Dupa dealuri participă la Subtitle European Film Festival din Irlanda
https://www.ziarulmetropolis.ro/dupa-dealuri-participa-la-subtitle-european-film-festival-din-irlanda/

Lungmetrajele Dupa dealuri, de Cristian Mungiu, şi A fost sau n-a fost, de Corneliu Porumboiu, vor fi proiectate la Subtitle European Film Festival, un eveniment care se va desfăşura în comitatul Kilkenny din Irlanda, în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie.

Un articol de Andrada Văsii|21 Noiembrie 2013

Lungmetrajele Dupa dealuri, de Cristian Mungiu, şi A fost sau n-a fost, de Corneliu Porumboiu, vor fi proiectate la Subtitle European Film Festival, un eveniment care se va desfăşura în comitatul Kilkenny din Irlanda, în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie.

Subtitle European Film Festival cuprinde cele mai recente 35 de filme europene, printre care Dupa dealuri, de Cristian Mungiu, şi comedia franceză ,,Les Intouchables”, de Olivier Nakache.

De asemenea, festivalul va celebra cinematografia rusă recentă, în timp ce o serie de vedete internaţionale vor fi prezente în Kilkenny, printre care Aksel Hennie şi Nikolaj Lie Kaas.

Dupa dealuri este scris şi regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, iar imaginea este semnată de operatorul Oleg Mutu.

Tragedie în mănăstire, în filmul Dupa dealuri

Dupa dealuri s-a aflat pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizări la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină anul acesta şi a fost dublu premiat la Festivalul de la Cannes 2012. Premiului pentru scenariu obţinut de Cristian Mungiu – recompensat cu premiul Palme d’Or în 2007, pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” – i s-a alăturat premiul pentru interpretare feminină, acordat ex-aequo Cristinei Flutur şi Cosminei Stratan.

Citiţi şi: “După dealuri”, marele câştigător al galei Best Film Fest 2013. Cristian Mungiu, desemnat cel mai bun regizor

Filmul Dupa dealuri spune povestea a două fete, Alina (Cristina Flutur) şi Voichiţa (Cosmina Stratan), care au crescut împreună la orfelinat şi s-au regăsit apoi într-o mănăstire izolată din România.

Dupa dealuri

Distribuţia filmului Dupa dealuri

Alina vrea să plece de acolo pentru a se stabili în Germania şi îşi doreşte ca Voichiţa să vină cu ea. Însă Voichiţa este ataşată profund de viaţa de la mănăstire. Atunci când Alina îl înfruntă pe preot, tânăra este dusă la spital, iar persoanele care o îngrijesc încep să creadă că este posedată de diavol, notează Mediafax.

Lungmetrajul a avut premiera mondială în 2012 la Cannes – cel mai important festival de film de autor din lume -, unde a fost premiat pentru scenariu şi pentru interpretare.

Info:

Subtitle European Film Festival se va desfăşura în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie.

Foto credit: Cinemagia, filmul Dupa dealuri

 

10
/07
/13

Joi, 11 iulie, va avea loc proiecţia în aer liber a filmului ,,Grădina lui Celibidache", regizat de Serge Ioan Celibidache, fiul marelui dirijor român. Evenimentul va avea loc în parcul Herăstrău, pe Pajiştea Pescăruş, începând cu ora 21.15 şi face parte din seria de evenimente organizate sub umbrela proiectului Roaba de cultură, de către Asociaţia Green Revolution.

09
/07
/13

Aleea Diagon din lumea ficţională a celebrului vrăjitor Harry Potter poate fi vizitată cu ajutorul aplicaţiei Street View a Google Maps. Fanii seriei „Harry Potter" pot să viziteze o parte din lumea celebrului vrăjitor de acasă sau de la birou. Google a adăugat în aplicaţia Street View aleea Diagon (Diagon Alley) reconstituită la studiourile Warner Bros. din Londra.

Page 242 of 253« First...102030...240241242243244...250...Last »