracțiile locului de joacă. Biletele se găsesc pe www.bilete.ro sau la recepția Miramagica Orășelul Copiilor.

Programul spectacolelor și alte informații le găsiti pe www.miramagica.ro sau pe pagina de Facebook.

PAM PAM este o trupă de teatru muzical educativ pentru copii care aduce o idee creativă de spectacol iar Daniela Toma (Daisy), creatorul și inițiatorul acestui proiect, are peste 20 de ani de experiență în lucrul cu cei mici. Ea a implementat cu succes în România programul muzical de învățare a limbii engleze „Learn With Music” și a dezvoltat Mikokids – un club educațional, non-formal pentru copii, în București. Spectacolele trupei PAM au un scenariu original și se axează pe educație iar mai multe informații pe aici sau pe Facebook.

Miramagica Orășelul Copiilor (Castelul Miramagica) este un loc de joacă de poveste situat în Parcul Orășelul Copiilor din Sectorul 4, București , construit pe un concept unic de entertainment ce îmbină creativitatea cu educația și amuzamentul, având spații de joacă sigure și activități inovatoare pentru cei mici: Labirintul magic- un spațiu cu tobogane uriașe, tunele, piscină cu bile și multe alte activitați distractive pentru copii, Mini City- o zonă cu căsuțe tematice unde cei mici pot imita activitățile adulților (Supermarket, Bancă, Doctor Vet, Restaurant și Poștă), spațiul de petrecere, scenă generoasă pentru spectacole de teatru, dans, de magie sau concerte și spațiul pentru ateliere de creație și reciclare creativă, precum și o zonă de relaxare și de servit masa pentru părinți.

Mai multe detalii despre Miramagica Orășelul Copiilor pe www.miramagica.ro sau pe Facebook.

Foto: Joaca de-a eroii / Trupa Pam Pam

29
/06
/15

Ben Affleck și Matt Damon sunt pregătiţi să facă un film desprel Chuck Blazer și scandalul FIFA, scrie prosoccertalk.nbcsports.com. The Hollywood Reporter precizează că Affleck se va fi alătura prietenului său, Damon, ca producători ai companiei Warner Bros, care a câștigat în războiul pe dreptul de autor pentru cartea lui Ken Basinger, "Houses of Deceit", ce oferă detalii despre corupția din FIFA.

29
/06
/15

În vârstă de 74 de ani, tenorul spaniol Placido Domingo va oferi, în încheierea stagiunii de la Teatro Real din Madrid, un mic concert în locul reprezentației prevăzute cu opera Gianni Schicchi, de Giacomo Puccini. Domingo a mărturisit că este extrem de marcat de moartea surorii sale şi nu este în stare că joace în acest spectacol.

28
/06
/15

Ascunși în spatele unor inițiale, doi bărbați, emigrantul politic AA și migrantul economic XX, se înfruntă într-un subsol în „Emigranții”, piesa lui Sławomir Mrożekde la a cărui naștere, pe 29 iunie 1930, aniversăm 85 de ani. Această montare, în regia TV a lui Andrei Măgălie, a pornit ca un pariu reușit, o propunere de teatru independent a unui trio de proaspeți absolvenți – doi actori, Lari Giorgescu și Silvian Vâlcu, și un scenograf, Vladimir Turturică.

28
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film şi la Premiile Cesar, excentrica animaţie franceză „Jack şi mecanica inimii”, de Mathias Malzieu şi Stephane Berla, care a deschis cea de-a doua ediţie anime’st Braşov (25-28 iunie), este un romance muzical cu influenţe steampunk.

27
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Ce au în comun nişte oi dornice de emancipare şi aventură, trolii din cutie consideraţi, pe nedrept, monştri şi mai multe ouă tari cu înclinaţii mafiote? Toţi sunt personajele din trei filme prezentate în cea de-a doua zi a anim’est-ului braşovean (25-28 iunie).

26
/06
/15

În urmă cu 29 de ani, în dimineaţa zilei de 26 iunie, tovarăşul Nicolae Ceauşescu împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu inaugurau cu mare fast noul Palat al Pionierilor şi Şoimilor Patriei din Capitală. Instituţia avea “o misiune nobilă faţă de Partid şi ţară, aceea de a forma oameni, de a făuri conştiinţe", după cum sublinia cu elan marele conducător.

26
/06
/15

Joc teatru puțin pentru că așa a fost să fie destinul meu, pentru că în România posturile în teatre sunt blocate, colaboratorii sunt puțini și aceeași peste tot, pentru că se formează trene de admirație, pentru că am făcut film și mi s-a pus ștampila că sunt actriță “de film”, cu toate că am 6 ani de “antrenament” pentru teatru și roluri principale deja făcute la niste regizori mari și minunati (ce bine că ei au avut încredere în mine). – Ana Ularu

25
/06
/15

Cel de-al treilea volum al romanului ”Orbitor” de Mircea Cărtărescu a apărut în Olanda, la Editura De Bezige Bij din Amsterdam, în traducerea lui Jan Willem Bos. După germană, franceză, bulgară, suedeză şi norvegiană, neerlandeză este cea de-a şasea limbă străină în care trilogia ”Orbitor” (peste 1500 de pagini) va fi citită integral.

25
/06
/15

Până pe data de 15 august, comedianții din România pot să se înscrie la cea de a treia ediție a concursului de stand-up comedy, direct pe site-ul festivalului. Aflat la cea de-a treia ediție, STAND UP FEST îi invită pe comedianții români la cel mai mare duel al glumelor.

25
/06
/15

10 zile, peste 2500 de artişti şi invitaţi speciali din peste 50 de ţări, 300 de evenimente desfăşurate în mai mult de 60 de spaţii, printre care biserici, situri istorice, pub-uri, dar şi clasicele săli de spectacol, 150 de premiere, peste 600.000 de vizitatori – pe scurt Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Sâmbătă, 27 iunie, de la ora 21.10, telespectatorii TVR 1 şi TVR HD sunt invitaţi să urmărească Gala Celebrităţilor, spectacol ce a avut loc la Sala Thalia din Sibiu şi a marcat întregul parcurs al festivalului.