Editura Litera anunță parteneriatul cu Storis
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-litera-anunta-parteneriatul-cu-storis/

Storis este prima aplicaţie de audiobookuri, ebookuri şi podcasturi în limba română, un produs original şi unic pe piaţa de carte din România, care îşi propune să ofere cititorilor o experienţă nouă a lecturii şi să aşeze ţara noastră pe harta revoluţiei digitale care se manifestă astăzi în toată lumea.

Un articol de Liliana Matei|14 iunie 2021

Aplicația va conține pentru început peste 5 500 de ebookuri, 80 de podcasturi și peste 900 de audiobookuri, multe dintre ele înregistrate în studiourile Storis de naratori profesioniști și actori cunoscuți precum Maia Morgenstern, Șerban Pavlu, Daniela Nane, Monica Davidescu, Florin Piersic Junior, Mihai Călin și alții. Oferta editorială Storis este foarte diversă, de la cărți de business și dezvoltare personală la cele mai noi bestselleruri, thrillere sau cărți pe teme de cultură generală.

Editura Litera se bucură să se afle printre primii contributori la biblioteca digitală Storis, cu o finanțare de 300 000 de euro și cu o selecție importantă a celor mai căutate și așteptate cărți ale momentului, din catalogul propriu: Gândește ca un călugăr de Jay Shetty, Pacienta tăcută de Alex Michaelides, Berta Isla de Javier Marias, Pământ american de Jeanine Cummins, Poate ar fi bine să discuți cu cineva de Lori Gottlieb, Procesul de Franz Kafka și multe altele.

Cărțile digitale au avut o creștere extraordinară în ultimii zece ani, în întreaga lume. În România însă, piața lipsește aproape cu desăvârșire. Anul trecut, în Marea Britanie – care are o piață editorială de 3,3 miliarde lire sterline -, digitalul a reprezentat 23%. În România, într-o piață de carte estimată la 80-100 de milioane de euro, digitalul nu reprezintă mai mult de 0,1%. În condițiile în care pandemia a accelerat apetitul pentru formatele digitale, iar numărul abonaților la platformele de streaming Netflix și HBO este în continuă creștere în România, cred că nu există nicio altă explicație pentru inexistența unei piețe active de carte digitală decât lipsa ofertei. Storis va fi platforma care va distribui acest tip de produs. Practic, va aduce cea mai mare bibliotecă digitală din România în buzunarul fiecărui cititor, și mă bucur să fac parte din acest proiect, ca partener și investitor. Dan Vidrașcu, director general al Editurii Litera

Aplicația Storis a fost listată pe SeedBlink, platforma de investiții în startup-uri de tehnologie cu cea mai mare creștere din Europa din punct de vedere al sumelor tranzacționate și al numărului de investitori. Prin această listare, Storis își propune să atragă fonduri de 700 000 de euro, pe care să le folosească pentru digitalizarea cărților din ofertele editurilor importante din România, pentru creare de conținut și pentru acțiuni de marketing și promovare a platformei.

Începând cu luna septembrie, aplicația Storis va putea fi accesată și de cititori pe baza unui abonament lunar de 48 lei. Mai multe informații sunt disponibile pe www.storis.ro și pe www.facebook.com/storisromania.

 

 

 

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]